Luni începe runda a doua a Bacalaureatului
Luni, 20 august, vor începe probele scrise din cadrul Examenului de bacalaureat național, sesiunea august-septembrie 2018. Probele se vor desfășura conform prevederilor metodologiei de organizare…
Luni, 20 august, vor începe probele scrise din cadrul Examenului de bacalaureat național, sesiunea august-septembrie 2018. Probele se vor desfășura conform prevederilor metodologiei de organizare…
Comunicat. În orașul Arad au apărut 50 de oglinzi. Acestea fac parte din campania Autoportret, care își propune să încurajeze trecătorii să își întoarcă privirea…
Șocați de imaginea arădeanului care o scoate și o scutură pe marginea drumului, am realizat dintr-odată că în orașul frumos care te duce spre pasarela…
Comunicat. Prin prezenta, vă informăm că în data de 17.08.2018, în jurul orei 04:30 a fost semnalat un incendiu în zona activă a depozitului conform…
Comunicat. Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan, invită arădenii să participe duminică la un eveniment deosebit de… colorat în cadrul Festivalului de Vară (Ghioroc Summer…
Comunicat. Triatlonul Ghiorocului va avea loc la acest sfârșit de săptămână! Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe inedite de presă, în această după-amiază,…
O Directivă a Uniunii Europene impune autorităților din România să crească prețul polițelor de asigurare obligatorie RCA, ceea ce va duce la o scumpire chiar…
Jandarmeria va avea un nou șef începând de miercuri 15 august, după ce mandatul lui Sebastian Cucoș a expirat, informează realitatea.net. Ionuț Sindile, prim-adjunctul lui…
Creştinii prăznuiesc miercuri Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De…
Numărul 1 din tenisul feminin mondial, românca Simona Halep, va juca în această noapte, de la ora 02:00, în turul doi al turneului de la…
Pentru reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii, Ministerul Finanțelor Publice va implementa la nivel național noul sistem de case…
Continuă proiectul circuitului gastronomic în judeţul Arad. Iniţiat de Consiliul Judeţean, Circuitul Gastronomic Arădean a atins mai multe localităţi – Pecica, Petriş, Bata, Nădlac, Căsoaia,…
Prima ediție a evenimentului Arad Open Air Festival, desfășurat în perioada 14 – 16 septembrie 2018, aduce fanilor muzicii electronice cele mai bune motive pentru…
Direcţia de Comunicare şi Strategii a Consiliului Judeţean Arad vă informează asupra posibilităţilor de petrecere a timpului liber din această minivacanţă, din perioada 15 –…
O porțiune a unui pod al autostrăzii A10 s-a prăbușit astăzi la Genova, au anunțat pompierii, care cred că mai multe mașini au căzut în…
La Barclays Center din New York, Samsung a lansat ultimul său super-smartphone Galaxy Note 9. Cu performanțe extraordinare, un nou stilou S Pen și o…
Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului militar judeţean Arad, activitatea de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete, în vederea şcolarizării în…
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două persoane, o femeie si un bărbat, care au încercat să iasă din țară cu un minor folosindu-se de…
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o femeie cetăţean român care a încercat să iasă din România folosindu-se de cartea de identitate a surorii iubitului…
Comunicat. Joi, 16 august şi vineri 17 august 2018, casieriile vor avea program obişnuit de lucru cu publicul. Abonaţii pot achita facturile de apă şi…
Un accident de circulație s-a produs în urmă cu câteva zeci de minute la intersecția dintre străzile Pădurii și Bodrogului. Din primele informații pe care…
Un tramvai Imperio care circula dinspre Fortuna și care se retrăgea în depoul situat pe Strada Cocorilor a deraiat rămânând blocat în mijlocul sensului giratoriu…
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat duminică finala turneului de categorie Premier 5 de la Montreal, învingând-o pe Sloane Stephens (SUA), locul 3 WTA,…
Nu mai puțin de 33 de persoane rănite în urma protestului de vineri au depus plângeri la parchetul militar împotriva forțelor de ordine, potrivit Digi…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a susținut dreptul de a repara în dezbaterea din plenul de la Strasbourg al Parlamentului European....
USR Arad a susținut astăzi o conferință de presă pe tema neajunsurilor sistemului de termoficare și a soluțiilor pentru modernizarea infrastructurii existente. De asemenea, au...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru în grupul politic Renew Europe, ține subiectul Schengen pe agenda de zi a Parlamentului European, a politicii europene, de fapt....
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Orașul olandez Amsterdam nu va mai permite construirea de noi clădiri hoteliere, ca parte a luptei împotriva turismului de masă, au anunțat autoritățile locale. „Vrem...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ministrul de externe din Republica Moldova, Mihai Popşoi, a avut, marţi, un discurs dur la adresa Rusiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), cerându-i...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Weekendul acesta (22-24 martie), la centrul Agora din Iași a avut loc Etapa Națională a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, organizată de asociaţia Naţie...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
„Cazul inginerului Ursu“, regizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu, un documentar zguduitor despre căutarea dreptăţii într-un sistem care i se opune, va fi proiectat...
Regizoarea născută la Arad, Diana Gavra, este de profesie avocat. Cunoaște, așadar, întregul limbaj de lemn judecătoresc, încadrările juridice, utilitățile și dedesubturile Codului Penal. Cu...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Depeche Mode, Arab Strap, The Black Keys, Cage the...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Prof. univ . dr. habil Bogdan Totolici, medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Județean Arad, a participat, în calitate de...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Auzi mă, fonduri europene să o modernizeze.dao dracului
Ce patrimoniu industrial arată a WC public improvizat!
HABILI TATA URCĂ PRECUM IGRASIA, PÂNĂ VA AJUNGE PRIMAR. DIXIT!