Comisarul Belezan de la Penitenciarul Arad – condamnat la închisoare cu executare!





UPDATE 4: Comisarul șef la Penitenciarul Arad, Doru Mihai Belezan, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în timp ce, soția acestuia, Rodica Belezan, agent şef în cadrul Penitenciarului Arad a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani şi 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Tribunalul Arad a revocat măsura controlului judiciar sub care se afla bărbatul şi a decis încarcerarea lui. Cei doi au posibilitatea să facă recurs
UPDATE 3:
Belezan Doru Mihai, comisar șef de la Penitenciarul Arad și soția sa, Belezan Rodica Mariana, cei care au luat mită de la ruda unui deținut, au fost trimiși în judecată. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a soților Doru Mihai Belezan, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi Rodica Mariana Belezan, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 24.07.2014, „inculpatul Doru Mihai Belezan, comisar şef de penitenciar, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a primit de la martora denunţătoare suma de 2000 de euro, pentru a dispune ca fiul ei, deţinut în Penitenciarul Arad în executarea unei pedepse, să fie repartizat la un loc de muncă din cadrul penitenciarului. Inculpata Belezan Rodica Mariana, agent şef de penitenciar în cadrul Penitenciarului Arad, a înlesnit primirea de către inculpatul Belezan Doru Mihai, soţul său, persoană cu atribuţii în ceea ce priveşte repartizarea deţinuţilor la punctele de lucru, a sumei de 2000 de euro de la martora denunţătoare, pentru ca acesta să dispună cu privire la scoaterea la muncă a fiului martorei denunţătoare, deţinut în penitenciar în executarea unei pedepse”.
Articolul principal
Ieri seară, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au descins la domiciliile și birourile soților Belezan, angajați în funcții importante la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.
Conform surselor noastre din interiorul Penitenciarului Arad, BELEZAN RODICA MARIANA, agent şef la Penitenciarul Arad și BELEZAN DORU MIHAI, comisar şef la Penitenciarul Arad, ar fi cerut 200o de euro mită de la deținuți pentru a le facilita mersul la muncă – implicit reducerea pecdepsei. Cei doi au fost reținuți aseară cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.
Belezan Rodica Mariana, agent şef în cadrul Penitenciarului Arad, ar fi pretins de la o martoră denunţătoare suma de 2000 euro, susţinând că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor, pentru a-i acorda fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad, dreptul de muncă.
Inculpatul Belezan Doru Mihai, comisar şef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad (a treia poziție ierarhică în Penitenciarul Arad!), la fel, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2000 euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă al deţinuţilor, comisie din care făcea parte şi acesta, în vederea acordării dreptului la muncă fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad.
La domiciliul soților au fost găsite sume de bani.
În cursul zilei de astăzi, 25 iulie 2014, cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
UPDATE:
Magistrații Tribunalului Timiș au decis ca Rodica Belezan să rămână în arest la domiciliu pe perioada anchetei, în timp ce Doru Belezan va fi cercetat în stare de libertate.
La instrumentarea acestei cauze procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au beneficiat de sprijinul S.R.I. Arad şi au colaborat cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad.
UPDATE 2
Curtea de Apel Timişoara a judecat contestaţia procurorilor la decizia tribunalului de a-l cerceta în stare de liberate pe comisarul şef Mihai Belezan de la Penitenciarul Arad. Iniţial, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa de fond a dispus ca doar agenta să fie arestată la domiciliu, pentru comisarul şef neluându-se nicio măsură. După judecarea contestaţiei, Curtea de Apel Timişoara a decis arestarea pe 30 de zile a comisarului şef acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)