Atac sângeros la Pecica! Un bărbat și-a înjunghiat concubina de față cu copilul ei, în plină stradă





Un incident tulburător s-a petrecut în această zi în orașul Pecica, unde un bărbat a înjunghiat o femeie, în plină stradă.
Din informațiile pe care le deținem, se pare că bărbatul și-a înjunghiat fosta concubină. Femeia se deplasa pe stradă împreună cu copilul ei de 13 ani când s-a întâlnit cu bărbatul. Discuțiile s-au transformat în ceartă, iar acesta a înjunghiat-o de trei ori.
Victima a fost transportată de urgență la spital, e cooperantă, iar bărbatul a fost prins de către polițiști.
Update
Femeia este la ora actuală la UPU din cadrul Spitalului Județean Arad, este conștientă, iar rănile – din fericire – nu sunt adânci.
Update 2
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 08.07.2020 punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat în vârstă de 51 ani, cu privire la comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, prev. de art.32 Cod penal rap la art.art.188 al.2 Cod penal şi violare de domiciliu, prev.de art.224 al.2 Cod penal, cu aplic.art.38 al.1 Cod penal.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că:
În data de 07.07.2020, în jurul orei 15.30, inculpatul, având asupra sa un cuţit, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului în care locuiau fosta sa concubină şi copilul lor minor. Pe fondul geloziei, inculpatul i-a aplicat fostei sale concubine, în vârstă de 34 ani, mai multe lovituri cu cuţitul în zone vitale.
Inculpatul a fost reţinut în data de 07.07.2020 şi urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.
Facem precizarea că acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în acest sens, iar reţinerea constituie măsură preventivă, activităţi care nu înfrâng principiul prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură persoanele cercetate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este