Când Tudor Gheorghe are smiley face, știi că-i musai să te modernizezi!
La-nceput a fost Cuvântul…Și a tot fost El, mii și mii de ani și lumea părea că se descurcă de minune folosindu-l. Toate bune și frumoase, până a apărut o chestie afurisită, numită „rețeaua de socializare”. De-atunci Cuvântul n-avea să mai fie la fel.
Mai întâi mIRC-ul, Yahoo Messenger-ul, Hi5-ul, sau MySpace-ul, ca mai apoi Twitter-ul sau Facebook-ul – fiecare, pe rând, a mai contribuit puțin la crearea celui mai mare inamic al Cuvântului – emoticonul.
Și ce revoluție au pornit, printr-o chestie micuță, grafică, care te scutește de pierderea prețioaselor minute din viață, pe care le-ai irosi scriind atâtea litere! Cuvinte întregi au dispărut, propoziții, fraze… Iar un text care cândva necesita o pagină de litere grupate, acum se reduce la un simplu rând de desene kitsch-oase, ultra colorate.
Era și de așteptat ca oamenii de cultură să reacționeze… Cei care țin la conservarea limbii literare, la respectarea gramaticii. Și s-au ținut pe poziții, luptând eroic împotriva „războiului emoticoanelor”.
Dar dacă până acum speram ca această „rezistență culturală” va reuși să țină piept cu stoicism invaziei multicolore și „multi-grafice”, acum corabia pare să înceapă, încet, încet, să se scufunde.
Dacă și afișul turneului lui Tudor Gheorghe (o figură emblematică pentru tradiția românească) are un smiley face [ 🙂 ] pe el, atunci e clar! Dex-ul să ridice un drapel alb și să introducă oficial cuvântul „emoticon” și, încetul, cu încetul, să ia la rând toate semnele din lista de chat – 🙂 , 😛 , 😀 , <3 , :/ , 😉 …
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)