Dincolo de tot ce s-a scris, citit și reținut* despre Arta Fugii de Bach, experiența ei este obligatorie. Cum lăsa comentatorul Costas Argyris, 1 year ago, la interpretarea lui Soklolov, din anii 70-80, pe Youtube, „The art of fugue clearly prooves why Bach is still today considered the greatest musical genius of all time. All other composers may sound somewhat similar to some other, but this structure was never found in any other composer before AND after Bach. And NO you can not disagree with this and its NOT a matter of taste :-)”
Pe cât de obligatorie, pe atât de măgulitoare, însă.
Un eveniment devine sărbătoare atunci când natura sa comnunică cu natura ta. La fel, o sărbătoare se sublimează în memorie, ștampilându-și revelația, când intervin sunete, făpturi sau, pur și simplu, stări naturale de high class… în ceea ce mă privește, sunt convins că din altă lume. Arta fugii e o asemenea lucrare.
E despre finishuri la altitudine, e despre cursele cu sinele încheiate indecis, dar favorabil tuturor, e despre perfecțiunea fără rest a canoanelor și fugilor noastre – toate în oglindă… toate însoțite de drepturi la replică… toate mântuite… cel puțin artistic.
Dresaj al memoriei și obligație estetică, Arta fugii este corolarul oricărei evadări.

O operă deschisă – în anumite limite matematice fixate ai aici un articol superb, care pornește de la deconstrucția Artei fugii și ajunge la… departe ajunge… din care citez pentru că definiția, doar aparent aridă, e impecabilă: „Ca atare, „Arta fugii” în re minor e o compoziţie pentru clavecin constând din 14 fugi (intitulate Contrapunctus, în maniera veche), dispuse în ordinea crescătoare a complexităţii, precum şi din 4 canoane la 2 voci pe aceeaşi temă cu fugile şi dispuse tot în ordinea crescătoare a complexităţii, care formează un fel de coda sau apendice al întregului ciclu. Subsemnatul îşi îngăduie aici o sugestie pentru a integra mai organic în interpretare cele 4 canoane, fără a răpi ultimul cuvânt al grandioasei fugi cvadruple: ele pot interveni după grupurile de fugi reunite de unele elemente comune, contribuind astfel la perceperea structurării ciclului. Astfel, primul canon poate fi inserat după Fuga 4 (primele fugi sunt mai simple şi prezintă tema fără mari variaţii, directă şi răsturnată), al doilea după Fuga 7 (Fugile 5 – 7 sunt bazate pe stretti, procedeu contrapunctic de „înghesuire” a vocilor), al treilea după Fuga 11 (Fugile 8 – 11 sunt triple şi duble), iar ultimul după Fuga 13 inversus, înainte de fuga cvadruplă.” (Adrian Gagiu -„Arta fugii” în re minor pentru clavecin de J. S. Bach, muzician practic)

Fugi și canoane… ce  altceva e viața decât fugi și canoane?…

* cu un click aici, cititești un articol foarte bun despre… publicat în Dilema veche în martie, 2012),