Au sunat la 112 pentru o persoană sechestrată, însă polițiștii au găsit o petrecere cu 26 de participanți





Polițiștii au fost sesizați că o persoană ar fi sechestrată, însă în clubul la care au intervenit au dat de fapt de o petrecere la care participau 26 de persoane. Organizatorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„În dimineața de 27.12, în jurul orei 04.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială (club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști, care în urma verificărilor efectuate, au identificat persoana in cauza și au stabilit că cele sesizate nu se confirmă”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Însă, polițiștii au constatat că în club era în desfășurare o petrecere, la care participau 26 de persoane.
„Polițiștii au dispus închiderea evenimentului și sancționarea contravențională a tuturor participanților, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei. Pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, precizează IGPR.
Sursă Digi24
Comentariile portalului
Simplu. Prin tuns, frezat, întreținut, eventual adunate deșeurile inflamabile și supraveghere continuă în perioadele critice...
Da aia cu cantarul din vama sau de pe sosele?? Sa vedeti la aia evaziune si ce averi au... Masini, case, etc.... De lucreaza oameni de o viata si nu (...)
Fiindcă am văzut incendiul din Alfa, ne spuneți și nouă cum poate fi prevenit un incendiu de vegetație? Că, de exemplu, trece un idiot și aruncă țigara (...)