joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul unui creier mic. Gri, gri, gri și o toamnă foarte gri… (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 15 noiembrie 2016, 8:06 PM | Administraţie | Topic special

    3

    Imaginile trăite duminică pe arena Motorul din Aradul Nou nu îmi dau nici acum pace. Nu au fost imagini la care nu mă așteptam, dimpotrivă, aveam în imaginația mea spectrul a ceea ce am văzut încă dinainte de disputarea derby-ului dintre UTA și Poli Timișoara. Era un film pe care l-am mai văzut și înainte cu o săptămână, dar și în toamna trecută sau chiar acum doi ani.

    Evident că vorbind despre un derby, nu neapărat fotbalistic vorbind pe cât din punct de vedere emoțional sau al patimilor pe care le-a stârnit această dispută sportivă, totul era amplificat, fiecare scandare, fiecare pată de pefețele jucătorilor, fiecare gest de violență din stradă. Așa cum scriam, am mai văzut filmul acesta și în 2014, cu Lugoj, apoi seria a continuat în 2015 cu Reșița, „U” Cluj sau Olimpia, iar în primăvara anului în curs la fel a fost cu Brașov, iar duminica trecută, cu Clinceni, am văzut un gol marcat pentru că s-a oprit mingea în noroi.

    La un meci UTA vs. Poli lucrurile se văd altfel. Orice imperfecțiune cât de mică are rolul unei catastrofe, orice piatră în cap , pumn sau bătaie se transmite ca o veritabilă vărsare de sânge în masă. Așa a fost și așa va fi întotdeauna. Dincolo de disputa din teren, pe stradă și în tribună, înainte și în timpul jocului, pentru arădeni era și orgoliul celui mai mic. UTA, echipa Aradului, este în fața lui ASU Poli, echipa suporterilor timișoreni, cea mai iubită grupare sportivă dintr-un oraș care a luat-o mult în față urbei noastre tot mai fade. Timișoara a devenit Capitală Culturală Europeană 2021, ceea ce noi nu am reușit și nici nu aveam cum, Timișoara ne ia Aeroportul, sau este pe cale să o facă, fiind efectiv donat cu forța de administrația noastră locală, Finanțele ne-au plecat și ele în orașul de pe Bega și o grămadă de alte Direcții s-au mutat în Banat.

    img_9157

    Și atunci căutăm cauza… Iar la astfel de căutări, pe care nu le poți face nici printr-un „search” pe Google sau alt motor de căutare online, rezultatele le găsim cel mai adesea la vârf, acolo unde ne lovim de deciziile politico-administrative.

    S-a nimerit, și chiar a fost doar o coincidență, ca acest derby să se dispute la două zile după startul campaniei electorale. În tribune nu s-a observat. Dar deloc. Liberalii locali, adică puterea locală, a fost reprezentată la meci doar de renegații Adi Țolea și senatorul Igaș. Din partea PSD nu am văzut pe nimeni. Iar dacă a fost cineva, nu s-a făcut remarcat.

    Ceea ce am văzut duminică pe Motorul este tocmai rezultatul campaniilor electorale trecute și prezente. Aici nu putem vorbi despre viitor, pentru că el momentan nu există. Mocirla de pe Motorul, imala aia maronie, argiloasă, mizeria de pe echipamentul jucătorilor, imaginea aia grotescă este tocmai oglinda a ceea ce a generat politica arădeană în ultimii, nu 12 ani, ci în 26 de ani.

    Ieșiți din comunism, cu entuziasmul acela de parcă vedeam România noua Germanie și Aradul, mica Vienă, arădenii nu pot să spun că nu au știut să voteze, ci mai degrabă nu au avut ce să voteze. La Arad, ca de altfel în România, a câștigat aproape întotdeauna răul cel mai mic. Orașul acesta nu a avut niciodată după Revoluție încoace parte de primari adevărați. Cu tot respectul pentru dispariția lui Cristian Moisescu, Dumitru Branc sau Dorel Popa, dar toți trei au fost submediocri din punct de vedere administrativ. Am mai scris asta, dar cei trei (n.m mai puțin Branc, care a avut mai mult probleme cu legea decât să conducă orașul) s-au remarcat doar prin construirea de biserici, de fântâni arteziene, trotuare și borduri.

    Și a venit anul 2004, anul în care Falcă a câștigat în turul al doilea pe votul anti-Popa, pe elanul său tineresc – având doar 38 de ani – și pe o campanie mizeră, cu atacuri la familia primarului în funcție, cu scandalul pe care l-a provocat pe holurile unei televiziuni locale.

    Ce a făcut deja știm cu toții. S-a autointitulat „vizionar”, s-a impus din punct de vedere politic prin nunți și cumetrii, devenind soțul fiicei liderului de partid local, Gheorghe Seculici și fin al președintelui României, Traian Băsescu. Susținut cu toate pârghiile politice atât la nivel local cât și național, Falcă și-a demarat proiectele beneficiind și de banii europeni, la care dintr-o dată am avut deschidere prin aderarea la Uniunea Europeană.

    traian-basescu-weekend-cu-mici-sicu-bere

    Cu fiecare an care a trecut după instalarea lui ca primar, Falcă s-a tot depărtat. A dispărut. L-am avut și nu e… S-a izolat în bula lui și a rămas singur. Da, Falcă este singur. A „ucis” politic orice adversar și orice combatant pe plan local, cei mai mulți fiind din propriul partid sau alianțele pe care le-a făcut, nevasta i-a intentat divorțul, și acum ne-am ales cu… Falcă și restul lumii. În PNL Arad, fost PD și apoi PD-L, partidul care a înghițit adevăratul partid liberal, Falcă este pe locul 1, pe locul 2 și 3, pe locul 98 și 99, și abia de acolo vorbim despre alți liberali locali.

    „Vizionarul” și-a pus planurile în aplicare. Nu ar fi fost o problemă, dar viziunile acestui băiețandru care a copilărit la Brad, a făcut facultatea la Timișoara și s-a aciuat ca un copil sărac Aradului, nu concordau deloc cu istoria, arhitectura și viața acestui oraș. Populismul a devenit sportul său preferat, sport la care nu renunță nici când țopăie la kangoo, nici când se sufocă la squash sau când se lipește de linia de aut la meciurile echipei Citizens. Din grondomanie a făcut demult o pasiune, chemând mii de oameni an de an, pe ștrand, la Uzina de Vagoane, sau pe scenele din cartiere ori din fața Primăriei să ne spună cât de norocoși suntem că îl avem.

    De 12 ani „construim Aradul”, ne spune Falcă, de parcă până în 2004 cu toții am stat în cocioabe, iar orașul parcă ar fi fost ras de vreun mare cutremur sau bombardament.

    A introdus canalizarea în cartierele Bujac, Grădiște, Gai și Sânnicolau Mic. Străzile acestor cartiere au fost asfaltate. Da, a făcut, dar completarea cu „a furat” vine tocmai din lipsa de calitate a tuturor lucrărilor – fără excepție – executate în cele trei mandate și ceva pe care le-a avut și le are, încă, Falcă. Sunt străzi întregi pe care s-a surpat asfaltul, străzi întregi unde nu funcționează canalizarea, și zeci de străzi care se inundă la orice ploaie mai acătări.

    inundatie-arad-8

    A demolat trei stadioane și a renovat, pe mulți bani, bazele sportive Motorul, Șega, Sânnicolau Mic și Subcetate, iar stadionul UTA se tot reconstruiește parcă de o veșnicie. Rezultatul? Dezastru! UTA, singura echipă de fotbal locală, se pregătește în Ungaria pentru că în Arad nicio bază sportivă nu e practicabilă.

    Parcul de la Pădurice, cel de lângă Casa Sindicatelor, este un parc în care s-a făcut, s-a investit… Dar putem să ne facem o imagine și cât s-a investit din moment ce un coș de gunoi a costat aproape 1.000 de euro. Iar în aceeași idee, adăugăm și lucrarea execrabilă de pe deja celebra stradă Mețianu pe care o bancă a costat 8.000 de euro! #afuratdarasifacut…, o sintagmă pe cât de idioată, pe atât de periculoasă.

    În ciuda cifrelor astronimice îndrugate de Falcă la fiecare discurs, la fiecare conferință sau miting, nivelul de trai al arădenilor pare tot mai scăzut. Din populația de aproximativ 160.000 de locuitori doar 5, poate 10.000, duc un trai decent. Din cauza unei puteri de cumpărare extrem de scăzute, au falimentat afaceri din tot felul de domenii, alimentar, vestimentar, sau cele de divertisment și petrecere a timpului liber, iar Galleria Mall este pe butuci. În Aradul de astăzi, mai mult de jumătate din populație tremură de frica zilei de mâine, sunt datori la întreținere, la bănci, etc.

    Centrul Aradului arată dezastruos, cu clădiri la tot pasul pe care scrie „atenție cad ornamente”, cu Bulevardul Revoluției care și-a pierdut din farmec, cu excepția câtorva terase găsind aici doar chinezării, bănci sau localuri cu jocuri de noroc.

    În tot acest timp, orașe ca Timișoara, Oradea și mai ales Cluj Napoca, au explodat. Acolo găsim centre de software, de servicii, munci bine plătite pentru oameni, pentru tineri cu adevărat calificați.

    Și atunci nu pot să nu-i dau dreptate lui Dragoș Pătraru, moderatorul de la DigiTV, care i-a sugerat lui Gheorghe Falcă, în urma discursului acestuia de la mitingul de la București, că este cu 300 de ani în urmă, că „l-a sunat evul mediu să își ceară ideile înapoi”.

    dragos

    Eu nu am partizanat niciodată cu vreun partid mare. Mi-au plăcut întotdeauna partidele mici și candidații care au substanță. Tocmai de aceea niciodată nu a câștigat vreun partid sau vreun personaj pe care l-am votat. Dar te iei cu mâinile de cap și înjuri a lehamite când auzi mereu, din gura lui Gheorghe Falcă, sintagme ca „Aradul frumos”, „Regenerare urbană” când noi nu avem un teren de fotbal cu iarbă în tot Aradul, un petec de 100 de metri pe 50 care să fie verde. Acum strigă cât îl ține gura „România înainte”, sintagmă rostită în noua lui calitate de șef de campanie al PNL la nivel național. Nu Ghiță, noi mergem înapoi și nimic nu pare a ne schimba sensul. Suntem praf!

    Cei din evul mediu aveau un avantaj. Trăiau în mizerie, dar nu știau cum este să trăiești altfel. Noi vedem că alte orașe din jurul Aradului prosperă, se dezvoltă, cresc, în timp ce noi stăm pe loc sau regresăm.

    Cu riscul că mă repet, închei prin a spune că imaginile de pe Motorul sunt oglinda Aradului din ultimii 26 de ani. Atât am fost noi arădenii în stare să facem, să producem, într-un sfert de veac de viață în libertate, în democrație.

    Mi-e dor de un Arad viu ziua și noaptea, mi-e dor de ștrandul adolescenței mele, mi-e dor de freamătul derby-urilor fotbalistice cu peste 15.000 de fani, disputate pe iarbă, mi-e dor de un Corso cu oameni veseli, mi-e dor de bun gust, mi-e dor de ideile oamenilor de calitate, mi-e dor de progres.

    Aradul de astăzi nu mai are mai nimic din cele scrise în ultimul aliniat. Din păcate, Aradul de astăzi funcționează după ideile unui singur creier, unul mult prea mic și mult prea îngust pentru un oraș atât de mare.

    Un creier mic, care conduce un oraș tot mai gri, într-o toamnă parcă și mai gri.

    creier

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. ”Mi-e dor de un Arad viu ziua și noaptea, mi-e dor de ștrandul adolescenței mele, mi-e dor de freamătul derby-urilor fotbalistice cu peste 15.000 de fani, disputate pe iarbă, mi-e dor de un Corso cu oameni veseli, mi-e dor de bun gust, mi-e dor de ideile oamenilor de calitate, mi-e dor de progres.”

      Și mie îmi este DOR! Un Dor de Doare ca un preinfarct, ca un cârcel permanent, ce-mi încleștează dinții de necaz și mă fac să sudui în gând.

      +15 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru cititor

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.