duminicã, 29 iunie, 2025

Special Arad Logo

    „Caravana Creștină” – Turneul de muzică bizantină ajunge și la Arad

    de Special Arad | 27 septembrie 2024, 1:18 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Toamna aceasta, muzica bizantină aprinde inima românilor creștin ortodocsi. Cu o tradiție vie de mai bine de 1000 de ani, muzica bizantină este o rugăciune ce are o lucrare minunată de a-i face pe cei care o ascultă să trăiască o pregustare a raiului pe pământ.

    Marți, 22 octombrie 2024, de la ora 19, teologul Damian Anfile, Corul Psaltic al Arhiepiscopiei Aradului „Sfântul Ioan Damaschin” (condus de dirijorul Pr. Gabriel Streulea) și Corul de copii al școlii „Sf. Ierarh Nicolae” din Arad vă invită la Filarmonica Arad (sala Palatului Cultural), la un concert de muzică bizantină.

    În cadrul evenimentului va avea loc o expoziție de icoane realizate de pictorul bisericesc Costel Olărean sub îndrumarea Pr. Lect. univ. dr. Adrian-Cristian Mazilița, icoane care împodobesc Sala de festivități a Centrului eparhial al Episcopiei Severinului. Această expoziție a fost realizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul galeriei vor fi expuse sumar elemente teoretice fundamentale din muzica bizantină, precum și chipuri de melozi, imnografi și protopsalți care au trudit de-a lungul istoriei la evoluția acestei arte, începând cu imaginea Sfântului Prooroc David, continuând cu perioada secolelor II – XX și încheind cu Sfântul Nectarie Protopsaltul.

    De asemenea, vizitatorii expoziției vor avea posibilitatea accesării online a studiului intitulat: O istorie a muzicii bizantine in imagini – chipuri de melozi, imnografi și protopsalți, realizat de Pr. Lect. univ. dr. Adrian Cristian Mazilița de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. Studiul poate fi descărcat de aici.

    Evenimentul va include, de asemenea, proiecții și prezentări legate de documentarul de lung metraj „Sounds of Byzantium”, care explorează istoria, semnificația și impactul muzicii bizantine în diverse culturi și discipline, inclusiv artă, știință și terapie.

    Pe lângă concertul live, vor avea loc discuții și prezentări axate pe educația creștină, importanța rugăciunii, promovând valori morale și spirituale și încurajând o înțelegere mai profundă a tradițiilor ortodoxe.

    Născută la începutul creştinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supravieţuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa, în anul 2019, pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.  În Biserica Ortodoxă actuală, mai multe biserici folosesc cântarea bizantină ca prima tradiţie liturgică, printre acestea fiind cele din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, România, Serbia, Grecia şi Cipru.

    Caravana Creștină muzică bizantină

    DESPRE ARTIȘTI:

    Corul psaltic al Arhiepiscopiei Aradului „Sfântul Ioan Damaschin” s-a înființat în anul 2008 la inițiativa unor elevi seminariști din Arad, din dragoste de Dumnezeu și de cântare bisericească.

    Începând cu anul 2020, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, corul participând, astfel, la activitatea misionară a Arhiepiscopiei Aradului

    Corul școlii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad este sub patronajul Asociaţiei Social Educative „Filologos”, care are ca obiectiv principal  organizarea unor activități social-educative bazate pe principiile spiritualității creștine şi cu specific naţional românesc. Demersurile în acest sens au binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Aradului, Părinte Dr. Timotei Seviciu.

    Damian Anfile, după formare teolog, după gust, pasionat de istorie și colecționar de cunoștințe. Este de asemenea traducătorul editurii Patriarhiei Române, Editura Basilica și unul din coordonatorii colecției „Cultura bizantină” pentru operele „Împăratul șovăitor. O biografie a lui Ioan Cantacuzino, împărat bizantin și monah (cca. 1295-1383)”, autor Donald M. Nicol;„Civilizația bizantină”, de Steven Runciman. (damiananfile.ro)

    „Vă invit să vă alăturați acestei caravane creștine, unde muzica bizantină este privită nu doar ca o formă artistică, ci ca un vehicul sacru pentru rugăciune, meditație și comuniune spirituală, pentru a evidenția legătura dintre muzica bizantină și practica spirituală a Bisericii Ortodoxe. Să pornim împreună într-o călătorie a muzicii bizantine. Căci dacă suntem împreună, credința noastră crește” – Mina Cristiana, Președinte al Asociației Culturale „Armonia lu’mina”.

    Organizator

    Asociația Culturală „Armonia lu’mina” are ca misiune promovarea muzicii bizantine, a valorilor creștine, a patrimoniului religios și cultural ortodox al României. Are ca proiect principal producția cinematografică, filmul documentar lungmetraj „Sounds of Byzantium” despre istoria muzicii bizantine și rolul acesteia la nivel de artă, știință, terapie.

    Acest eveniment este organizat cu scopul de strângere de fonduri necesare pentru producția filmului „Sounds of Byzantium”. Valoarea biletelor încasate vor fi donate Asociației Culturale „Armonia lu’mina”. Se pot face donații și pe pagina de internet armonialumina.com.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.