joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Care ai fost deșteptul? Antrenorii care vor veni pe stadionul „Francisc Neumann” vor avea nevoie de portavoce și binoclu

    de Lucian Dănilă | 16 octombrie 2019, 3:40 PM | Sport | Topic special

    4

    S-au scris multe despre viitorul stadion „Francisc Neumann”, stadion la care lucrările au început în vara anului 2014 și nu au fost finalizate nici până acum, deși au trecut cinci ani și câteva luni de la momentul demolării vechii arene construite de baronul Francisc Neumann.

    A trecut aproape un an și jumătate de la termenul la care trebuia finalizată arena, 21 mai 2018, iar lucrările sunt încă departe de a fi gata. Am fost astăzi la stadion și am văzut că se lucrează. Nu ne întrebați în ce ritm, dar cert este că la arena din Calea Aurel Vlaicu erau aproximativ 15 muncitori.

    Să reamintim că vechea arenă construită de baronul Neumann a fost finalizată la mijlocul anilor ’40, iar construcția vechiului stadion a durat doar zece luni (!), așa cum spune arădeanul Dionisie Piroș, un martor al acelor vremuri? Pe vechea arenă au fost meciuri la care au asistat 17.000 de spectatori. Este adevărat că pe atunci nu erau scaune individuale, ci doar bănci.

    Nagyerdei stadium Debrecen

    Foto: Stadionul „Nagyerdei”din Debrecen, Ungaria

    După ce am făcut în această după amiază un tur în interiorul viitorului stadion, ne-a fost destul de clar că cel care a fost conducătorul lucrării nu prea are multe în comun cu fotbalul. Da, arena este construită din banii Primăriei Arad, dar și în Ungaria, stadioanele noi construite la Budapesta (Groupama Arena a lui Ferencvaros, sau stadionul lui MTK), la Szekesfehervar (stadionul lui MOL Vidi) sau la Debrecen și Szeged, au fost construite din banii veniți de la Guvernul maghiar. La toate arenele din Ungaria s-a lucrat prin colaborare cu cluburile care deveneau beneficiarele lucrărilor. Stadionul lui MOL Vidi cu o capacitate de 14.000 de locuri a fost construit în doi ani (lucrările au început în 23 noiembrie 2016, iar arena a fost inaugurată la 21 noiembrie 2018). La stadionul Groupama, pe care evoluează Ferencvaros și naționala Ungariei, lucrările au început la 28 martie 2013 și în august 2014 Ferencvaros juca deja contra lui Chelsea acolo. Arena are o capacitate de 23.700 de locuri. Lucrările la stadionul din Debrecen au început la 15 februarie 2013, data la care a fost demolată vechea arenă, și a fost inaugurat la 1 mai 2014! Arena are o capacitate de 20.000 de locuri pentru fotbal și 50.000 pentru concerte! Stadionul lui MTK Budapesta, „Nandor Hidegkuti” Arena, a fost construit într-un an și câteva luni… Am dat doar patru exemple din țara vecină, Ungaria.

    MOL Arena Sosto

    Foto: MOL Sosto Arena, stadionul pe care evoluează MOL Vidi Szekesfehervar

    De ce spunem că cel care a condus lucrările de pe arena „Francisc Neumann” nu prea are nimic în comun cu fotbalul? Păi să ne uităm la băncile de rezerve. Regulamentul spune, într-adevăr, că fiecare bancă de rezerve trebuie să fie la distanță de minim cinci metri de linia de centru a terenului și la minim patru metri distanță de linia de margine a terenului. În ceea ce privește distanța de linia de margine încă nu ne dăm seama, dar probabil că va fi respectată. Așa cum s-a respectat și distanța de minimum cinci metri de linia de centru, doar că aici s-a făcut exces de zel și băncile sunt la o distanță de aproximativ 15 metri de linia de centru! Asta ne face să spunem, mai în glumă, mai în serios, că antrenorii care vor veni pe viitoarea arenă „Francisc Neumann” vor avea nevoie și de portavoce și de binoclu. Distanța dintre banca de rezerve și poarta din careul din cealaltă jumătate de teren este de aproximativ 80 de metri! Distanța dintre cele două bănci de rezerve este și ea de aproximativ 30 de metri.

    Iar de făcut nu prea mai e nimic de făcut, pentru că locașele băncilor au fost deja săpate, iar băncile instalate…

    stadion uta 2

    Foto: Puteți vedea distanța dintre cele două bănci de rezerve de pe viitoarea arenă „Francisc Neumann”

    I-am întrebat pe câțiva dintre oficialii clubului UTA, club care va fi beneficiarul arenei „Francisc Neumann”, dacă au fost contactați de firma constructoare, sau de cei de la Primăria Arad, pentru o eventuală consiliere. Răspunsul a fost unanim din partea tuturor: „Nu!”

    Vom avea o arenă nouă la Arad deși nu știm „încă când” (cacofonie intenționată) va beneficia acest oraș de ea. Dar așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, mai ales în ultimii 15-20 de ani, lucrările sunt fușerite, făcute la un nivel calitativ scăzut. Din vechiul proiect au dispărut multe. Acoperișul este de tablă, iar când vor fi temperaturi de 40 de grade afară, sub acel acoperiș va fi o căldură infernală. Băncile de rezerve vor fi unice în România, la o distanță de 30 de metri una de alta. Asta după ce tot UTA a adus în România conceptul de bancă de rezerve comună, așa cum era pe „Motorul” între 2014-2017.

    Încă nu știm nimic despre calitatea gazonului, dar și acolo avem mari emoții după ce am văzut cum este gazonul de la Craiova sau de pe „Național Arena”.

    O altă mică problemă, un detaliu dealtfel care se poate vedea și în fotografiile din galerie, scările dintre scaune sunt foarte late, iar acolo se puteau pune scaune pentru că și așa capacitatea a scăzut de la 17.000 cât spunea Falcă în campania electorală din 2012, la 12.540 de locuri, ca la final să nu fie mai mult de 11.600 de locuri…

    În plus, stadionul nu va avea nici parcare…

    Și vom încheia cu vorba unei legende a clubului UTA, Hristos Metskas: „Oare voi mai apuca să trăiesc până va fi finalizat stadionul?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Am dat doar patru exemple din țara vecină, Ungaria” Pacat ca doar patru,desi… nu e chiar „politically correct” sa fim comparati cu ungurii! Noi ni-s miezu’ in toate! Cu oricine numa’ cu ei nu!

      Apoi la moda acum sunt olandezii, d-le Notaros. Sunt absolut convins ca au interese si la stadionu’ asta! 100% e mana lor! :))) Pai daca ei blocheaza cu buna stiinta portul Constanta pentru ca altfel ar muri cel din Rotterdam cum Dumnezo credeti ca ar permite constructia stadionului unei echipe care a eliminat Feyenoord inaintea erei noastre? Daca renaste iar UTA? Eu zic ca de acolo ni se trage!

      :))

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.