Atac virulent al lui Gheorghe Falcă la adresa parlamentarilor Căprar și Fifor, dar mai ales „asupra” fostului comandant IPJ Arad, Nicolae Bătrân
Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a ținut să precizeze astăzi, într-o conferință de presă, că zvonurile privind interesul mărit pe care-l acordă liberalii alegerilor din PSD, și că l-ar susține pe Dorel Căprar, sunt false. „Din punctul nostru de vedere, Dorel Căprar și Mihai Fifor sunt niște politicieni expirați, care trebuie să iasă la pensie”.
În continuare, liderul liberal a introdus în ecuație și un alt nume, surprinzător pentru mulți, anume al colonelului (r) Nicolae Bătrân, cel despre care se zvonea că a ieșit la pensie în ianuarie și că se implică în PSD, în sensul că „muncește” în campania electorală din interiorul filialei arădene a partidului condus de Ciolacu. „Cei doi parlamentari să iasă la pensie și să meargă în jacuzzi alături de Nicolae Bătrân”, a spus Gheorghe Falcă.
Iar în final, europarlamentarul a adăugat ceva ce sună a amenințare: „Să nu creadă unii care s-au ocupat de siguranța arădenilor (este clar că se referă la Nicolae Bătrân – nota red.) că se pot proteja și scăpa intrând într-un partid politic!”.
Poziția lui Gheorghe Falcă este interesantă și lasă loc de multe întrebări având în vedere că este expusă cu doar o zi înainte de alegerile din PSD Arad.
Comentariile portalului
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul
Data viitoare numiți directori la ctp frizeri,patiseri- cofetari sau clopotari.Oricare din ei s-ar descurca mai bine decât inteleapta conducere de acum.( comparația cu meseriile de (...)
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)