Hubloul unui avion Boeing 737 MAX 9 s-a desprins în zbor. Se fac inspecții la aeronavele companiei





Deciziile de efectuare de inspecţii la avioanele Boeing 737 MAX 9 au devenit duminică un fenomen mondial, la două zile după un incident survenit la un avion de acest tip aparţinând companiei americane Alaska Airlines, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă după ce o parte a fuzelajului pe care se afla un hublou s-a desprins după decolare.
Urmând exemplul companiilor americane, precum United Airlines, şi alte companii precum Turkish Airlines, Aeromexico sau Copa Airlines au decis să reţină la sol acest tip de avioane pentru a le inspecta, după o directivă a Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA) din SUA.
La sfârșitul lunii decembrie 2023, Boeing anunţa că a livrat în total peste 1.370 de exemplare de avioane din familia 737 MAX iar carnetul de comenzi pentru aceste avioane se ridică la peste 4.000 de unităţi.
FAA a ordonat sâmbătă „inspectarea imediată a anumitor avioane Boeing 737 MAX 9” înaintea unui nou zbor, precizând că aproximativ 171 de aparate sunt vizate de această măsură la nivel mondial. Durata unei operaţiuni este estimată undeva între patru şi opt ore pentru fiecare avion.
Acest incident vine după o serie de probleme tehnice şi două prăbuşiri în ultimii ani pentru avioanele de tip 737 MAX. Cele două accidente, care au provocat 346 de morţi în lunile octombrie 2018 şi martie 2019, au dus la menţinerea la sol a tuturor avioanelor 737 MAX timp de 20 de luni, fiind necesare unele modificări la sistemul de control al zborului.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)