Aurelia a fost lăsată să aștepte pe o targă ore în șir. Femeia de 64 ani a murit în sala de așteptare. Medicii au crezut că plecase





Aurelia Doina, o femeie în vârstă de 64 de ani de origine română, a murit la Spitalul public San Juan de la Cruz din localitatea Úbeda, Spania, după mai multe ore în care nu a primit asistenţă medicală, scrie News.ro.
Surse din spitalul au precizat pentru El Mundo că faptele au avut loc pe 21 decembrie când femeia a ajuns la Urgenţă în stare „destul de gravă” la recomandarea medicului din Quesada, unde locuia.
Femeia a ajuns la spital însoţită de o angajată a unui azil de bătrâni şi, după ce a fost înregistrată, a ajuns la infirmerie.
Cum Aurelia Doina a ajuns însoţită, nu a fost activat protocolul pe care spitalul îl impune la internarea unui pacient care are nevoie de însoţitor, potrivit surselor din spital.
La spital, femeia a fost consultată şi după ora 14.00 a rămas pe o targă în sala de aşteptare, de unde a fost chemată de mai multe ori, dar cum nu era capabilă să răspundă, personalul spitalului a crezut că a plecat. Însoţitoarea ei nu se afla cu ea. La ora 22.00 a avut loc un schimb de tură şi în jurul orei 2.00 un medic a întrebat cine e femeia pe care a văzut-o respirând cu dificultate. Când au verificat, şi-au dat seama că murise. Atunci, au luat legătura cu familia şi autorităţile, care au deschis o anchetă. De asemenea, spitalul va face şi o anchetă internă.
sursa: digi.24
Comentariile portalului
Oare în afară de Soros mai cunoasteti alte persoane? Inchiderea fabricii de la Arad este, intr-adevar, o nenorocire, insa prin faptul ca aruncati cu eterna placa „Soros” tot ce faceti (...)
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)
== TELEORMANUL ARDEALULUI == SAU LUPENI CU TRAMVAIE == SCARBA MI E == TRAIASCA FANARIHOTZII ARADENI ==