vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Asta înseamnă să fii mafiot?” După ce în primăvară au tăiat sute de copaci, acum au cumpărat arbori la ghiveci pe care îi plantează în noul parc din Micălaca

    de Dan Lazăr | 2 iulie 2022, 9:37 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad | Strada

    8

    De tot râsul, dacă nu ar fi de plâns, având în vedere că, totuși, e vorba de banii arădenilor. După ce acum câteva luni s-au tăiat sute de copaci pentru „a face loc” noului parc din cartierul Micălaca zona 300, în aceste zile artizanii proiectului au cumpărat și plantat zeci de arbori…

    „Din păcate, o parte din copaci nu au putut fi salvați, fiind bolnavi, ne-am văzut nevoiți să-i tăiem. În locul lor vor fi plantați peste 120 de arbori tineri”, spunea, în urmă cu ceva vreme, unul dintre viceprimarii Aradului. La rândul ei, la solicitarea SpecialArad.ro, Garda de Mediu a informat că au fost tăiați 7 arbori care erau complet uscați, respectiv 56 de arbori aflați „într-o stare vegetativă precară”. Dacă însă i-am întreba pe arădenii care locuiesc în zonă, am afla că realitatea a fost departe de afirmațiile autorităților, „sute de copaci fără probleme din acea adevărată pădure fiind puși la pământ”…

    Referindu-ne la prima parte a titlului, în ultimii ani, tot mai multe persoane folosesc expresia „Asta înseamnă să fii mafiot!”, rețelele de socializare abundând de aceste cuvinte la modă, tratate de cele mai multe ori într-o notă comică. Giovanni Becali se află la originea acestei expresii, cu un interviu din 2010, în care, printre altele, a spus: „Asta înseamnă mafiotul modern! Mafiotul modern nu împușcă, mafiotul de azi face bani de unde nu îl știe nimeni și se comportă ca un domn”.

    479ea5a0 cf8e 41fa 9562 3fbc3b373727

    271647867 1977357939104578 4840775707436080294 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hai să o luăm pas cu pas. Locuiesc în zonă și obișnuiam să-mi plimb câinele pe acolo aproape zilnic. Aia nu era pădure, era o junglă. Aveți proprietatea cuvintelor când scrieți „sute de copaci”? Ați fost acolo înainte de a se începe lucrările să vedeți ce era acolo? Eu, ca locuitor în vecinătate mă bucur pentru locul ăsta nou creat, căci din câte văd vor fi cam de toate acolo. Și era să uit un lucru. Când au fost toaletați copacii rămași a fost un adevărat uragan pe facebook, că o să moară, că au fost măcelăriți. Oameni care habar nu au despre ce înseamnă pentru un copac o toaletare mai radicală: viață mai lungă! Dar așa suntem noi, arădenii, le știm pe toate. Ce-i drept, și eu sper ca noii puieți plantați să nu fie uitați, să nu fie smulși și să fie ajutați să crească. În schimb, cunoscând obiceiul unor arădeni de a vandaliza orice se face frumos, mă aștept să fie rupte bănci, sparte lămpi etc, că la trei lucruri suntem buni: să distrugem, să criticăm și să ne plângem că n-avem camere video și poliție și la budă!

      +21 voturi
      +1
      -1
    2. Domnule ”arădean onest”,interevenția dumitale face parte din categoria celor care ”se bagă în seamă” și chiar că asta nu ar fi o problemă.Dar:1) ”pădurea” aceea ce exista anterior ofensivei cu ”parcul” de acum,era una NATURALĂ,lăsată acolo de la Dumnezeu și care ar mai fi putut rămîne acolo mult și bine.Ce se putea face ar fi fost ca niște minți cu adevărat creative să adapteze acolo niște amenajări care,ținănd cont de ceea ce a creat natura,să ofere noi oportunități oamenilor pentru a-și petrece timpul liber.Credeți-mă,s-ar fi putut și încă mult mai ieftin.2) despre ”toaletare” doar atît:am umblat prin lumea aceasta destul de mult,am văzut locuri unde copaci bătrîni de 100.200 de ani stau în picioare fără ca cineva să-i tot ”toaleteze” !Cum or fi știind oamenii ăia să-i păstreze?3) Orice am spune,să înlocuiești o pădure DE COPACI cu una de STÎLPI CU PANOURI SOLARE nu poate fi ceva să placă unui om civilizat și sănătos la minte,iertați-mă!Ori acolo asta s-a făcut!Pe cine sau ce să lumineze pădurea aceea de lămpi solare?Iar dacă ne gîndim că toate astea au fost făcute din banii noștri – mulți,puțini,cîți plătim fiecare,lucururile devin și mai triste.Să auzim de bine și rămîneți așa cum declarați că sînteți.E nevoie de oameni onești în locul acesta!

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Cu ce mă bag eu mai mult în seamă decât tine? Așa numești tu o opinie? Repet, locuiesc în zonă, știu cum a fost, văd ce va fi, iar chestia cu naturalul e o marotă sentimentală. Și, ca detaliu, eu nu mă dau specialist în toaletări, dar am avut seriozitatea de a sta de vorbă cu adevărați specialiști, care au îmbătrânit făcând așa ceva…

        +7 voturi
        +1
        -1
    3. În loc sa tot comentați, negativ, mai bine nu o faceți deloc, la unii nu le place ca se face, la alții ca se face, niciodată nu o sa fie toți mulțumiți, puneți mana și faceți și voi ceva sau mai bine zis, noi,când alții fac curat, noi aruncam mizerii pe malul apei și nu numai, haideți sa vedem cum o sa fie la final sau peste vreo 2 ani și cu copacii, eu cred ca o sa arate mai bine de cum au arătat, oricum zona,, naturala,, cum spunea cineva, e plina de boschetari

      --1 voturi
      +1
      -1
    4. Dacă tot e vorba de mafioţi, oare fiinţa aceea nevinovată şi blondă ce-i plăcea tare mult să se întâlnească cu Băsescu mai ştie să croşeteze şi să dea cu mopul ? Şi încă o întrebare: s-a dovedit că a furat şi a primit 6 ani de puşcărie dar averea i-a fost confiscată după cum foarte bine merita ? A obţinut o avere colosală prin furt şi o justiţie corectă ar confisca întreaga avere a mafioatei !

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru George Sigera

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.