„Caz închis” al autorităților în cazul salonului de evenimente Noblesse din Vladimirescu. Cu toate astea, patru familii continuă războiul…
Cazul sălii de nunți Noblesse care, prin organizarea de evenimente în cortul – impropriu pentru o zonă locuită – amplasat la intrarea în comuna Vladimirescu, perturbă liniștea cetățenilor a ajuns din nou în atenția noastră. Trebuie să spunem de la bun început că din întreaga listă de vreo 20 de familii care erau la început – și despre care Special Arad a scris în urmă cu două luni – au mai rămas doar câteva care își asumă prin semnătură nemulțumirea și dezacordul față de soluțiile găsite și stabilite de administrație. Acestea, referindu-ne la cele câteva familii, (Rista, Peia, Efta, Cîrlan- Hodoriciu, Cem, Voștinar, Ciupa, Rista, Stoica), susțin că Primăria Vladimirescu, prin primar, nu și-a respectat deciziile. Dar aceasta este o acuzație cu privire la care veți putea constata singuri cât este de adevărată, noi nefiind în măsură – asta o pot face doar judecătorii – să dăm un verdict.
Au existat mai multe discuții între cetățeni și primar, la toate acestea existând întotdeauna o concluzie-decizie. Cu privire la una dintre ele puteți afla ce s-a discutat parcurgând articolul cu acest link: Întorsătură de situație la Salonul Noblesse în Vladimirescu! Calea dialogului, mai puternică decât a banilor!
A doua – la care vom face referire astăzi – a fost aceea când primarul a fost rugat să participe la o discuție între un reprezentant al famiilor deranjate de zgomot și conducerea Noblesse, unde s-a ajuns la un consens în a se acorda un răgaz pentru a se putea monta un perete fonic. Cu o această ocazie cei de la „Noblesse” și-au luat angajamentul că vor răspunde solicitărilor de a da muzica mai încet în cazul în care vor fi notificați telefonic de către locuitorii deranjați.
Ei bine, articolul nostru de astăzi la asta se referă: la faptul că, deși au mai fost sunați telefonic de către Ioana Cârlan, cei de Noblesse au uitat de cuvântul dat în a da sonorul muzicii mai încet ca urmare a solicitărilor.
Poliția cui?
La una dintre întâlnirile care au avut loc la sediul Primăriei Vladimirescu, primarul a solicitat Poliției să își facă datoria, mai ales după ora 23 și să răspundă cu promptitudine cerințelor localnicilor care apelau la 112 pentru a reclama zgomotul provenit de la sala de evenimente. Cum ne spune Ioana Cârlan, muzica care „urla” și deranja foarte tare pe cei mai apropiați ca locație de sala de evenimente i-a mai făcut pe unii dintre locuitori să sune la 112.
Însă, surpriză! Poliția a venit la sesizare, dar când au ajuns… ce să vezi? Muzica era în limite normale și legale, așa că nu mai aveau pe cine amenda. Iar la un apel la „112” implicând aceeași sesizare nu se poate răspunde de două ori în 24 de ore (conform legislației).
Acum, sunt două variante, niciuna confirmată sau infirmată. Ori că Poliția, cu girofarurile aprinse, era urmărită de oamenii „Noblesse” și, la momentul oportun, muzica era dată mai încet. Ori că polițiștii n-au considerat că zgomotul este unul deranjant. Aici însă mai putem insera o informație cât se poate de… să-i spunem, deocamdată, doar interesantă: la solicitările primate pe 112, polițiștii din Vladimirescu au dat amenzi din 2013 până în prezent. Cum naiba au întocmit agenții constatatori procesele verbale încât contestațiile făcute în instanță de către Noblesse au fost TOATE câștigate de patronii salonului de evenimente, cu o singură excepție?
Și încă o întrebare ajutătoare pentru cei care înțeleg cât de cât „fenomenul”: de ce Poliția din Vladimirescu, având în vedere solicitările de-a lungul timpului cu privire la sala de nunți, nu a făcut mai multe razii fără să aștepte reclamațiile? Sau, dacă a făcut, unde sunt rezultatele? În ce acte au fost materializate? Și ne referim tocmai la munca de prevenire asumată de Poliție.
Așa încât, să știm (și știm!) că Poliția din Vladimirescu a întocmit două adrese către Primăria din localitate pentru a retrage autorizația de funcționare a sălii de evenimente Noblesse, nu ne ajută cu nimic. Și știți de ce? Pentru că prin cele două adrese, cei de la Poliție nu-și asumă absolut nimic, nici măcar să fie dați în judecată de „Noblesse” și să trebuiască să plătească toate evenimentele la care s-au primit avansuri și nu mai pot fi organizate de o eventuală blocare a activității. Mai mult, Primăria a răspuns că nu pot lua astfel de decizii deoarece pe rolul instanțelor există cauze în care sunt implicate părțile și astfel nu se poate rezolva nimic.
Ne-am făcut și polițiști…
Trei seri la rând am fost la Vladimirescu pentru a ne face și noi o opinie cu privire la zgomotul din zonă și astfel să probăm într-un fel (ce-i drept, fără aparate omologate) cele susținute de Ioana Cîrlan și cei trei locuitori care sunt în continuare nemulțumiți și refuză să semneze că sunt de acord cu programul Noblesse până în noiembrie 2017.
În prima seară, deplasându-ne pe strada Roma în jurul orelor 22:00 am constatat imediat că o mașină ne cam „supraveghează”. Aceasta avea numărul AR12YXY. Am oprit pe o stradă paralelă, Berlin, și ne-am îndreptat către respectiva mașină care se oprise la un moment dat în dreptul nostru, să ne vadă mai bine la față, pe Roma. A plecat în trombă și, la o distanță considerabilă, s-au întors din nou către noi. Ce zgomot, ce reclamații, curat amenințare! Am trecut din nou pe lângă „Ei” (sau poate doar un „El”, nu se vedea bine…), am oprit și întors mașina, virând pe altă stradă, moment în care am fost din nou urmăriți. Am reușit să „scăpăm” (nici noi nu ne-am dat bine seama de ce ne-am ferit…) stingând farurile și făcând viraje pe mai multe străzi.
În următoarea seară, o altă mașină patrula în fața sălii Noblesse. Se aflau doi bărbați în mașină, care ulterior „au luat strada la picior”, făcând stânga, ajungând într-un final la casa Ioanei Cîrlan, situată pe strada Berlin – aceasta fiind una dintre reclamanți. Gândindu-ne că nu este doar o simplă promenadă, ne-am hotărât să îi așteptăm lângă mașina lor, într-un loc ferit și să continuăm să filmăm. Au ajuns înapoi la mașină dar este posibil să fi fost zăriți, deoarece, după ce au urcat în mașină (care se afla în fața noastră), au aprins farurile și au dat cu spatele până au ajuns în spatele nostru, moment în care au trecut farurile pe faza lungă luminând puternic zona în care eram noi. Încă o amenințare voalată… după care au plecat în trombă. (vezi video)
Ulterior, reluând firul a ceea ce s-a întâmplat, ne-am gândit că, poate, spre fericirea noastră și pentru a ne verifica gradul de „paranoia” pe care îl avem ca profesie, reprezentanții Gărzii de Mediu au avut o acțiune și au dorit să verifice nivelul zgomotului care provenea de la sala Noblesse. Așa că am contactat „Garda”:
„Dar de ce întrebați? Au făcut gălăgie nuntașii?
„Nu știm, noi doar întrebăm”, întărind ideea că problemele de la Noblesse, așa cum știam și noi, nu le sunt necunoscute.
„Momentan colegii sunt plecați din birou, reveniți cu un telefon”, ne-au spus. Așa am făcut și am revenit a doua zi, mai devreme, cu un telefon.
„Nu. Vă pot spune cu certitudine că agenții Gărzii de Mediu nu au avut nici o acțiune în data menționată de dumneavoastră.”
Atât că până acum, orice și oricâte măsurători s-au făcut, acestea se încadrau în limitele legii. Și se pare că așa și era: când veneau inspectorii de mediu, muzica nu era tare, iar într-un caz nu au putut să facă măsurătorile necesare din interiorul casei Ioanei Cîrlan deoarece aceștia nu au fost lăsați să intre, cu motivația că în momentul care au ajuns agenții, muzica nu era nici pe departe așa de tare cum era înainte de venirea lor.
Să revenim la măsuri
Una dintre promisiunile pe care, totuși, conducerea Noblesse și-a respectat-o a fost aceea de a ridica un gard antifonic. Gardul este sus dar, așa mic și îngust cum e, din ceea ce ne spun cei care au rămas pe semnatari pe lista cu nemulțumiți (și puteți observa din fotografii), nu are nici un efect deoarece zgomotul este în continuare la fel de deranjant, iar rugămințile lor de a o da mai încet, au rămas fără răspuns.
„Nu mai rezistăm, nu am fost de acord cu funcționarea veche, adică non stop, ni s-a promis că dacă vom fi deranjați de muzică din nou, va face demersurile legale, mai mult decât atât ni s-a spus că dacă, până la termenul de 20 iulie vor exista 3 sesizări la poliție, atunci va retrage autorizația de funcționare a sălii de evenimente, până acum au existat 6 sesizări. Până în data de 20 au existat trei sesizări… am două nopți nedormite.”- (Maximilian Hodoriciu) Cartier Europa Vladimirescu.
Decizie drastică a Primăriei în urma controlului mixt dispus de Prefectură
Ulterior construcției peretelui antifonic, primăria a chemat din nou locuitorii din zonă pentru a-și exprima poziția cu privire la zgomot. Doar patru familii au mai rămas care nu au dorit să semneze această anexă (restul dintre cei care au constituit grupul semnatar al adresei către prefectură nu apar pe listă).
Cu toate astea și având în vedere că Prefectura Arad a format o comisie mixtă de control (formată din: Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, Garda Națională de Mediu, Inspectoratul Județean în Construcții Arad, Primăria comunei Vladimirescu) în această situație, a fost luată o măsură mult mai drastică și, am zice noi, normală:
„Până la data de 30 noiembrie 2017, Salonul Noblesse va funcționa în condițiile actuale, conform Deciziei nr. 8220/ 18.07.2017 și a Declarației Notariale nr.3224/18.07.2017 a administratorului Salonului Noblesse, în condiția demarării lucrărilor de construcție și antifonare a Salonului Noblesse”.
În notificarea trimisă către Noblesse, se precizează foarte clar că „prin lucrări de constructie și antifonare autoritatea publică competentă se referă la realizarea unei construcții permanente, pe fundații și structură de rezistență realizate din materiale tradiționale și ale cărei detalii de execuție să corespundă normelor în vigoare refeitor la protecția împotriva zgomotului.
În același timp, Primăria Vladimirescu atrage atenția patronilor Noblesse că autorizația de construcțiee pentru aceste lucrări este obligatorie și că este de durată, așa încât trebuie să o solicite din timp la biroul de urbanism.
Ce spune primarul
„Eu am cel mai mare respect pentru cetățenii comunei și doresc și eu ca și orice om, liniște. Sunt și voi fi alături de locuitori întotdeauna. Dar ce să facem? Trebuie să mergem pe lege, nu pot lua eu decizii de unul singur pentru că nu fac eu legile. De aceea am fost deschis tot timpul la discuții. Să sperăm că acum, prin ordinul Prefecturii lucrurile se vor rezolva.”
***
E clar că locuitorii aflați în imediata apropiere a salonului sunt disperați. Și trebuie să spunem că nu avem cum să nu le dăm dreptate. Poate (și) din disperare și supărare unul dintre aceștia a făcut reclamație la „112” când a fost organizată, într-o locație din zonă, „Sărbătoarea vecinilor”, la care au participat zeci de familii. Însă, mai mult decât hotărârea care s-a luat de către Prefectură și Primărie, legal, nu se poate face nimic. Suntem siguri că până în luna noiembrie aceste reclamații vor continua, iar Poliția sau orice altă instituție care e „apelată” trebuie să-și facă datoria.
După noiembrie, este cert, se schimbă foaia. Până atunci… reclamanții pot să-și ceară dreptatea doar în fața magistraților, însă suntem convinși că un astfel de proces nu se va finaliza înainte de „Dead Line”-ul din noiembrie.
Un alt lucru care se pare că scapă multora este: ce le rămâne de făcut celor care au contractat deja sala de evenimente? Ei sunt victime colaterale aici și nu poartă nici un pic de vină.
Comentariile portalului
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)
E prin oras cu masina...:-))