Bibarț se pregătește de Crăciun în toiul verii. Nu vom mai avea cel mai urât brad, dar nici unul real…
Bradul lui Bibi is back!
După ce anul trecut, în decembrie, Aradul a ajuns în atenția presei naționale cu cel mai urât brad din țară, primarul Călin Bibarț s-a asigurat încă de acum, în mijlocul verii, ca „incidentul” să nu se mai repete: „Nu, n-a venit Crăciunul, dar ne pregătim!”. Bradul pregătit pentru sfârșitul acestui an nu va mai fi însă unul real, ci unul artificial, de 20 de metri înălțime.
„Nu mai tăiem pădurea și… evităm eternele discuții! Am decis achiziționarea unui brad artificial. Unul frumos, de durată, din elemente demontabile, împodobit din belșug cu mii de luminițe cu leduri și alte ornamente, cu o înălțime de 20 de metri și o bază de 7 m, căruia îi este acordată o garanție de 10 ani!”, a scris Bibarț pe pagina sa de Facebook.
Edilul a postat pe Facebook imagini cu un model la scară redusă al bradului ce va fi achiziționat.
De bine, de rău, prefabricată sau nu (în sensul că e o campanie de imagine pentru primar), vestea a ajuns deja – și de această dată – în atenția presei naționale. HotNews.ro a relatat știrea obiectiv, dar a menționat ironic faptul că Municipiul Arad este, până vineri, sub cod galben de caniculă, temperaturile din vestul țării urcând până la 37 de grade Celsius. „Știrea” a apărut și pe publicații online precum Libertatea, Radio France International (RFI) România, Adevărul și B1TV.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)