Câte sticle au fost la ziua lui Falcă? Ceea ce nu poate număra ANAF… poate numără procurorii!





An de an, în 22 ianuarie, exact cu patru zile înainte de „ziua lui Ceaușescu”, plus/minus una-două sute la o mie de arădeni sunt invitați la ziua lui Falcă. La fel, an de an, în 23 aprilie, aceeași plus/minus una-două sute la o mie de arădeni sunt invitați la ziua lui Gheorghe… Falcă bineînțeles.
La început, când era doar un „banal” vicepreședinte de Consiliu Județean, la ziua edilului nu participau mai mult de câteva zeci de persoane. N-avea bani… Însă, trecut-au anii, crescut-au funcțiile și… de cum i-au crescut și „mușchii”, Falcă și-a întărit ariergarda cu omuleți care se laudă încă de la Revelion… că nu după Sfântul Ion se vor lăsa de băut, ci după ziua „faraonului”… În același timp… omulețele, ne referim la doamnele din întreaga administrație arădeană (cu mici excepții)… se gândesc cu o săptămână înainte cum să-și programeze vizitele la saloanele de înfrumusețare. Chiar și la salonul „doamnei Ela” își fac programări că, vorba aceea, banii rămân în familie.
Să nu credeți că vă facem o surpriză astăzi!
Și ieri a fost la fel… Întreg Aradul a fost blocat pentru că a fost ziua lui Falcă. Nu aveai cu cine vorbi în toate instituțiile decât… „Tu mergi la Falcă?”… Dacă Aradul ar fi avut o bursă, și aceasta ar fi fost închisă din cauza fluctuațiilor… La benzinării puteai avea surpriza să ți se spună că nu mai au carburant vreme de 15 minute din cauză că a fost cumpărat de arădenii (liberalii) veniți din toate colțurile județului… Gândiți-vă că nici o băutură mai „arătoasă” nu aveai de unde să cumperi, ieri. Toate…dar toate sticlele au luat calea Hotelui President, acolo unde, în prag, Falcă își întâmpina supușii, invitații nefiind invitați la fața locului…
Acolo, la Hotel, s-a intrat în ture… La ora cinci prima, la șase a doua, a treia, a patra… și așa mai departe, până noaptea. Sute de mașini, podul blocat, mirosul de mâncare îi putea face pe inspectorii Agenției de Mediu să ceară control de fond… Rând pe rând, omuleți de omuleți din toate straturile sociale ale Aradului, au venit să i se-nchine….
Și de cum se închinau, imediat plasa-i dădeau, „buzunarul” i-l umpleau… Și cum îl umpleau? Uite-așa ne putem gândi…
Venituri: Dacă Falcă primește de ziua lui, de la fiecare invitat, câte o sticlă cu băutură fină… Una sticlă x 1 invitat = 1000 de sticle. Dacă sticlele au valoarea medie de 120 de lei (doar nu te poți duce la Tutankamon cu sticle de vin vărsat…), atunci: 1000 x 120 = 120.000 lei adică sticle în valoare de 26.000 euro. Să ne înțelegem bine, nu am pus problema deloc că a primit bani sau butoni de aur… care bineînțeles cresc media.
Cheltuieli: Meniul mediu per persoană, adică mâncare (bufet suedez), băutură și muzică – dacă nu cumva e cineva ce cântă la „Zilele Aradului” și se decontează atunci – îl socotim, cu indulgență, la 50 de lei. Nu punem la socoteală că patronul Hotelului l-ar fi lăsat să ducă și „de acasă”. Așadar, edilul ar fi trebuit să plătească aseară, la final: 1000 x 50 = 50.000 de lei sau 11.000 de euro. A plătit, nu a plătit? – chiar nu e treaba noastră.
Dar, concluzia e una singură: afacerea este bună, profitul fiind de 150 la sută. De două ori pe an și tot merită… nu? 🙂
Totuși, cum convertește sticlele în bani? Că nu deține acte pentru ele… și ANAF-ul stă la cotitură… Sau nu ANAF-ul numără? Și, din nou, dacă profitul e unul important, de ce nu a trecut niciodată nimic la capitolul „cadouri peste 500 de euro” în declarația de avere (Vezi AICI)?
Unii o să spună că am scris pentru că ne e ciudă… Recunoaștem. Dar nu pentru că nu am mers, ci pentru cât a strâns… că suntem și noi oameni.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)