Bolojan, replică pentru Grindeanu care l-a acuzat că își face campanie non-stop: „Nu are percepția că dacă muncești, o faci natural”
Premierul interimar Ilie Bolojan i-a răspuns liderului PSD, Sorin Grindeanu, după ce acesta l-a acuzat în repetate rânduri că se află în campanie electorală. Bolojan a declarat miercuri seară, la B1 TV, că muncește „de dimineața până seara” și că activitatea sa nu are legătură cu o campanie electorală.
„Ideea de a fi într-o campanie electorală este falsă, pentru că eu, întotdeauna, muncesc de dimineaţa până seara. Se pare că domnul Grindeanu nu are percepţia că, dacă munceşti, o faci natural”, a afirmat premierul interimar.
Liderul PNL a susținut că un premier are obligația de a comunica periodic și că acest lucru l-a făcut constant în cele nouă luni de mandat. Totodată, Bolojan a afirmat că nu reprezintă un obstacol în formarea unei majorități parlamentare și a acuzat PSD că a „dinamitat coaliția în mod iresponsabil”.
Acesta a mai declarat că partidele care au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului au responsabilitatea de a veni și cu soluții pentru formarea unei noi majorități. Potrivit lui Bolojan, PSD și AUR au demonstrat că pot strânge suficiente voturi pentru a demite Executivul, însă nu au prezentat până acum o variantă de guvernare.
Premierul interimar a avertizat că România nu își permite o perioadă de blocaj guvernamental, în contextul accesării fondurilor europene, și a subliniat că Executivul trebuie să continue să funcționeze „la capacitate”.
Declarațiile vin după ce Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să „iasă din campania electorală prezidențială” și să participe la negocieri pentru formarea unui nou Guvern.
Citește și: Enola Day – Bolojan, zombie-ul politicii românești?
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)