Carambol cu 60 de mașini în Austria. Un român a fost martorul mega-accidentului





Un accident în lanţ, în care au fost implicate peste 60 de maşini, a avut loc duminică în Austria, scrie stirileprotv.ro.
Cel puţin 60 de maşini s-au ciocnit între ele, după ce au derapat pe o porţiune cu zăpadă de pe Autostrada 1, între Viena şi Linz, iar 20 de persoane au fost transportate la spital.
Un român care se întorcea în ţară a filmat accidentul. „Pe sensul nostru erau vreo 15 maşini, se vede acolo şi prin şanţ. Pe sensul celălalt era dezastru, cam 100-200 de metri de maşini lovite, una în alta. N-am mai văzut aşa ceva”, povesteşte românul.
Martorii spun că zăpada a fost adusă de pe câmp de un viscol puternic. „Până acolo a fost curat, a fost uscat. Dar acolo era o porţiune de 500 de metri (n.r. de zăpadă). Era un viscol de nu se vedea”, mai spune românul.
În urma accidentului, două victime aflate în stare gravă au fost preluate de elicoptere şi duse la spital, iar restul au fost transportate cu ambulanţele.
Comentariile portalului
Nu-mi pot da seama de ce nu închid aeroportul Arad, e doar un loc de tocat bani, că de altfel e pustiu, nu are nici o cursă.
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări