Avocatul Mihai Pașca, propus de PNL Arad în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției. Anunțul e o chestiune „de ore”





Unul dintre tinerii cei mai promovați de PNL Arad, mai ales de președintele filialei, Gheorghe Falcă, în ultimul an, este avocatul Mihai Pașca. Vehiculat pentru a ocupa mai multe funcții, după alegerile locale din septembrie, mai ales cea de prefect al Aradului, iar ulterior candidat pe listele parlamentare liberale fără să obțină mandatul, numele lui Pașca a apărut acum la… Ministerul Justiției.
Surse liberale susțin că PNL Arad l-a propus, iar Coaliția aflată la guvernare a acceptat, pe Mihai Pașca pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției -unul dintre cei doi demnitari care va viza pentru legalitate orice act al Guvernului (Hotărâri, Ordonanțe, Ordonanțe de urgență, proiecte de legi și orice alte acte normative promovate din ministere sau agenții și care trebuie să aibă în prealabil viza de legalitate.
Numele lui Mihai Pașca a apărut pe Special Arad în aprilie 2018, în investigația: Jumătate de hectar din Arad are nume de cod: Pașca. Consiliul Județean pierde un teren, în favoarea avocatului lui Gheorghe Falcă și a unui prieten al primarului!
Același nume, al tânărului avocat, a mai fost amintit de Special Arad ca urmare a procesului, cu ziarul nostru, în care l-a reprezentat pe primarul de atunci al Aradului, Gheorghe Falcă.
Contactat telefonic, avocatul Pașca nu a dorit să comenteze informațiile apărute pe surse. „Nu vreau să confirm sau să infirm ceea ce m-ați întrebat. am fost făcut prefect și altele… E o perioadă în care se fac numiri și se discută mult. Eu nu comentez”- a declarat Mihai Pașca pentru Special Arad.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)