Capul de pod i-a fost fatal! O tânără de 28 de ani a decedat într-un accident rutier





O tânără de 28 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite grav în urma unui accident care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe raza localității Bunești, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, duminică, din primele verificări rezultă că șoferul autoturismului, pe fondul neatenţiei la volan, a pătruns pe sensul opus de mers și a părăsit carosabilul. „Pe DN 1 C, pe raza comunei Mintiu Gherlii, localitatea Buneşti, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a două persoane.
Conform primelor verificări, un tânăr, de 23 de ani, din Gherla, în timp ce conducea un autovehicul dinspre Dej spre Cluj-Napoca, pe fondul neatenţiei la volan, a pătruns pe sensul opus de mers. Astfel, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu decesul unei tinere, de 28 de ani, din localitatea Luna de Jos, pasageră în autoturism. Conducătorul auto şi o tânără de 18 ani, din Luna de Jos, pasageră în autoturism, au fost răniţi grav”, se arată în documentul citat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea.
Sursa: voceatransilvaniei.ro
Comentariile portalului
La asta se ajunge candveste coafat comunismul, când in învățământ, istoria predată este una falsificată la fel ca cea de dinainte de '89. Li se predă cumva (...)
si ultimul vers din acea poezie: "Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!"
D-na Adriana Barbu. Vă respect pentru tenacitatea cu care ați reușit din nou așa cum faceti de obicei în acest eșafodaj jurnalistic subliminal cică de "știri (...)