Cât fariseism! De Ziua Unirii, Falcă se juca pe patinoar exact în timpul manifestărilor din fața Palatului Administrativ





Știri Arad. Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată, duminică, în centrul Aradului, dimineața, unde a fost organizată o manifestare la care au participat reprezentanți ai administrației, Armatei, Ministerului de Interne, veterani, dar și zeci de persoane, care la final au dansat Hora Unirii. Evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor s-au desfășurat pe platoul din fața Palatului Administrativ și au debutat cu intonarea imnului de stat, după care a urmat o rugăciune de binecuvântare, rostită de IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă nu a participat. Probabil și-a spus că a „recitat” destul despre istorie, cultură și patriotism… și că zona asta electorală, pentru voturile care pot fi primite de la oameni care mai cred în valorile românești, în patriotism și istorie, e acoperită. Astfel că, exact în timpul manifestărilor organizate pe platoul din fața Palatului Administrativ, sub geamul biroului său de primar, Falcă s-a dus la patinoar. Și nu numai că s-a dus la patinoar, dar și-a mai și postat pozele pe Facebook, ca orice pițipoancă… să fie maximă aroganța.
Nicio problemă însă… probabil că o să se ceară la TV în zilele următoare să ne vorbească despre istorie, cultură și patriotism… ca să se scoată.
Fără comentarii, nu?
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)