joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Atenție, arădeni! Din martie primiți amendă dacă mergeți cu trotineta electrică pe trotuar

    de Raluca Medeleanu | 18 februarie 2020, 1:18 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    imagine cu rol ilustrativ

    Polițiștii vor avea voie să dea amenzi dacă vor prinde vreo persoană că va circula cu trotineta electrică pe trotuar. Decizia nu este însă de natură locală, polițiștii arădeni fiind nevoiți să se supună legii care a intrat în vigoare în această lună.

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad ne-au declarat că sancțiunile vor intra în vigoare începând cu 11 martie, având la bază Ordonanța de Urgență nr. 13 din 4 februarie 2020, care prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Aceasta are „obiectivul de reducere la jumătate a numărului de decese rezultate din accidente rutiere până în anul 2020, asumat de către România”.

    Până acum, acest mijloc de deplasare era în afara reglementărilor legale, astfel că nu exista nicio regulă de circulație pentru cei care îl utilizau. Totodată s-a observat în ultimul timp și o creștere a accidentelor în care au fost implicate astfel de trotinete.

    Astfel, noul OUG definește trotineta electrică după cum urmează: „vehiculul cu două sau trei roţi şi ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc şezând sau care este echipat cu un loc şezând pentru conducător, al cărui punct de şedere de referinţă se află la o înălţime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roţi, respectiv la o înălţime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu motor electric; punctul de şedere de referinţă are înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013;”

    Trebuie să porți vestă reflectorizantă, iar dacă ai sub 16 ani trebuie să porți cască de protecție

    Potrivit IPJ Arad, trotinetele electrice vor fi încadrate sub aceeași formă cu bicicletele, astfel că cei care circulă cu ele nu mai au voie să meargă pe trotuar ci, după caz, pe pista de bicicletă sau direct pe șosea.

    Dintre regulile stipulate în noua ordonanță de urgență, extragem următoarele:

    „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h (…). Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani (…). Bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare. (…) Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplaseză pe partea carosabilă.”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. țara arde și baba se piaptănă

      1. „Trebuie să porți vestă reflectorizantă, iar dacă ai sub 16 ani trebuie să porți cască de protecție”

      din ce apare în textele voastre nu rezultă că ar fi necesară vesta reflectorizantă.

      2. măsurile vor înjumătăți numărul accidentelor mortale din Arad, cu siguranță. Ex: 0 : 2 = 0. Corect.

      Pe când scoaterea mașinilor, a tuturor mașinilor din oraș?

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Binevenită reglementarea! Este logică și necesară,… dar din nou este făcută heirupist, chiar și de UE. Din moment ce-i trimiți în traficul rutier urban pe drumurile publice, ar trebui să dea un examen de cunoaștere a Codului rutier. (ceea ce ar trebui și pentru bicicliști) Așa ar fi normal și logic. Acum, 0ricine a împlinit 14 ani, cu „cască și vestă reflectorizantă” poate să se includă în traficul aglomerat deja al urbei, printre șoferi cu nervii în pioneze, ce stau cu ochii pe smarturi, purtând conversații, cu telefonul într-o mână și șaorma în cealăltă. „Cu siguranță” astfel se va micșora rata accidentelor!? Pe bune!
      .
      Pe lângă cicliști iresponsabili, vor fi și o hoardă de trotinești ce se deplasează pe un vehicul lipsit de orice accesorii de siguranță, cu viteze ce nu le permit să oprescă în cazul apariției unor situații în care trebuie să evite producerea unor accidente. Încercați să frânați brusc de la 30-50km/h pe o trotinetă și vedeți ce se întâmplă. Cei ce au aprobat această lege nu au mers niciodată pe o trotinetă electrică și de aceea vor avea sânge pe mâinile lor cu manichiura făcută.
      .
      Să conduci un autoturism pe străzile urbei a devenit mult mai periculos decât era și înaintea acestei „îmbunătățiri legislative”. Din păcate o să moară și o să se schilodească oameni tineri. Nu cobesc! Este inevitabil … și nu trebuie să fi „specialist” să ajungi la această concluzie.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru țara arde și baba se piaptănă

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.