joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Atmosferă de basm la concertul de colinde al Filarmonicii Arad | Foto • Video

    de Raluca Medeleanu | 22 decembrie 2021, 10:16 PM | Cultură | Muzică | Recomandările editorilor

    1

    După cum se anunța încă din program, concertul de colinde susținut de corul și orchestra Filarmonicii Arad a adus „cele mai luminoase și antrenante refrene ale anotimpului”, fiind ingredientul special pentru învăluirea în spiritul de Sărbători. Sala a fost arhiplină (în limitele permise de pandemie) miercuri seara, iar notele magice au cuprins întreaga sală.

    Pe lângă dirijorul corului (Robert Daniel Rădoiaș), spectacolul s-a bucurat și de îndrumarea maestrului Sabin Păutza, renumitul dirijor și compozitor de muzică clasică, de origine din Reșița, distins cu Premiul Academiei Romane si cu diploma de onoare la Concursul International de compoziție de la Salt Lake City, Utah (SUA).

    Din compozițiile incluse în program, multe au fost creații românești, precum „O, ce veste minunată”, „Iată, vin colindători”, „Colindița”, „Astăzi s-a născut Hristos”, dar s-au interpretat și compoziții din repertoriul internațional, precum „O, Tannenbaum”, „Il est né”, „White Christmas”, ori „Feliz Navidad”, în cadrul concertului existând și două momente de interpretare solo vocală. Mezzosoprana Daciana Rădoiaș, împreună cu baritonul David Buzgău au interpretat îndrăgita colindă „Moș Crăciun”, oferindu-i o gingășie aparte, iar în încheiere, tenorul Ioan Moțiu a cântat „Cantique de Noël” – un final grandios pentru o seară de excepție.

    Și pentru că solicitarea din partea publicului a fost atât de mare, Filarmonica a decis să organizeze spectacolul de două ori, astfel că joi seara va fi o nouă seară de colinde, care și aceasta este deja „sold out”.

    Vă invităm să audiați o parte din concertul de miercuri seara, în video-ul de mai jos:

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Stana

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.