Au intrat în plin într-un TIR și nu au mai avut nicio șansă! Patru persoane au murit în urma unui cumplit accident produs la ieșirea din județul Vaslui





Patru persoane şi-au pierdut viaţa, joi, într-un accident rutier produs între localităţile Tutova şi Priponeşti, la ieşirea din judeţul Vaslui spre Galaţi, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, notează Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, autoturismul înmatriculat în Vaslui ar fi lovit un TIR din Republica Moldova, care era oprit pe marginea drumului pentru că avea pană, patru persoane fiind încarcerate.
„La faţa locului s-au alocat două ambulanţe B2 şi C2 de de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj SMURD de prim-ajutor de la Bârlad. De asemenea, s-au trimis de la Tecuci o maşină de descarcerare şi un echipaj SMURD. Din păcate, cele patru persoane au decedat”, a declarat Ungureanu.
Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui a intrat în plin într-un TIR din Republica Moldova, oprit pe marginea drumului deoarece avea pană, în urma impactului patru bărbaţi aflaţi în maşină fiind declaraţi decedaţi. Cei patru bărbaţi, în vârstă de 53, 48, 39, respectiv 32 de ani sunt din judeţul Vaslui.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este