Armata se implică în campania de vaccinare anti-COVID 19! Timișoara, cel mai apropiat centru regional de Arad





Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de depozitarea vaccinului anti-COVOD, că depozitul principal o să fie la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar la Timişoara, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa vor fi centre regionale.
„În cadrul şedinţei de luni, 23 noiembrie, cu tema „Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate naţională” desfăşurată la Palatul Cotroceni şi condusă de Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost subliniat că Ministerul Apărării Naţionale are un rol foarte important de sprijin al efortului interinstituţional în campania de vaccinare anti-COVID-19, revenindu-i responsabilităţi de asigurare, prin structurile de specialitate, a logisticii necesare desfăşurării acestei campanii la nivel naţional.
Astfel, au fost identificate centrele de depozitare în condiţii speciale a dozelor de vaccin care necesită condiţii de stocare la temperatura de -80°C, centrul principal fiind Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar şase spitale militare de urgenţă (de la Timişoara, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa) au fost desemnate drept centre regionale de depozitare”, a transmis MApN, luni seară, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre şi aeriene, de la sosirea în ţară a acestora către centrele regionale de depozitare şi va sprijini distribuţia către centrele vaccinare din ţară şi echipele de vaccinare cu resursă umană calificată.
„În urma şedinţei de coordonare, a reieşit foarte clar că succesul campaniei va depinde nemijlocit de o colaborare foarte bună şi coerentă a tuturor instituţiilor responsabile de elaborarea şi implementarea strategiei de vaccinare. De asemenea a fost subliniat, încă o dată, că partea de comunicare reprezintă aspectul foarte important care asigură îndeplinirea cu succes a misiunii pe care Ministerul Apărării Naţionale şi-a asumat-o în cadrul acestui demers naţional de o importanţă strategică pentru România”, se mai arată în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după discuţia cu miniştrii Apărării, Internelor şi Sănătăţii, cu tema ”Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate naţională”, că Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării într-o şedinţă CSAT pe care o va convoca în perioada următoare. MApN va gestiona depozitele de vaccinuri. Conform preşedintelui, vaccinul anti-COVID a devenit speranţa noastră de a ne întoarce cât mai curând la o viaţă normală şi, oricât de greu ne-ar fi, trebuie să avem răbdare, să respectăm măsurile de prevenţie.
Sursa: adevarul.ro
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)