În emisiunea „La Strada TV” de marți, sub deja celebrul slogan „Dacă e marți, e Bibarț”, moderatorul Krisztian Varjasi i-a ridicat la fileu primarului problema interzicerii totale a producțiilor culturale online, iar prin răspunsul lui simpatic (stați liniștiți, e eufemism!) a devenit cât se poate de clar că Bibarț ori habar n-are despre ce e vorba, ori se preface că nu înțelege. Iar dacă se preface că nu înțelege, e de înțeles! Vrea să taie acolo unde-i taie capul. Dar despre capete… mai târziu. Să vedem mai întâi ce nu pricepe Bibarț, mai ales dacă e marți.

În emisiunea în cauză, primarul rumegă ideea, cu un miserupism formidabil mascat în sinceritate, că spectacolele online au fost interzise pentru că nu respectau normele de siguranță Covid și că, citez, „exista o dorință a artiștilor, să spun așa, un fel de telemuncă, că ei fac de acasă totul, lucru cu care eu nu pot să fiu de acord, mi-o asum și o spun public”.

Poate ar fi cazul ca cineva să-l lumineze pe primar că spectacolele de teatru, propuse special pentru platforma online „Scena Online Arad Live”, NU erau jucate de acasă, nu era telemuncă, erau spectacole adaptate la situația pandemică actuală, jucate pe scenă, fără public, cu un număr limitat de actori pe scenă (în „Carmen Vlaga vorbește cu tine” erau doar doi actori, de exemplu, la o distanță rezonabilă).

Problema, așa cum o punea Bibarț, e cu atât mai absurdă având în vedere faptul că tocmai Bibarț a spus-o în emisiune că directorii instituțiilor de cultură „trebuie să facă niște evaluări de risc pentru fiecare persoană, astfel încât, dacă se desfășoară o activitate de… producție, să-i spunem, fie că-i vorba de Filarmonică, fie că-i vorba de Teatru, care spre public să plece online, să nu pună în pericol viața și sănătatea celor care vin la serviciu acolo. Ar trebui să găsească o soluție cu care eu sunt de acord!”.

Soluții ați spus?

Iată câteva soluții extrem de simple – încă o dată: dincolo de faptul că spectacolele pregătite pentru online, cu distribuție limitată și cu păstrarea distanțelor de siguranță, erau deja soluții cât se poate de acceptabile.

1. One man/woman show-uri și spectacole de tip monolog. Interesant e că sunt în pregătire tocmai astfel de spectacole, ambele în regia lui Cristian Ban, și anume: „BAC21” (o serie de reprezentații online cu tematică educativă, în care actorii ar urma să analizeze și să repovestească, într-o manieră originală, operele literare din programa de bacalaureat) și „Best of” (o serie de spectacole-monolog, individuale, în care actorii ar urma să vorbească, prin intermediul unor filmulețe, amintirile lor despre diferite roluri pe care le-au jucat de-a lungul anilor).

2. Mască – în cazul în care ar fi mai mult de două persoane pe scenă (hai 5, maxim, dar fără interacțiuni fizice, firește). Nu e confortabil, nu e estetic pentru un spectacol de teatru, dar trăim vremuri grele, de criză. La urma urmei, există deja astfel de spectacole de teatru, cu măștile pe față. De spectacole contemporane e vorba, evident că nu de cele clasice, de Shakespeare sau Gogol.

Atât. E rocket science?

Asta legat de teatru. Cât despre Filarmonică… în acel caz, într-adevăr, există o problemă legată de păstrarea distanțelor optime, orchestra și corul având cel puțin 20 de oameni. Dar există și aici o soluție simplă. Soluție pe care artiștii au și implementat-o deja de câteva ori, în timpul lockdown-ului și în această vară:

Da, în acest caz particular, al artiștilor Filarmonicii, este într-adevăr telemuncă (100% safe, de altfel), ceva cu care – dintr-un motiv anume, nespecificat – s-ar putea să nu fie de acord judecătorul cultural primarul Bibarț. Desigur, în acel caz ne-am putea întreba dacă Bibarț știe cât de grea (dar nu imposibilă) poate fi sincronizarea unei orchestre de la distanță.

Iar dacă nici aceste soluții nu sunt bune (care sunt doar cele existente deja, comasate cu cele propuse de mine), ne-am putea întreba dacă Bibarț lasă intenționat zeci de artiști fără posibilitatea de a munci (atât cât se poate și așa cum se poate în aceste vremuri grele), fără salarii, fără șomaj tehnic măcar.

Nu în ultimul rând, ne-am mai putea întreba dacă nu cumva miza e alta, artiștii fiind „eroii de sacrificiu” în această scenetă produsă de Bibi. O producție nu foarte rafinată, dar practicată cu voioșie atât în politică, cât și în silvicultură: se mai taie de aici, de acolo. Nu e vorba de copaci aici, nici măcar de bani neapărat, ci de anumite capete din fruntea acestor instituții, ca pe urmă el să aibă telecomanda.

Asta ar fi, într-adevăr, o telemuncă, chiar pe placul lui Bibi.

Citește și:

Enola Day – Showbusinessu’ și Bibi la Rondu’ de seară, pen’că dacă e marți, e Bibarț