vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivCade norocul din cerul Primăriei Arad peste Jurnalul Arădean! La o asemenea „manevră” ultimul cuvânt doar procurorii pot să-l aibă

    de GOSSIP | 20 noiembrie 2017, 8:20 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    12

    Cum mergeam noi, aşa, pe stradă, chiar pe trotuarul din Piaţa Primăriei, un stol de ciori a început să croncăne îngrozitor deasupra noastră, ca în filmul lui Hitchcock. Ne-am aplecat de frică şi ne-am împiedicat de nişte hârtii care zburau din turnul Primăriei Arad. Le-am adunat din instinct, că ştiam că există probleme cu firmele de salubrizare la noi în oraş, şi nici nu aveam mături pentru găinaţul ciorilor.

    Am crezut că a dat norocul peste noi, şi a căzut tocmai din cerul Primăriei, acuma de Crăciun, şi am citit ce scria pe hârtii: „CAIET DE SARCINI, achiziţie servicii redacţionale, servicii de pregătire pentru tipărire-tehnoredactare computerizată, servicii de tipărire şi distribuţie ziar periodic informativ “Curier Municipal” editat de Primăria Municipiului Arad “.

    Am citit mai departe: „Obiectul prezentului Caiet de sarcini  îl constituie achiziţionarea de servicii de pregătire pentru tipărire-tehnoredactare computerizată CPV 79553000-5, a publicaţiei periodice  informative editată de Municipiul Arad în baza HCLM nr.41 / 2006”. Până aici ne încadram în noroc, dar ne-a căzut falca după ce am citit condiţiile:

    “a) Caracteristicile tehnice ale publicației “Curier Municipal”

    frecvență apariție: lunar

    format pagini : A3

    tiraj minim: 10 000 (zece mii) exemplare / ediție

    număr pagini: total 16, din care 8 pagini color CMYK și 8 pagini alb-negru,

    tip hârtie: newspaper standard 45 gr/ mp, grad înalt de alb.

    1. b) Publicația “Curier Municipal” va fi distribuită în regim de supliment lunar ori bilunar oferit gratuit la întregul tiraj zilnic al unui ziar cotidian local de informație distribuit în Municipiul Arad, cotidian local de largă circulație, în limba română. Caracteristici tehnice ale cotidianului:

    -tiraj minim zilnic difuzat: 10 000 (zece mii) exemplare

    -pondere distribuției către abonați din municipiul Arad: minim 50% din tirajul zilnic difuzat”

     

    Aşa că am început să ne întrebăm:

    1.De ce să vrea Primăria să editeze o publicaţie lunară sau bilunară ca supliment al unui cotidian local?

    2.Câte ziare cotidiane locale au un tiraj zilnic de 10.000 de exemplare, în limba română, difuzat?

    La prima întrebare n-am ştiut să răspundem, dar la a doua am aflat răspunsul imediat de pe net, fiindcă Primăria mai pune o condiţie, ca ziarul cotidian să fie auditat BRAT. Singurul care îndeplinea cele două condiţii este “Jurnal arădean”.

    Am citit mai departe din caietul sarcini pregătit spre publicare, la propunerea tehnică: “Date tehnice privind cotidianul pentru care se propune realizarea suplimentului certificate cu audit din ultimele 12 luni al Biroului Român pentru Audit al Tirajelor BRAT:

    Format pagini; Număr pagini; Aria de distribuție; Număr apariții/ săptămână; Tiraj zilnic mediu brut; Tiraj zilnic mediu difuzat; Număr mediu abonați /lună

    Alte suplimente editate

    1. Personal calificat
    • Echipa pentru servicii redacţionale: minim 2 jurnalişti – reporteri / redactori (se vor prezenta CV-urile cu experienţă profesională relevantă și minim 3 copii după articole publicate cu tematică din domeniul administrației publice)
    • Documente care să ateste raportul de muncă al jurnaliştilor cu ofertantul, valabil pe toată perioada derulării contractului.

    III.Dotări (se vor prezenta documente atestatoare: documente privind achiziția de echipamente sau contractarea de servicii tipografice, fișe de inventar sau fișe service ale echipamentelor, licențe software specializate, etc.)

    • descrierea echipamentelor tipografice (parametri, an fabricatie, viteză de tipărire, se va preciza posibilitatea de tipărire printr-o singura trecere – un singur caiet )
    • descrierea condiţiilor tehnice oferite pentru montajul şi developarea plăcilor
    • parametri calitativi materiale propuse (hârtie, cerneală)
    • dotare echipamente şi programe informatice DTP

    Termene de execuţie propuse, în conformitate cu etapele procedurii de la pct.3

    Se vor prezenta modele de publicaţii din portofoliu, montate şi tipărite cu tehnologia şi hârtia propusă (minim 1 exemplar )

    1. Capacitatea de distribuție

    Documente care să ateste capacitatea tehnico-economică a ofertantului de a asigura serviciile de distribuție în condițiile prevăzute la pct. 3 din Caietul de sarcini, pe toată perioada derulării contractului (referitoare la număr de abonați, puncte de difuzare, agenți de distribuție, etc)”

    Tot din cerul furnizat de Primărie ne-a mai căzut o întrebare:

    3.De ce e nevoie de doi jurnalişti profesionişti, când Primăria are aproape 600 de angajaţi? N-am găsit răspunsul, dar am găsit pe net Hotărârea CLM care ar sta la baza acestui caiet de sarcini. Deşi e lungă, merită citită, fiindcă însuşi Primăria zice că e valabilă. Iat-o:

    H O T Ă R Â R E A nr. 41 din 23 februarie 2006 privind editarea ziarului „Curier Municipal Arad” Consiliul Local al Municipiului Arad,

    Având în vedere: -iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 6645 din 17.02.2006;

    -raportul nr. 6646 din 17.02.2006 al Direcţiei Comunicare şi Serviciului Coordonare, Control;

    -avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

    -prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 75/2003, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 534/2003;

    -prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

    -prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică,

    În temeiul art. 38 alin (2) lit. d, art. 46, art. 50, din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, adoptă prezenta

    H O T Ă R Â R E

    Art.1. Se aprobă editarea ziarului „Curier Municipal Arad”, publicaţie care va conţine informaţii de interes public ce vizează activitatea Consiliului Local al Municipiului Arad, a Primăriei Municipiului Arad, Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, precum şi a instituţiilor de cultură şi societăţilor comerciale care funcţionează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad.

    Art.2. Ziarul va apărea periodic, bilunar, într-un tiraj de 15.000 exemplare/apariţie şi va fi difuzat gratuit cetăţenilor, agenţilor economici şi instituţiilor publice. Ziarul va avea 16 pagini format A3, cu 4 pagini tipărite în policromie şi celelalte monocromatic.

    Art.3. Contravaloarea cheltuielilor de editare a ziarului, în anul 2006, nu va depăşi suma de 100.000 RON alocată din Bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Arad – Primăria Municipiului Arad de la capitolul 51.02 „Autorităţi publice”, Articolul 24.07 – „Alte materiale şi servicii”.

    Art.4. Colectivul redacţional al Ziarului „Curier Municipal Arad” va avea următoarea componenţă: 1. Claudia Macra 2. Viorica Graur 3. Daniela Andreica 4. Răzvan Popa 5. Sorin Ciurariu 6. Pavel Neamţiu 7. Florin Gheorghe Hoţopan 8. Liviu Pop Conta 9. Valer Mărginean.

    Art.5. Se mandatează Primarul Municipiului Arad să stabilească prin dispoziţie modalităţile de difuzare a ziarului. (…)

     

    Am înţeles că acum 11 ani Primăria

    avea deja pregătită o redacţie formată din 9 oameni, pentru un bilunar mai puternic, care difuza 15.000 mi de exemplare.  Ce-i drept, din această redacţie unii au evoluat în funcţii, cum ar fi Claudia Macra care a ajuns city-manager, iar pentru serviciile redacţionale ale Danielei Andreica s-a înfiinţat un post de director la un nou Centru Cultural. Arhitectul Sorin Ciurariu a plecat de mult din Arad şi a ajuns arhitectul-şef al Timişoarei, prin 2009. Viorica Graur nu mai lucrează de mult în Primărie, Pavel Neamţiu e tot director al Direcţiei Venituri a Primăriei, Răzvan Popa a plecat de mult din Primărie, iar singurul ziarist profesionist din fosta redacţie din 2006 a plecat primul. Acum sunt suficienţi doi ziarişti.

    Apoi, hodoronc-tronc încă o întrebare ne-a răsărit din asfaltul proaspăt săpat din faţa Primăriei Arad:

    4. De ce în anul 2006 era precizată suma de 100.000 lei (RON), ca şi cheltuieli pentru un an întreg (adică în jur de 29.000 euro, conform cursului BNR din octombrie 2006), iar acum nu e precizată nici o sumă în caietul de sarcini?

    Răspunsul l-am primit simplu, din caietul de sarcini al Primăriei:

    B. PROPUNEREA FINANCIARĂ : oferta va reprezenta preţul total exprimat în LEI plus TVA al serviciilor redacţionale, de pregătire pentru tipărire – tehnoredactare computerizată, de tipărire şi distribuţie pentru 1 (una) ediție a publicaţiei, servicii prestate în condițiile descrise la pct.3 din prezentul Caiet de sarcini.

    1. Criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este „cel mai bun raport calitate – preț”, evaluată prin punctaj pe baza propunerii financiare și a indicatorilor calitativi ai cotidianului local pentru care se propune difuzarea publicației municipalității în regim de supliment periodic (respectiv tirajul zilnic mediu difuzat și ponderea abonaților).

    Pentru fiecare din ofertele primite se va calcula:

    Preț unitar = Preț total (Propunerea financiară) / tiraj zilnic mediu difuzat (conf pct.4 I)

    Pondere abonați = număr abonați mediu lunar / tiraj zilnic mediu difuzat (conf pct.4 I)

    Punctajul maxim este de 100 puncte, din care:

    50 puncte maxim posibile pentru componenta financiară

    50 puncte maxim posibile pentru componenta calitativă tehnică.

    Algoritm de calcul al punctajului ofertelor:

    Oferta cu prețul unitar cel mai mic primește maximul de 50 puncte pentru componenta financiară. Prețurile unitare ale celorlalte oferte sunt punctate invers proporțional:

    50 puncte X preț unitar minim / preț unitar altă oferta

    Pentru componenta calitativă tehnică punctajul se calculează din maximul de 50 de puncte proporțional cu ponderea abonaților:

    50 puncte X pondere abonați

    Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic este cea care va obține cel mai mare număr de puncte din însumarea celor două punctaje rezultate.

    Nu pot fi depuse oferte alternative.”

    Am mai citit încă o dată caietul de sarcini şi pe la picioare a început să ni se şerpuiască încă o întrebare:

    5.Dacă în Hotărârea care stă la baza întocmirii caietului de sarcini se stabilea un cuantum de cheltuieli pentru o perioadă clară de un an de zile, de ce acest caiet de sarcini nu este prevăzută nici o perioadă de execuţie a unui eventual contract?

    N-am mai găsit nici un răspuns.

    Dar am mai căutat pe net mariajul de cuvinte “curier municipal arad” şi ne-a apărut un ziar on-line arădean, cu o ultimă ştire publicată în 2016: “Consiliul judeţean funcţionează la turaţie maximă”! Restul e gol pe prima pagină, dar ca editorialişti îi regăsim chiar cu fotografie pe Dorel Zăvoianu, Sorin Trocan şi Ioan Iercan. Ce-i drept, cam toţi şi-au încheiat socotelile cu primarul Aradului de atunci şi până la adâncile zile de azi! Există, însă, ştiri recente despre Adrian Wienner, fostul contracandidat al primarului Aradului în funcţie continuată şi despre raportul MCV. Există şi pe facebook o variantă de “curier municipal arad”, dar ultima postare e din 2015.

    Tot pe net am mai găsit următoarele informaţii răuvoitoare:

    ***

    De-aia ne-am întors la prima întrebare, pe care am reformulat-o: de ce ar vrea primăria, prin intermediul autorităţii contractante “primar” să amaneteze un serviciu de tipărire a unui periodic informativ, de la singurul ziar cotidian local care îndeplineşte condiţiile caietului de sarcini, fără să precizeze suma pe care o va contracta şi perioada de excuţie?

    Și încă o întrebare: De ce să distribuie Primăria Aradului jumătate din tirajul Curierului în municipiu și jumătate în județ?

    Să fie vorba despre o plată în avans a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare la care vrea să participe primarul Aradului şi despre campania electorală la care va participa primarul Aradului dacă va pierde alegerile europarlamentare? Nuuuuu! Este chiar o întrebare tâmpită la care nu vrem să răspundem! Da’ ce? Noi dăm crezare unui caiet de sarcini care a picat din cerul Primăriei, din cauza ciorilor? Jos ciorile! Jos detractorii din Primărie! Găinaţul e deja pe jos.

    Dar, cine mai știe, poate mai există doar cineva să se „prindă” de ingineria asta și să stea cu ochii-n patru… Căci, până la urmă, când o Primărie ajunge să plătească, din bani publici, angajații unui trust de presă privat, e bai mare!

     

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Captain Hook

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.