joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Bruta masculină din fruntea unei instituții publice din Arad și calvarul femeilor care trebuie să-i suporte jignirile și amenințările

    de O. Peniță | 30 iulie 2018, 2:38 PM | Culise | Topic special

    15

    Directorii și șefii de serviciu slabi, mici și incompetenți, puși în funcție politic, care nu se pot impune documentat, urlă la subordonați. Ba chiar urlă și când li se răspunde argumentat înapoi. Urlă și când șoferul ia brusc stânga, urlă și când portarul instituției, obosit, uită să salute militărește atunci când șeful intră pe poarta instituției. Urlă și după ce a fost la partid și i s-a spus că nu merită funcția pe care o ocupă.

    Directorii și șefii de serviciu slabi, mici și incompetenți, puși în funcție politic, care nu mai au idei și se văd puși la colți de niște subordonați mai deștepți ca el, jignesc. Jignesc și când tăcerea subordonaților îl lovește direct în față, pentru că știu că aceasta nu face decât să-i „denunțe” incompetența sa de maistru „școlit” de Ceaușescu. Ea, tăcerea celor siluite verbal doar pentru faptul că sunt și femei, și subordonate, îl enervează atât de tare pe misoginul acesta – căruia mai bine i-ar sta, având salariu de șef, prin croaziere decât pe la instituții care se ocupă cu oamenii -încât simte nevoia să încerce să aplice metodele lui Harvey Weinstein. La început verbale, dar de aici până la corecțiile fizice doar un pas mai e. Și tocmai de aceea aceste rânduri, deocamdată fără nominalizări, ci așa… de prevenire. Mai bine zis, de apărare a celor siluite încă (doar) verbal.

    Revenind, directorii și șefii de serviciu care au multe femei în subordine, dacă nu le pot poseda intelectual, fiind incapabili, („sau poate o au mică”… cum e vorba din popor… și trebuie cumva să se impună altfel ca masculi) după ce au încercat și câteva aluzii sexuale, atunci le posedă și le execută verbal de parcă ar fi urmat școli de băgat p…a în toți. Și-n toate…

    Într-una dintre „spețele” de mai sus se înscrie și cazul nostru, al unui șefuț (altfel nici nu-i putem spune…) de instituție publică  din Arad, căruia din păcate nu putem să-i facem public numele pentru că am aflat informația trăgând, cu urechea, zielel trecute, într-un restaurant, la ce vorbesc niște „vecine” angajate. Și și mai important, și de speriat totuși având în vedere gravitatea celor ce se petrec în ograda unei instituții (în care mila și dăruirea față de semeni trebuie să fie la loc de cinste) aflate sub puterea fostă portocalie, acum albastră, niciuna dintre doamne, dintre cele la care o să facem referire, nu a dorit să își asume un eventual conflict public în care să-l arate cu degetul pe acest individ. Așa că… până la alte informații asumate de angajați din instituție, fără nume!

    Ce vă putem spune, ca totuși să nu vă lăsăm chiar atât de tare în ceață, impostorul acesta aflat în scaunul de director, sigur nu urlă la o singură femeie: Geanina Pistru… că doar ea l-a pus în funcție. În concluzie, sigur nu-i spune șefei lui de partid: „Taci dracului din gură! Te-am fut..t și nu te-am plătit?”

    Așa că, totuși, din păcate – și chiar cu ciudă o spunem!- nicio șansă pentru o mișcare #metoo și la Arad, pentru că frica față de un nenorocit de această speță e mult mai mare decât orice altceva.

    Astfel, calvarul continuă probabil până la dezvăluirea acestui caz șocant, cu subiect și predicat.

     

    Sursa foto: Durban.getitonline.co.za

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ghici pălărie-ntr-un picior, ce-i?
      OARE DE LA CINE A ÎNVĂȚAT JEGUL SĂ TERORIZEZE? Mai ales femeile din subordine.
      Și în cazul „mentorului”, … toate și toți din subordine, că sunt capabili sau nu, țin la locul de muncă și nu au curajul să „cărâie”.
      Astea sunt primele semne de dictatură.
      ABUZATORII nu se dezmint.
      Iar „Casa Albă” este plină de asemenea exemple, inclusiv în jurul „Cezarului”.
      O gloată de golani „aleși” fără scrupule, care-și „bagă p…a în toate și toți”.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Da articolul este super tare și cred că merită promovată și instituția cu pricina că să știe toată lumea ce vedete are și Pistru Gianina puse și numite prin partidul edilului Falcă care fac regulile bdupa bunul plac al lor , căci la ordinele primarului Falcă nici măcar iarba nu mai crește în instituțiile publice de exemplu SC. CTP SA ARAD sper că aici sa bată acest articol.

      +12 voturi
      +1
      -1
    3. 70% din populatia Romaniei traieste la tara…la tara majoritatea populatiei este cu frica de popi…popii in biserica te invata astfel:
      Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.(Efeseni 5: 22-24)
      Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.( 1 Timotei 2: 11-14)

      Cu toate astea inca ne miram…si cu toate astea romanii raman uimiti cand aud asemenea stiri da’ 90% dintre ei cand ajung acasa, devin asemeni acestei primate din articol! „Lasa bah femeie ca tu nu stii…tu esti proasta”, etc… cine n-are asemenea cunostinte? Cine nu cunoaste asemenea cazuri? Am colege care ma confrunta si-mi spun ca o palma doua se mai intampla!?!?! WTF?

      Suntem inconjurati DE IPOCRITI SI DE…SA LE ZICEM NAIVE CARE SE SUPUN BARBATILOR PENTRU CA ASA AU FOST EDUCATE CA E NORMAL DE O LEGE SCRISA ACUM 2000 DE ANI! Culmea e ca se continua inca…

      +1 voturi
      +1
      -1
        • „In concluzie, nu vad legatura intre abuzul la serviciu si textele (neciopartite) despre care discutam)”

          Este o legatura stimabile…si inca stransa…cati dintre cei trecuti prin biserica gandesc cum gandesti tu? Sincer, eu m-am mutat la tara de curand…e langa Arad ce-i drept, da’ taranu’ roman e tot ala de acum 100 de ani! Vorbim de mentalitate! E Ion a lui Rebreanu…Femeia in societatea romaneasca este pe locul doi in deciziile din viata de zi cu zi. De ce? Pen’ca omu incult ia din Biblie doar ce il priveste si ce vrea BOR prin reprezentantii ei sa inteleaga. Cum ar arata satele sau comunele noastre daca femeia ar fi emancipata? Libera sa gandeasca si neindoctrinata de mica? Cate brute am descoperi? Abuzuri? Violuri? Dumnezeule! Ai vazut cazul violului in grup din Vaslui? Declaratiile femeilor din sat? Si-a meritat-o…era curva! Baietii-s, baieti si femeile daca-s curve si-si iau fuste mini tre’ neaparat violate. Uita-te la comentariile de pe net cand vine vb de vreo copila abuzata…sau omorata…

          https://www.youtube.com/watch?v=E9S9oEXAaf8

          uita-te la minutul 16:40 si vei gasi raspunsul la intrebarea ta!

          Daca totusi nu esti convins :

          https://www.youtube.com/watch?v=bPZNp6GuC0E

          PS: ti-am raspuns aci pt ca nu avea rost sa stricam articolul omului cu off topic 🙂

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Da, eu raspunsesem dincolo fiindca acolo vazusem postarea intati…abia apoi am descoperit-o pe asta :). Iti dau dreptate ca folosind jumatati de adevaruri, putem justifica orice – si multe crime s-au facut in numele crestinismului! Cata vreme erau interesele meschine ale oamenilor in spate – vezi, bunaoara, Inchizitia…nicio legatura cu adevaratul crestinism.

            Ma cutremur ca lucrurile pot fi predicate atat de selectiv…rusine celor care o fac! Ar trebui dezbracati de sutana (sau ce poarta…), dati afara in spituri! Tot aia care pe un om remarcabil dinb anumite puncte de vedere, dar curvar notoriu precum Setfan cel Mare il mai si numesc „Sfant”! Ma lasi…

            Cred ca am facut referinta la puritani, dincolo: iti bateai nevasta, erai biciuit in public si exclus din biserica, iar ea obtinea divortul instantaneu. Refuzai sa ai relatii intime cu sotia…”de aia”? Divort.

            Cum vad eu aceasta situatie – precum pe cea a Bisericii Catolice. Desi au avut atatea scandaluri de pedofilie nu poti spune ca religia lor sustine pedofilia. Toti cei car au facut, facilitat, ascuns asa ceva isi merita pedeapsa.

            Nu stiu cati gandesc ca mine. Pacatul lor, al celor care inchid ochii la indatoririle lor! Imi place sa cred ca orice preot, pastor etc. nu face asa-zisele pacate de omitere. Ca asta e…plus, misoginism din plin. Care nu are ce cauta in biserica. (Tocmai de asta imi plac protestantii – atunci cand au aparut in istorie s-au impotrivit ideii ca Biblia trebuie sa fie numai in mana preotilor.

            Ca om normal, care respecta legea, si isi respecta aproapele, NU lovesti, NU jingesti, nu umilesti! Daca iti permiti sa te mai si numesti „crestin”…indiferent de nuanta…apai prietenul meu, ai ridicat stacheta mai sus.

            Am crescut in familia in care nu exsita vreo „munca de femeie” pe are tata nu ar fi facut-o, respectul era de la sine inteles (nu am auzit un „Taci!” vreodata), o intelegere intre ai mei incat ideea de a avea o casnicie ca a lor mi-a ajuns scop; copiii erau incurajati, tratati la fel si, la o anumita varsta, ni s-a zis ca a sosit vremea sa decidem ce credem si daca mergem la biserica sau nu.

            +1 voturi
            +1
            -1
            • off topic: pe mine ma irita ca INCA NU LI SE PREDA ISOTRIA CORECTA LA SCOALA PRUNCILOR!Aceleasi rahaturi comuniste dupa care marele comunist Sergiu Nicolaescu si-a facut filmele de propaganda. Stefan cel Mare si „Sfant” si bla bla bla…

              Stefan cel Mare si „Sfant” era unul dintre cei mai mari dusmani ai Tarii Romanesti.

              legat de subiect : problema este ca in Aradu’ anului 2018 si femeia ajunsa in postul de conducere tot la fel de nesimtita este ca barbatul. Limbajul folosit este cam tot pe acolo. Mai ales ca ajung acolo sus tot alea care nu merita!
              …Acu’ vreun an…eram undeva, candva 🙂 si o doamna cu freza ciudata astepta sa urce intr-o masina…SOFERITA ACELEI MASINI INAINTE SA URCE-N MASINA A OCOLIT-O DESCHIZANDU-I PORTIERA DOAMNEI CU FREZA CIUDATA! wtf ? mi-am zis…cat de cercopiteca tre’ sa fie acea soferita, de vita incaltata incat in anu’ 2018 sa te comporti ca o sclava…pt ce? Pt un zambet? Un ban in plus? Cat de proasta sa fii?

              Luna trecuta(cred) vazand pozele de pe SPA am realizat ca acea doamna cu freza ciudata era noua „first lady” a Aradului! :))) E atat de minunata viata si de scurta iar unele cretine aleg sa si-o traiasca deschizand portiere sau luand pozitia ghiocelului in fata unor ghertoi sau gaste ajunse in posturi de conducere!

              Multe dintre ele nu merita compasiune!

              +2 voturi
              +1
              -1
        • Nu comentez fiindcă îmi fac iluzii deșarte că dumneavoastră Căpitane ați fi interesat să cădem de acord asupra acestui subiect … sau oricare ar fi el. 🙂 (cu excepție când vorbim despre anumite aspecte legate de căței)

          Dar dumneavoastră, sire, de fapt vreți să negați că Biblia Ortodoxă și în speță Biserica Ortodoxă, sfătuește femeia să-i fie supusă bărbatului la fel cum este supusa lui Dumnezeu? Adică „Bruta” ar avea ceva scuze, că-i un „Căcănar”? Că nu-i așa, masculul este deasupra femeii și el este singurul îndreptățit să fie „purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu” în biserică.
          Femeia să șteargă la cur plozii, să-i hrănească și să-i educe, iar El, „Protejatul lui Dumnezeu” să fie popă în „biserica” lui.

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Imi permit sa te tutuiesc: stii bine ca nu sunt ortodox. Totusi, as fi socat ca pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe sa ignore anumite versete, care le cer, culmea, mai mult decat femeilor cu care sunt casatoriti :). Ca sunt multi la care le place sa „serveasca selectiv”…nu neg. Dupa cum ziceam mai sus, poti justifica orice daca „manipulezi” adevarul.

            Asta putem afla simplu: verificam Crezul Ortodox. N-o voi face…dar is sigur ca acolo nu gasesti asta, cum nu gasesti nici altele pe care „traditional” (sunt de acord cu tine, urat cuvant uneori!) le practica preotii. Unii – ca nu imi permit sa ii bag pe toti in aceeasi oala.

            Deci da…Biblia cere unui barbat care se comporta precum Hristos, mergand pana la sacrificiul suprem, sa isi iubeasca si cinsteasca sotia comportandu-se ca un om care are de dat socoteala Cuiva. Un astfel de om este chemat sa isi conduca familia…un astfel de om e vredinic sa aiba ultimul cuvant atunci cand este cazul.

            Iti voi da si un exemplu: inainte sa ma nasc, brusc, bunica dinspre partea lui tata (culmea…o femeie educata…dar rea) a inceput sa aiba mari framantari ca nu ies roman curat. Si-a permis sa bata cu pumnul in masa: „Copilul asta niciodata sa nu stie ca ma-sa e unguroaica!” Aberant! Nu stiu ce a „posedat-o” in ziua aia…cert e ca tata i-a explicat in ce conditii mei e binevenita in casa lor; cineva a plecat furios. Consider ca a luat initiativa corecta, si a „condus” ce era de condus.

            Dupa ce m-am nascut, trecusera trei zile – nu aveam inca nume. Tata a intrebat-o pe mama…totusi…ce nume va avea pruncul. Ea, impaciuitoare, nedorind conflicte cu inveninata: „Pai…X.” Tata: „Nu X, ca e numele preferat al mamei, umple comuna ca din cauza ei l-ai ales. Ce nume ii puneai baiatului daca te casatoreai cu un ungur?” Dupa multe ezitari: „Y.”

            Cum-necum, a gasit tata un pretext la un moment dat sa se retraga…si apare peste ceva vreme fluturand certificatul meu de nastere. Evident…cu numele scris gresit…ca doar ungurilor le place sa complice scrierea :). Mama a izbucnit in ras: „Dragul meu, daca tot vrei numele asta, macar mergi inapoi sa il corecteze.”

            Asta e povestea numelui meu 100% maghiar, scris corect pan’ la urma :). In situatia asta, tata a luat initiativa, a avut ultimul cuvant si sunt mandru sa ma trag din el :). Inca sper, intr-o zi, sa fiu jumatate din barbatul care a fost!

            Revenind la omisiuni „convenabile”…imi permit si aici o paralela. Stii vreun betivan, batator de nevasta, ingropat la ortodocsi, care sa nu fie „drept credincios” in discurs, si sa nu se fi dus direct la „loc cu verdeata”? Cata ipocrizie! Ei bine…daca unii preoti isi permit una ca asta…cat si sa se mai si roage pentru sufletul unuia care pace, s-a dus, si raspunde individual pentru ce a facut sau nu n viata (si nici tot seul si ceara din lume transformate in lumanari, totate soboarele de preoti nu il mai pot ajuta)…atunci ce sa ne miram ca unii pot fi selectivi? La randul lor – sunt incredintat – vor da socoteala.

            Atunci cand biserica nu este un loc de refugiu impotriva abuzurilor, atunci cand nu are compasiune pentru cei loviti…nu mai este biserica. Valabil si la „pocaitii” care sunt la fel de selectivi – de ce crezi vorba ca judecata va incepe de la Casa lui Dumnezeu? 🙂 Daca ar umbla Isus azi pe pamant, cred ca ar da cu biciul in multe „pesteri de talhari” (fac referire – metaforic – la scoaterea negustorilor din Templu).

            *

            De la catei, sa iti traiasca!, am invatat si mai invat multe, inclusiv in umblarea mea crestineasca :).

            --1 voturi
            +1
            -1

    Lasa un raspuns pentru Matache

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.