Cultură ilegală de canabis descoperită în Peregu Mare. Șase persoane arestate sau plasate în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT Arad | Video
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, complicitate la trafic de droguri de risc, sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri și instigare la sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.
În același dosar penal sunt cercetate, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, și alte două persoane care se află deja sub măsura arestării preventive într-o altă cauză instrumentată de DIICOT Arad.
Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2026, una dintre persoanele cercetate, aflată în prezent în arest preventiv într-o altă cauză, ar fi înființat ilegal o cultură de canabis în scopul comercializării. În perioada toamnă – iarnă a anului 2025, aceasta ar fi achiziționat în repetate rânduri, online, cantități considerabile de semințe de canabis, îngrășăminte, fertilizatori, pământ vegetal fertil și diverse instalații necesare întreținerii culturii. O parte dintre aceste materiale ar fi fost transportate, împreună cu alte două persoane, la locul ales pentru înființarea culturii.
De asemenea, în perioada ianuarie – februarie 2026, persoana care ar fi inițiat cultura, împreună cu alte trei persoane, ar fi desfășurat activități de întreținere și îngrijire a plantelor de canabis.
Ulterior, după data de 2 martie 2026, când două dintre persoanele implicate au fost reținute și ulterior arestate preventiv într-o altă cauză instrumentată tot de procurorii DIICOT Arad, alte trei persoane cercetate în dosar, doi bărbați și o femeie, la instigarea unei alte persoane, s-ar fi deplasat la adresa unde se afla cultura de canabis, în localitatea Peregu Mare, pentru a distruge plantele.
În urma celor șapte percheziții efectuate de polițiști la data de 5 martie 2026, au fost descoperite 71 de plante de canabis, precum și mai mulți saci cu resturi vegetale și frunze de canabis aruncate într-o gură de canalizare a imobilului unde ar fi fost amplasată cultura. Totodată, au fost identificate semințe de canabis, patru corturi dotate fiecare cu sisteme de ventilație și lumină, substanțe, soluții și echipamente pentru întreținerea culturii, precum și alte mijloace de probă.
La data de 5 martie 2026, procurorii DIICOT Arad au dispus reținerea a patru persoane, doi bărbați și două femei, precum și măsura controlului judiciar față de o altă persoană.
Propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT Arad a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad, care, la data de 6 martie 2026, a dispus arestarea preventivă a trei persoane și plasarea în arest la domiciliu a altor trei persoane, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)