Au fost identificați unii dintre românii fugari din restaurantele din Spania





Poliţia spaniolă i-a identificat pe românii care au plecat fără să plătească dintr-un restaurant din nordul ţării. E vorba de membrii aceleiaşi familii, care şi-au făcut un obicei din a da astfel de lovituri. Şi nu sunt deloc puţine.
Se laudă inclusiv cu o nuntă de 10.000 de euro de la care au plecat tot fără să achite nota. Angajaţilor restaurantului din nordul peninsulei iberice nu le vine nici astăzi să creadă ce s-a putut întâmpla.
Metoda românilor a funcţionat perfect. Planul a fost pus în aplicare la o nuntă la care au participat 200 de persoane, într-un restaurant din nordul Spaniei. După ce au mâncat şi au băut de peste 10.000 de euro, oamenii s-au făcut nevăzuţi. Scenariul s-a repetat la un local dintr-un oraş vecin. 120 de români de etnie romă au petrecut atunci la un botez, dar au fugit fără să mai achite nota de plată de 2000 de euro. Ospătarii povestesc că au încercat să-i oprescă, însă aceştia sau ameninţat că dau cu maşinile peste ei.
Ismael Flores, poliţist: „Au fost identificate mai multe persoane, avem numere de înmatriculare de la maşini, toţi aparţin aceleiaşi familii şi am aflat că au mai facut lucruri de genul ăsta şi în alte locuri”.
Citește continuarea pe Digi24.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.