Banatu-i fruncea la minifotbal! Mavros, campioana Aradului, bătută de Agma Tiuca Timișoara (GALERIE)





Aradul și Timișoara au arătat că pot fi prietene și la sport, în ciuda rivalității de decenii dintre brandurile UTA și Poli. Mavros, campioana Ligii Desavoia, a avut programat duminică seara la sala Serie A-Bendea un meci amical cu Agma Tiuca, echipa clasată pe locul 3 în sezonul trecut al ligii de minifotbal din Timișoara.
Agma Tiuca a revenit la Arad la un an și jumătate după ce a câștigat un puternic turneu organizat de cei care au pus bazele Ligii Desavoia. Atunci, la Arad au fost prezente cele mai bune echipe din Timișoara – Glissando, WMT sau Agma Tiuca – dar și din Oradea și, evident, din Arad.
Mavros este campioana Ligii Desavoia și este, probabil, cea mai bună echipă de minifotbal arădeană, fiind singura reprezentantă a Aradului la turneul final al Campionatului Național de minifotbal de la Roman, din vara anului trecut.
Jocul a fost unul echilibrat, dar timișorenii s-au dovedit mai pragmatici și au câștigat cu 3-2. Mavros a început foarte ofensiv, dar s-a lovit de un veritabil baraj defensiv al celor de la Agma Tiuca. Radu Anca, Sasu, Iancu și Pavel au împins jocul spre poarta lui Spătăriuc, fără a-și creea însă ocazii foarte mari de gol. Bănățenii au echilibrat jocul și în partea a doua a primei reprize au încercat vigilența lui Huțan cu șuturi din preajma careului. Golul avea să cadă abia în minutul 24 (s-au jucat două reprize a 30 de minute), Nemițeanu marcând cu capul din fața porții după ce în prealabil un coleg al său a trimis mingea în careu cu o execuție spectaculoasă. Prima parte s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru oaspeți.
După pauză, Radu Anca avea să marcheze de două ori în doar două minute. Prima reușită a venit în urma unei lovituri de pedeapsă, iar a doua cu un șut dintr-un unghi foarte închis. A fost 2-1 pentru arădeni, dar bucuria a fost de scurtă durată pentru că Pătruică a egalat în urma unei centrări dintr-o lovitură liberă în fața porții arădene. la timișoreni a intrat și celebrul Romulus Buia, care îndeplinește și funcția de antrenor la această echipă. „Învăț din mers”, spune „Figo din Banat”, unul dintre cei mai buni jucători ai României în deceniul trecut.
Părea că jocul curge spre un rezultat de egalitate. Iancu a avut un șut în bară și arădenii au ratat șansa desprinderii, după care cei care s-au întrecut în ratări au fost cei de la Agma Tiuca care au avut o suită de vreo 4-5 ocazii imense, ratate și cu ajutorul înlocuitorului lui Huțan, Iuliu Jagolczy. Totuși, timișorenii au fost cei care au marcat golul victoriei cu trei minute înainte de final. Răducanu a luat o minge pe cont propriu, l-a driblat pe portarul Jagolczy și, din unghi, a trimis mingea la colțul lung: 2-3.
MAVROS ARAD – AGMA TIUCA TIMIȘOARA 2-3 (0-1)
Au marcat: Radu Anca (2) / Nemițeanu, Pătruică, Răducanu
Mavros: Huțan, Jagolczy – Sighete, Sasu, F. Pavel, F. Iancu, R. Anca, Cristescu, Cl. Popa, Cos. Popa, Mereniuc, Delu Cornea. Delegați: Cosmin Truică, Raul Revilak.
Agma Tiuca: Spătăriuc – Buia, Ghițan, Bobu, Drăguș, Goagă, Nemițeanu, Pătruică. Antrenor: Romulus Buia.
Arbitri: Nicolae Mitu, Remus Lung
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)