Au fost recuperate „presupuse rămășițe umane” printre resturile submersibilului Titan





„Presupuse rămăşiţe umane” au fost descoperite printre resturile submersibilului turistic dispărut cu cinci persoane la bord, în Atlanticul de Nord, în apropiere de epava Titanicului, a anunţat miercuri Paza de Coastă a Statelor Unite într-un comunicat.
Aceste rămăşiţe, „adunate cu atenţie din epavă la locul accidentului”, precum şi resturile găsite ale minisubmarinului, vor fi analizate, ceea ar urma să ofere „elemente esenţiale pentru a înţelege cauzei acestei tragedii”, a declarat căpitanul Jason Neubauer, care conduce ancheta Pazei de Coastă asupra tragediei, notează Agerpres.
Titan, un mic submersibil de aproximativ 6,5 metri lungime şi operat de o companie privată, s-a scufundat pe 18 iunie pentru a observa epava Titanicului şi urma să reapară şapte ore mai târziu, dar contactul s-a pierdut la mai puţin de două ore de la plecare.
Ulterior, a fost întreprinsă o vastă operaţiune de salvare pentru a încerca să salveze pasagerii minisubmarinului, care se presupune că avea rezerve de aer pentru aproximativ patru zile, pentru a descoperi în cele din urmă că submersibilul, la scurt timp după scufundare, a fost lovit de o „implozie catastrofală”, omorându-i instantaneu pe cei cinci bărbaţi aflaţi la bord.
Resturile, aduse la țărm
Resturi ale submersibilului, descoperite pe fundul oceanic la o distanţă de 488 de metri de epava Titanicului, la o adâncime de aproximativ 4 kilometri sub nivelul apei, au fost aduse miercuri la ţărm, la St. John’s, în provincia canadiană Newfoundland şi Labrador. Acestea ar urma să fie transferate de o navă a Pazei de Coastă americane într-un port din Statele Unite, unde anchetatorii le vor putea analiza. Media canadiene au arătat bucăţi din ceea ce părea a fi nasul submersibilului, dar şi alte fragmente.
Unul dintre responsabilii companiei Pelagic Research Services, care a desfăşurat robotul său subacvatic cu telecomandă (ROV) pentru a scana fundul Atlanticului, a confirmat că şi-a încheiat operaţiunile. „Ne-am terminat partea pe mare”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al acesteia, Jeff Mahoney. „A fost o operaţiune extrem de riscantă, atât pentru ROV, cât şi pentru echipă, care a lucrat non-stop, practic fără să doarmă pe toată durata operaţiunii„, a continuat el, confirmând că toate echipele se întorc acum în Statele Unite.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)