joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Astra Vagoane Călători precizează: e vorba de un singur individ care aruncă noroi și minciuni!

    de Special Arad | 17 septembrie 2018, 8:51 AM | Știri Arad | Topic special

    4

    Valer Blidar, președintele companiei arădene Astra Vagoane Călători

    Redacția Special Arad, înțelegând că are datoria să lămurească unele acuzații (lansate în spațiul public de către reprezentantul unei asociații din București, ASCORO) a căror țintă este Astra Vagoane, a trimis săptămâna trecută câteva întrebări pe emailul companiei arădene, întrebări la care aștepta cu interes un răspuns. Până la urmă, am fost invitați joi, de către președintele Astra Vagoane, domnul Valer Blidar, la o discuție chiar la sediul societății, acolo unde acesta a încercat să lămurească „misterul” atacurilor a căror țintă este compania. Vă precizăm că, în același timp în care eram prezenți la sediul Astra Vagoane, Special Arad, publica articolul „Enola Day: Astra Vagoane, între ciocanul concurenței și nicovala politicului”, fără nicio legătură cu discuția care urma să aibă loc. Cu privire la aceasta, o să revenim în zilele următoare dar, până atunci, o să publicăm explicațiile trimise de conducerea societății arădene, ca reacție la emailul trimis de Special Arad, dar și ca reacție la articolul colegului nostru Lajos Notaroș, articol amintit mai sus.

    Iată emailul nostru (în întregime): „În atenția conducerii Astra Trans Carpatic

    Avand în vedere cele de mai jos, vă rugam, în măsura posibilitatilor, să ne răspundeti la întrebarile din finalul textului.

    Asadar: „Asociația Construim România anunță ieri, printr-o luare de poziție, că a luat act cu îngrijorare de faptul că, în ciuda asigurărilor date de autoritățile românești, compania feroviară Astra Trans Carpatic a primit autorizarea să pună în circulație pe căile ferate din România catastrofalele automotoare IC2, achiziționate de compania arădeană de la groapa de gunoi a operatorului feroviar național din  Danemarca, DSB, unde erau pregătite pentru casare întrucât puneau în pericol viața călătorilor.

    Povestea acestor automotoare noi, dar periculoase pentru călători, a fost detaliată pe larg în seria de articole „Pericolul pe roți de fier” publicată în urmă cu un an, atunci când acest atentat la siguranța călătorilor pe căile ferate din România era la stadiul de proiect.

    Pe scurt, aceste automotoare au fost comandate inițial de către operatorul feroviar danez DSB în 2002 de la producătorul italian Ansaldo Breda. Primele automotoare de acest tip urmau să fie livrate din anul 2003, însă producția lor a fost atât de deficitară, încât primele automotoare au fost livrate abia in 2009. Chiar și așa, calitatea lor a fost atât de scăzută încât cele achiziționate de Astra Trans Carpatic nu au fost niciodată puse în circulație în Danemarca din cauza faptului că reprezentau un real pericol pentru călători. În anul 2016, DSB a decis scoaterea lor din circulație și trimiterea direct la casare fără ca ele să fi efectuat nici măcar un singur kilometru de parcurs in serviciu public.

    Decizia fost luată în baza unei serii de rapoarte tehnice de analiză detaliată a acestor automotoare catastrofale, comandate la solicitarea Ministerului Transporturilor și a Parlamentului din Danemarca. Cel mai recent a fost realizat în 2014 de către reputatul institut elvețian de cercetări în transporturi, PROSE AG, în colaborare cu operatorului național feroviar din Elveția SBB. Concluzia tehnică a fost mereu aceeași: automotoarele sunt inapte de circulație cu pasageri în siguranță, riscurile principale fiind cele de incendiu și deraiere în mers, precum și riscul de a nu opri la semnalele de oprire din cauza gravelor deficiente la sistemele de frânare.

    Contrar afirmațiilor mincinoase ale Președintelui Grupului Astra, domnul Valer Blidar, automotoarele in cauză nu sunt defel apte de a circula la 200 km/h, în Danemarca ele fiind autorizate doar pentru circulație în regim special la maxim 120 km/h, din nou din cauza gravelor probleme la sistemele de frânare.

    Povestea automotoarelor a fost detailata pe larg încă de acum un an într-o suita de articole intitulate „Pericolul pe roți de fier” disponibila pe site-ul Asociației Construim RomaniaPericolul pe roți I – România Second HandPericolul pe roți II – Catastrofalele IC2Pericolul pe roți III – Un răspuns pentru Vale BlidarPericolul pe roți IV Epilog.

    Pe aceasta cale avertizam călătorii să nu folosească aceste automotoare catastrofale, care le pun in pericol viața conform numeroaselor rapoarte de specialitate disponibile public. Faptul că o companie românească alege să pună in pericol viața romanilor în Anul Centenar, prezentând drept moderne niște automotoare culese din groapa de gunoi a occidentului, este revoltător și spune mult despre respectul pe care respectiva companie românească îl acordă propriilor concetățeni.

    Sperăm ca în ceasul al doisprezecelea autoritățile și presa din România să reacționeze măcar acum, înainte ca tragedia să se producă”.

    Întrebările Special Arad la care vă rugăm, în măsura posibilităților, să ne răspundeți:

    Cate automotoare a cumpărat societatea dumneavoastră de la operatorul feroviar danez DSB și la ce preț?

    La Astra Trans Carpatic s-a intervenit și s-au remediat problemele?

    Care e viteza maxima cu care pot circula în România, din moment ce în Danemarca a fost limitata la 140?

    Au fost făcute verificări tehnice și automotoarele au corespuns înainte de punerea în circulație în România? (vă rugăm să ne trimiteți documente în acest sens)

    Vă asumați punerea automotoarelor în circulație pe căile ferate din România?”

     

    Precizările Astra Vagoane: „Un singur individ se ocupă cu minciuni”

    ”Enola Day: Astra Vagoane, între ciocanul concurenţei şi nicovala politicului” apărut în data de 13 septembrie 2018, suntem nevoiţi să facem câteva precizări, punându-vă la dispoziţie şi documentele care confirmă punctele noastre de vedere.

    „Încă de la sfârşitul anului 2017, după anunţul făcut că Astra Vagoane Călători va achiziţiona de Calea Ferată Daneză 15 automotoare IC2, un ”aşa zis specialist” a început o campanie de denigrare împotriva Astra Vagoane Călători şi Astra Trans Carpatic, fără a prezenta lucrurile corect şi a aduce probe relevante care să susţină minciunile şi afirmaţiile calomnioase făcute.

    De atunci şi până la sfârşitul săptămânii trecute, trenurile au obţinut autorizaţia suplimentară de punere în funcţiune pe calea ferată din România, astfel încât sămbătă 8 septembrie 2018, Astra Trans Carpatic, compania de transport feroviar de călători deţinută de Astra Vagoane Călători a efectuat un drum de recunoaştere a traseului pe care urmează să opereze începând cu luna octombrie 2018, respectiv Timişoara-Arad-Oradea-Satu-Mare-Baia Mare.

    După consumarea evenimentului au apărut din nou tot felul de articole şi postări ale ”aceluiași individ”, care aruncă cu noroi şi minciuni, doar, doar s-or speria cei de la Astra Vagoane Călători şi vor da înapoi, iar el să-şi atingă de fapt scopul de a construi România prin demolarea ei.

    Viteza constructivă a trenurilor IC2 este de 200 km/h, conform specificaţiei tehnice, iar viteza operaţională în Danemarca, atât pentru trenurile IC2, cât şi pentru IC4 este de 180 km/h. Acestea au circulat şi circulă şi în prezent în Danemarca în condiţii de deplină siguranţă.

    Pe toată perioada campaniei de denigrare au fost făcute în mod tendenţios trimiteri la un raport efectuat de compania elveţiană Prose, raport comandat de DSB pentru trenurile IC4. Acest raport conţine o serie de propuneri şi recomandări pentru trenurile IC4 pentru îmbunătăţirea fiabilităţii şi nu priveşte siguranţa şi se referă la primele trenuri livrate de firma italiană.

    În urma vizitei de documentare efectuată de dl. Alin Olteanu, a fost prezentat şi un tren IC2 şi am sperat ca în cadrul articolului publicat să facă și câteva precizări referitoare la ceea ce a văzut (Cu siguranță o să facem aceste precizări – Nota red.).

    În încheiere am dori să vă informăm în legătură cu activitatea desfăşurată de aşa zisul specialist care judecă şi critică pe toată lumea în toate domeniile, ascuns ca un laş în spatele unor site-uri, astfel încât să nu poată fi găsit şi tras la răspundere pentru activitatea lui murdară.

    Având informaţii că acesta a înfiinţat mai multe societăţi comerciale în Bucureşti, care sunt în faliment, insolvenţă sau nefuncţionale, am încercat să-i identificăm o adresă pentru a-l chema în faţa autorităţilor competente, unde să prezinte dovezi pentru afirmaţiile sale, ori să răspundă pentru daunele pricinuite societăţii noastre. Am constatat că acesta este de negăsit şi că la adresele stipulate în documentele firmelor acesta este necunoscut.

    Până la urmă autorităţile statului vor da de urma lui, să nu-şi facă iluzii”.

    Citește și: Încetinitorul de particule: Supertrenul Astra și scările rulante scârțâitoare și murdare din „supergara” Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Poate e sudorita… avansata de epoletii PCR-isti si facuta colonel SRI… locuieste pe langa Cimitirul din Micalaca…. cam zace in media PCr-ista! Atnci cand s-a refosmat SRI-ul Aurel Panescu, fost secretar de partid la Vagoane a avut grija sa il reformeze dupa chipul si asemanarea sa… Asa a promovat-o pe Daniala Molodoveanu pana la colonel SRi si cam sta prin gasca PDL-ista, cu toate ca e radacinile sunt PCR-iste…

      Cu siguranta specialisti in vagoane… provenind din domeniu… vagonari amandoi! Speciali ii fac insa epoletii…

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Cand Dl.V.Blidar a cumparat impreuna cu inca un asociat Astra Vagoane sect II ministrul transporturilor era nea Traian,cel care a disimulat si flota.
      La acea data afirmatia ministrului”ROMAN” al transporturilor era ca pe calea ferata romaneasca nu vor corcula trenuri fabricate la Astra Arad.! Vezi urmarile actuale.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Stoian Mihaela

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.