vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un bizon a luat în serios zvonurile despre pasarelă, așa că și-a pus în cap să fie el primul…

    de Raluca Medeleanu | 18 iunie 2015, 6:28 PM | Recomandările editorilor

    4

    Știri Arad: Mai știți când unele voci spuneau că de aia a făcut Falcă pasarela ca să treacă mașinile peste ea, direct pe ștrand, iar că, o dată cu inaugurarea ei, faleza o să devină „autostradă”?

    Se pare că un cetățean al Aradului a luat foarte în serios zvonul, iar îndată ce a auzit că în 25 iunie pasarela se dă oficial spre utilizare, s-a hotărât să fie el primul care o va traversa cu mașina. Așa că și-a lăsat-o de pe acum într-un punct strategic și a lăsat drept paznici pe un individ și pe o individă din categoria de persoane interesante ale orașului…

    Sau cel puțin asta e concluzia pe care o poți trage după ce vezi unde s-a decis să-și parcheze mașina un arădean, astăzi, pe la ora 18:00, și după ce vezi doi oameni ciudați, dându-i târcoale, învârtindu-se în cercuri și certându-se între ei care e cel care o păzește mai bine 🙂

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pentru reporterii care nu au despre ce scrie și nu sunt în nici un fel de cunoștință de cauză; este mașină de aprovizionare pentru restaurantul de jos. Ar fi frumos să vă informați mai în detaliu înainte de a scrie un articol, sunteți jalnici!!!!!

      --8 voturi
      +1
      -1
    2. Daca la restaurantul de care pomeniti asa vine marfa, atunci ma gandesc ce pot pune aia in farfuriile clientilor.Dupa marimea masinii, avand in vedere ca nu este masina frig, ce putea sa le duca, cateva ladite cu te miri ce.Putea sa mearga pe jos, sau nu?Obiectiuni false, atata tot, ca de aia suntem o tara de necivilizati, intotdeauna gasim scuze prostilor.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Cetățean

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.