vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Atenție! Conținut scandalos! O rușine îndurată de Trupa de dubași din Săvârșin în Capitala lui Firea!

    de Mihai Todoca | 5 decembrie 2016, 11:11 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Știri Arad. „Luați-ne tot, mă! Că stăm și-n p**a goală în fața voastră”– aceste versuri explicite fac parte dintr-o melodie manifest a unei trupe de rap din România, mai exact Paraziții. Una dintre explicațiile asupra etimologiei cuvântului „rap” este următoarea: reality and poetry, adică realitate și poezie. Motivația mea de a alege exact acest vers, cu tot cu injurătură este aceea de a șoca, de a atrage atenția asupra unei realități crude. A unui fapt care s-a întâmplat și pe care acest vers îl surprinde exact.

    Trupa de dubași din Săvârșin, căci despre ei este vorba, prin Primăria Săvârșin, a fost invitată la București cu ocazia manifestărilor de Ziua Națională. S-au urcat într-un autocar și au pornit la drum. Au plecat împreună cu dubele lor și costumele populare. După un drum destul de lung au ajuns la destinație. Au ajuns în Capitală și au parcat la Romexpo.

    Acolo, un reprezentant a venit la trupa de dubași și le-a spus : „Haideți doi băieți cu mine să vă dau niște materiale.”

    „Cereți s-avem răbdare, avem, dar știți ceva?
    Pentru tot ce ne faceți nu vă iertăm, să vă ierte altcineva!”

    Ce materiale? Steaguri și cocarde… Băieții le-au luat. Apoi au spus acelui organizator/oficial că se vor duce să își aducă dubele. „A! Nu are sens, nu veți avea nevoie de ele…” dar…„Trupa de dubași din Săvârșin”… duba e elementul cheie al trupei. În fine, băieții au consimțit la sugestia organizatorului gândind că vor colinda și fără ele, iar cineva a întrebat unde se pot duce și ei să se schimbe, să îmbrace cu mândrie costumul popular peste care să pună cocardele… „Aici în parcare.”!!!- a venit răspunsul. Unul care provoacă greață!

    Unora nu le crapă obrazul de rușine și li se decolorează steagul în mână…  Acești oameni și-au dedicat timpul liber pentru a ține vie o tradiție care are darul de a-i face pe oameni să spună „Sunt un român mândru!” și au ajuns în curul gol, la propriu, într-o parcare din Capitală!

     

    Așa au ajuns păstrătorii tradiției să fie tratați! Însă tot ei, dubașii, au dat dovadă de caracter, au trecut peste rușine și s-au schimbat în portul popular… acolo, în parcare, când termometrul era undeva la minus.

    Oameni suntem toți, nu? Avem nevoi. Au întrebat unde se pot duce la toaletă.

    „Nu știu, încearcă aici undeva la un magazin”…Pe bune? La magazine? În Capitală?

    Așa au ajuns să vadă și ei Parcul Herăstrău, pentru că abia acolo au găsit o toaletă publică.

    Asta ar fi trebuit să le pună capac! Nervilor, frustrării că au fost tratați ca niște cetățeni de mâna a doua și rușinea îndurată… dar nu. Tot cineva de la București a venit și le-a spus:

    „Haideți, stați puțin mai organizat că trebuie să vină Gabriela Firea și restul…”

    Deci asta era! Să vă fie rușine! E clar că vinovați se fac organizatorii de această rușine și desconsiderare.

    „V-aș coase la gură cu sfoară, vreau să vă doară!
    Să ne mințiți doar din priviri, pentru ultima oară
    Iubiți-ne, cum iubiți parfumurile tari
    Când vă numim târfe politice, călăi și mercenari!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu cred ca acest articol a fost scris de M.T. deoarece un ziarist nu ar scrie la foaie orice ineptie fara sa o verifice.in plus pare a fi exprimarea unui copil gangav si frustrat fara prea multe carti citite pentru care scoala a fost un loc in care mergea cu forta si crede ca Eminescu este o inventie a trupei Parazitii. Probabil cel care semneaza a folosit fara sa mai adauge nimnic de la el exprimarea timpa a vreunui ,,dubas~ care nici nu stie cand e craciunul dar se pretinde pastrator al traditiilor populare.
      Baietii care au mers la Bucuresti cu sprijinul primariei din localitate nu au nici clin in mineca cu ce insemnau dubasii pina anul trecut.
      Nu a fost nimic politic,primaria localitatii i-a ajutat financiar sa mearga acolo, nu trebuie uitat ca este condusa de prezentatorul tv,omul de cultura si extrem de cunoscut poet in grai banatean I.V. care are de gosdpodarit o comuna nu sa se ocupe de toti tontii.
      Si la bucuresti nu a pomenit nimeni de psd sau de firea. baietii sau plictisit dupa doua ceasuri si au vrut sa plece acasa.
      Pentru ca este campanie electorala acest articol este cel putin tendentios, iar folosirea unor cuvinte vulgare intr-un articol in care totusi se vorbeste de sarbatori de iarna spune totul despre nivelul intelectual al ,,nemultumitului~ de serviciu ce acum isi merita deplin blidul de linte portocalie.
      nu a facut altceva decat sa isi faca localitatea si administratia ei locala- din care ma trag si eu, chiar daca sunt plecat de ani de zile departe- de ris

      --2 voturi
      +1
      -1
      • In articol am vorbit de sărbători de iarnă? Mai exact ce? Am prezentat o istorie a tradițiilor? Nu am avut niciodată o culoare politică și nici nu voi avea, singurul lucru pe care nu îl fac este politica! Singurii oameni care au politizat articolul au fost cei care nu au privit în ansamblu articolul și pățania. Nu am spus absolut nimic rău de primarul din Săvârșin și nu văd care e problema, dar văd că tot voi îl puneți în fața discuțiilor. Vorbind despre „exprimarea tâmpă a vreunui dubaș” denotă prejudecata, lucru pe care îl voi condamna întotdeauna. Asupra nivelului meu intelectual nu fac nici un fel de comentariu, dar ar trebui să aruncați o privire asupra comentariului și argumentelor dumneavoastră. Numai bine!

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Eugen

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.