Arta stradală dă vibrații pozitive Clujului





Graff-eri din toată ţara au venit la Cluj special pentru a desena, schiţa şi pentru a da cu spary pe suprafaţa vagoanelor din Gara CFR. Aceştia au început să-şi desfacă ustensilele încă de la prima oră a zilei de vineri, 10 octombrie, să-şi schiţeze ideile pe o foaie de hârtie pentru ca mai apoi să înceapă să-şi materializeze ideile pe vagoanele vechi, relatează ziuadecj.realitatea.net
În urma mirosului înecător pe care îl lasă spray-urile râmân forme multicolore şi interesante care denotă spiritul liber al grafferilor. Au venit din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Piatra Neamţ, Târgu Mureş şi multe alte oraşe din ţară, fiind prezenţi şi patru grafferi clujeni. Acțiunea a făcut parte din „Transylvania International Music and Art Festival”, sau cunoscut mai scurt ca TiMAF.
„Am fost şi anul trecut invitat la TiMAF şi mi-a plăcut, m-am simţit foarte bine şi am zis să vin şi anul ăsta aici. M-am apucat de graffiti în 2004 şi am fost peste tot în ţară cu asta. Încă nu ne-am hotărât foarte clar ce vom desena, avem fiecare partea lui de vagon pe care ne putem desfăşura liber. Cel mai probabil va fi o tematică Halloween acum că tot ne aflăm în perioada asta”, a spus Oksen.
„Fac graffiti peste tot prin ţară. M-am apucat din 2006, adică eu desenam de mult pe foaie şi când am început să văd graffiti prin oraş mi-a plăcut şi am început să fac şi eu. Există tot felul de riscuri cu autorităţile şi pe partea financiară este destul de greu, te ţine în loc. Dacă nu ai vopsea nu profesezi, eşti mort. Am avut probleme şi cu autorităţile şi cred că oricine face de ceva timp lucrul ăsta, cel puţin odată se confruntă cu această problemă. E part of the game. Dar, merită! Pe mine mă inspiră, ca oraş, New York-ul, Berlinul, Parisul şi mai sunt şi mulţi nebuni, artişti care vin cu chestii noi şi duc graffiti-ul la un alt nivel şi care mă inspiră. Păcat că la noi în ţară cam lipseşte această artă”, a spus Core, un alt artist.
Deşi de graffiti se ocupă în general băieţii, la eveniment a luat parte şi o tânără curajoasă din Timişoara care a terminat liceul de Arte Plastice şi a venit să lucreze cot la cot cu băieţii.
Sursă foto: Teodora Sanda Chetan
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)