joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivBucureștiul dă de pământ cu alegerile interne organizate de Falcă la Arad. La ceas de noapte, a programat alte alegeri

    de Andrei Fuliaș | 16 mai 2017, 4:01 PM | Politikos | Recomandările editorilor

    2

    În ultimele zile se vocifera că liberalii vor pune „bastista pe țambal” atunci când vine vorba despre alegerile organizate în PNL Arad, atât în Organizația Municipală, cât și în cea Județeană, și că acestea vor fi validate de către cei din conducerea centrală a partidului, pentru a se aplana tot scandalul în pragul alegerilor la nivel national. Ei bine, sursele noastre din interiorul PNL susțin că lucrurile sunt departe de a se fi aplanat și că scandalul abia acum stă să atingă apogeul.

    Luni, Curtea de Arbitraj a PNL s-a reunit la sediul de pe Aleea Modrogan nr. 1 din Capitală, pentru a „judeca” mai multe contestații depuse de către liberali din toată țara. Printre cauze se aflau inclusiv cele cu privire la contestațiile depuse de către liberalii arădeni din tabăra anti-Falcă, printre care Eusebiu Pistru, Călin Abrudan sau Ioan Cristina. Aceste contestații făceau referire la modul în care au fost organizate alegerile pentru Organizația Municipală și cele pentru Organizația Județeană. Se pare că prezenți în fața Comisiei de Arbitraj, de la Arad, ar fi fost doar senatorul Ioan Cristina și deputatul Eusebiu Pistru, ambii pentru a susține contestațiile, în vreme ce din echipa lui Gheorghe Falcă n-a participat nimeni. Totuși, prezentă, tot de la Arad, a fost și tânăra liberală Isabela Rabotka, doar că prezența acesteia s-a datorat faptului că deține funcția de vicepreședinte în Curtea de Arbitraj. Cu toate acestea, în cazul în care au fost analizate și judecate contestațiile de la Arad, Rabotka nu s-a putut pronunța, fiind parte din organizație.

    Aceleași surse liberale spun că cei de la Centru au cerut o serie de documente de la Arad (procese verbale, convocatoare etc.), pentru a putea analiza mai bine problemele semnalate, doar că nu s-a putut prezenta niciun document, acestea neexistând. Totodată, se pare că Falcă ar fi „muștruluit-o” pe Rabotka după ședința Curții de Arbitraj, reproșându-i acesteia că nu ar fi susținut așa cum trebuie cauza lui.

    Cât despre ce spun cei de la București despre alegerile de la Arad, pare-se că lucrurile sunt destul de clare. Conform statutului și regulamentului Partidului Național Liberal, înainte de a se organiza alegeri într-o organizație județeană, este obligatoriu să fie constituită și cea mai importantă organizație locală, adică cea a municipiului reședință de județ. Cum la Arad alegerile la Municipiu au fost mai degrabă un simulacru, alegându-se de fapt doar funcțiile de președinte (Sergiu Bîlcea) și prim-vicepreședinți (Geanina Pistru și Călin Bibarț), pe statut și regulament, nu se puteau organiza alegeri la Județ, deoarece Organizația Municipală, fără un birou întreg, nu avea dreptul să își stabilească delegații.

    Așadar, dacă alegerile din Organizația Municipală sunt nule sau invalidate, la fel sunt și cele din Organizația Județeană.

    Problema și mai mare vine abia acum. Se pare că sunt șanse foarte mari ca Aradul să nu mai poată trimite delegați la Conferința Națională a PNL, acolo unde se va alege întreaga conducere a liberalilor. Dacă va fi așa, Aradul va avea doar 14 delegați, adică cei „de drept”.

    Totodată, se pare că există o decizie dată la nivel național, conform căreia nu se mai pot organiza alegeri interne până după data Conferinței Naționale, adică 17 iunie 2017. De aici și șansele mari ca liberalii arădeni să nu poată avea o reprezentare mai mare la alegerile naționale, existând riscul ca cineva să conteste rezultatele tocmai datorită delegaților de la Arad. Aceste lucruri vor fi clarificate la finalul acestei săptămâni.

    Încearcă să dreagă busuiocul

    Imediat după ședința Curții de Arbitraj, la ceas de noapte, cei de la Arad au început să aibă palpitații și, fără să stea prea mult pe gânduri, au început niște manevre prin care încearcă să „dreagă busuiocul”. Astfel, luni seara a fost convocat de urgență Biroul Municipal al PNL Arad. Ați spune care birou (?), din moment ce nu s-a votat unul, ci doar 3 persoane. Se pare că este vorba despre vechiul Birou Municipal, cel cu doi co-președinți (Sergiu Bîlcea și Geanina Pistru). Această mișcare arată foarte clar că la Municipiu nu au avut alegeri. Și ca acest lucru să fie și mai clar de atât, s-a stabilit ca sâmbătă să aibă loc algeri pentru Organizația Municipală.

    Păi cum, domnilor, n-ați avut alegeri pe 7 aprilie?

    Deci, pus la colț de către conducerea centrală a partidului, Gheorghe Falcă forțează acum organizarea de noi alegeri, dar acestea nu vor putea fi aprobate de către Biroul Politic Național decât după Conferința Națională din 17 iunie.

    Mai mult decât atât, se pare că după ședința Curții de Arbitraj, Falcă și-ar fi ieșit din minți și, în stilul caracteristic, a început să dea telefoane în stânga și-n dreapta, făcându-i cu ou și cu oțet atât pe unii membri ai Curții, cât și pe anumiți parlamentari sau alți lideri de la nivel național.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Colombo

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.