Calificare la turneul final obținută la fileul junioarelor Under 15 de către CS ProVolei Arad
Echipa de volei feminin U15 a clubului Provolei Arad a reușit o performanță remarcabilă, calificându-se între primele opt echipe din România și obținând astfel dreptul de a participa la turneul final al Campionatului Național, programat în perioada 5–10 mai. Locația competiției urmează să fie stabilită în 28 aprilie, la sediul Federației Române de Volei.
Parcursul arădencelor până în faza finală a fost unul solid și constant. În prima etapă, echipa a dominat seria din care a făcut parte, câștigând toate cele patru turnee și ocupând locul 1. A urmat turneul semifinal de la Sibiu, unde Provolei Arad s-a clasat pe locul secund, rezultat care a asigurat calificarea în etapa următoare.
Confirmarea valorii a venit la turneul desfășurat chiar la Arad, într-o grupă puternică și echilibrată. Gazdele au încheiat competiția pe locul 2, după CSV Craiova, campioana en-titre, în fața căreia au cedat cu scorul de 1-3. În schimb, arădencele au obținut victorii clare împotriva echipelor CS Victoria Nădlac (3-0), medaliată cu bronz în sezonul precedent, și CS Dinamo București (3-0), una dintre formațiile de tradiție ale voleiului românesc.
Lotul echipei este format din: Elena Țișeanu (căpitan), Vanesa Kiss, Anamaria Cherecheș, Carolina Belejan, Ana Bianca Bugi, Andrada Gurban, Anastasia Bruca, Francesca Blaj Ciocoiu, Carla Păunoiu, Alesya Motica, Anastasia Balta, Sara Rostas, Alessia Cozmenco și Ayla Sarah Iuga.
Echipa este pregătită de antrenorii Alexandra și Adrian Matica, cei care au contribuit decisiv la formarea și evoluția acestui grup competitiv.
Atmosfera din sala de sport a fost una deosebită pe durata turneului, aproximativ 120 de părinți și suporteri susținând constant echipele participante.
Performanța obținută de ProVolei Arad confirmă potențialul voleiului juvenil din municipiu și oferă premise optimiste pentru turneul final.
Citește și: Gala Premiilor ProVolei Arad a marcat 20 de ani de performanță pentru clubul condus de Radu Sabău
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)