M-am trezit de dimineață și nu mă durea nimic. Am privit pe micul geam de la bucătărie și vedeam că mă așteaptă o nouă zi cu soare. Era un început de zi extraordinar, acel început de zi pe care toți dintre noi tindem să îl ignorăm. Nu ne mai bucurăm de lucrurile mici, nu ne mai bucurăm că ne simțim bine, nu ne mai bucurăm de zilele frumoase.

Mi-am băut cafeaua și am băut o limonadă, una fără gheață. Nu realizam atunci cât de mult te poți bucura de câteva minute de liniște, eu fiind atunci preocupat de faptul că-mi lipsește gheața. Apoi soarele a început să ardă tot mai tare. Din nou părea că mă deranjează și din nou nu mă bucuram de lucrurile mici. Am mai băut apoi o cafea, undeva pe o bordură și mă bucuram de moment dar mă plângeam de căldură, de faptul că am multă treabă, de faptul că trebuie să fug dintr-un loc în altul… Iar bucuriile iar se scufundau sufocate de grijile zilei.

Am primit un telefon, iar la celălalt capăt prietenul și colegul meu Luci îmi spunea că e accident mortal la Sâmbăteni. M-a cuprins o frică ciudată, o frică legată de lumea asta atât de mică, o frică că-l cunosc pe cel care a murit… Orele treceau și mi-am luat gândul, deși parcă ceva, poate profesia, poate felul meu de a fi, mă făcea foarte curios să aflu cine este cel care și-a pierdut viața în cumplitul accident.

Vestea m-a lovit crunt, în mod ironic m-a lovit într-un loc frumos, o galerie de artă. Am văzut o poză și un mesaj cutremurător care nu conținea nici un nume. Nu trebuia. L-am recunoscut din prima pe „Bijbi”, pe Cătălin Mihai, prietenul meu din Șagu, pompierul voluntar cu care m-am împrietenit în urmă cu trei ani la o nuntă și imediat a devenit un Special. Din acea zi, Cătălin ne-a oferit zeci de informații, zeci de fotografii. De multe ori munca noastră era făcută de el. Chiar și fără legitimație, Cătălin a fost un Special autentic.

A fost un Special și un prieten special. Am vorbit ultima dată cu el în urmă cu trei zile, iar acum exact o săptămână mi-a trimis câteva fotografii pe messenger. El era cel care ne informa despre accidentele din județ, el era primul care sărea în ajutorul victimelor acestor accidente fiind unul dintre cei mai buni pompieri voluntari din Șagu și din județul Arad. El era cel care te făcea să râzi, el era cel care iniția campanii de ajutorare a copiilor bolnavi, așa cum s-a întâmplat cu Antonia, în 17 ianuarie. „Bijbi”, cum îmi cerea să-i spun, a fost extraordinar, a fost un salvator, a fost un săritor, a fost un om atât de vesel încât și vremea rea lângă el părea o vreme bună…

FOTO: Ultima fotografie pe care ți-am făcut-o, Cătălin, în 17 ianuarie. Donai sânge pentru a salva o viață, a micuței Antonia. 

De dimineață părea că voi avea o zi frumoasă. Nu am avut… Vestea morții lui Bijbi m-a întristat profund. Era unul de-ai noștri, Bijbi era al tuturor, iar noi toți eram ai lui.

Îmi vine să plâng scriind aceste rânduri, îmi vine să plâng gândindu-mă că dincolo de toate, Bijbi era totul pentru frumoasa lui soție cu care s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni, dar era totul și pentru minunatul lui băiețel de numai patru luni. Băiatul tău, Cătălin, va afla că a avut un tată extraordinar…

Acolo, în familia lui Cătălin-Doru Mihai e jale mare, e jale mare printre prietenii lui, e jale mare la SVSU Șagu și printre colegii lui de serviciu.

„Bijbi” știa să se bucure de tot ceea ce îl înconjura. Avea o candoare copilărească, un zâmbet dezarmant, o bucurie de viață cum la puțini am întâlnit, își iubea enorm soția și copilul și întreaga lui familie și de cele mai multe ori se sacrifica pe el pentru binele apropiaților săi.

El a plecat dintre noi, golul lăsat de el nu se va umple niciodată, dar noi, cel mai probabil vom rămâne aceeiași care în loc să ne bucurăm de savoarea cafelei de dimineață, de zâmbetul copilului, de faptul că nu ne doare nimic, noi punem de cele mai multe ori pe primul plan grijile zilei.

Bucurați-vă oameni buni de viață, bucurați-vă de lucrurile mici, mărunte, pentru că și astăzi am realizat cât poate fi uneori viața de scurtă și cât de insignifiante pot fi aceste griji care ne fac să alergăm disperați dintr-un loc în altul pentru traiul zilnic.

Dormi în pace, Cătălin!