Bullying dus la extrem. Un elev de la Vlaicu, snopit în bătaie, sub ochii colegilor
Un cititor Special Arad ne-a contactat, fiind mai mult decât îngrijorat față de un incident care s-a întâmplat în această dimineață la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Arad. Un elev din clasa a IX-a s-a enervat pe un coleg de-al său și a sărit să îl bată, dând cu pumnii în mai multe părți ale corpului și chiar luându-l agresiv de gât. Victima, mai mică la statură, a încasat mai multe lovituri, în timp ce colegii de clasă stăteau și priveau, fără să intervină.
Unul dintre colegi chiar a considerat că momentul merită filmat și distribuit pe Instagram. Acolo a fost observat de cititorul nostru care s-a revoltat extrem și a considerat oportun să semnaleze bătaia în presă, pentru că nu consideră defel normal, la fel ca și noi de altfel, ca o astfel de bătaie să treacă nepedepsită.
Am contactat conducerea Colegiului Aurel Vlaicu și am aflat că incidentul rămăsese un secret al elevilor, nimeni dintre aceștia nu s-a dus să spună vreunui profesor sau direcțiunii despre bătaie. După ce a făcut cercetări, direcțiunea a aflat că incidentul s-a petrecut în pauza mare, în sala de clasă. Am fost asigurați că bătăușul va fi sancționat.
„Facem comisie de disciplină, vom vedea de la ce a pornit conflictul, vom chema și Poliția. Vom sancționa atât bătăușul cât și pe cel care a filmat, căci nu e normal să filmeze fără să aibă acceptul unei persoane filmate”, ne-a declarat directoarea Emanuela Leahu.
Menționăm că în timpul în care redactam acest articol, autorul videoului a șters complet înregistrarea de pe Instagram. Imaginea de articol reprezintă captura video pe care am reușit să o păstrăm.
Comentariile portalului
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)