Camionetă distrusă de flăcări pe A1, lângă Pecica. Pompierii au reușit să salveze de la incendiu trei mașini
În noaptea de luni spre marți, 30 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, un incendiu a izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.
La fața locului au intervenit pompierii militari arădeni, cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Arad. Când echipajul a ajuns, camioneta era cuprinsă de flăcări și ardea generalizat, însă pompierii au reușit să lichideze rapid incendiul și să salveze autoturismele aflate pe platformă.
Vehiculul de transport a fost distrus în totalitate. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este efectul termic. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)