Am auzit în ultimele zile că „Aradul strălucește” și ne-am simțit provocați. Zis și făcut! Dacă strălucește, am ieșit să îi facem câteva fotografii – nu cu soarele de afară!- ca să le arătăm prietenilor noștri care nu sunt din Arad că noi avem cu ce să ne mândrim. Ce Timișoara? Care Oradea? Aradul e în fruntea clasamentului. Cel puțin asta vor să ne facă să credem cei care încearcă să conducă orașul în direcția potrivită (probabil lor). Plecați la drum am început să facem poze și să reflectăm la felul în care se prezintă orașul care se voia Capitală Cultural Europeană. Să ne bufnească râsul, nu altceva.

Am plecat la drum și ne-am pus clar în minte că obiectivul nostru de această dată este felul în care arată orașul din exterior, adică centrul orașului. Teoretic, „principala” ar trebui să fascineze pentru că acolo vin prima dată turiștii. Bine, sunt ei în număr foarte mic, dar tot centrul orașului îl observă prima dată. De pe Iuliu Maniu până pe Bulevardul Revoluției, acesta era traseul. Pe Iuliu Maniu ne-am împiedicat de gunoaie, dar asta e altă poveste.

Ajungem la sensul giratoriu de la Podgoria și o luăm ușor spre Teatru. Imaginați-vă că am pășit pe Bulevard și prima clădire care ne-a atras atenția a reușit să ne arate strălucirea orașului. Ei bine, am realizat și noi că de la soare vedeam strălucirea pentru că după ce am trecut la umbră am văzut tencuială gata să cadă, fire atârnate peste tot pe fațada clădirii și ornamentele care ne făceau să grăbim pasul.

Plimbarea a continuat pentru că în mintea noastră presupuneam că a fost doar o greșeală ce am văzut. Nu de alta, dar noi îi credem pe liderii care își postează fiecare reușită și știm că prima clădire le-a scăpat. Mergem mai departe cu ochii pe sus și analizăm tot. Dacă prima a fost o greșeală, uite că apare și a doua, a treia… a doisprezecea. Ciudat. Era vorba că strălucește și până la Primărie n-am găsit strălucirea. Poate a soarelui care se reflectă în autoturismele parcate cu nemiluita în fața Palatului Administrativ. Același tipar de clădire aflată în stare de degradare, cu fire peste tot și cu ornamente care se mai țin în câte un șurub de am ajuns să credem că așa trebuie. Noi am trecut prin Timișoara și abia astăzi am înțeles că ei greșesc și că noi facem bine. Orașul nu trebuie să își uite rădăcinile! Al nostru cu siguranță nu le uită și spunem asta cu multă încredere pentru că am văzut cu ochii noștri cum pe Teatrul Vechi au crescut buruienile.

Am ajuns rapid la concluzia că orașul nostru, Capitală Culturală Europeană ce „era să fie”, stă să cadă. Știm că s-a și muncit la unele clădiri, dar efortul pare total nesemnificativ în momentul în care o iei pe jos, pe centru, în speranța că o să te mai relaxezi puțin. Adevărat că arădenii nu mai sunt impresionați când cad bucăți din clădiri, dar tot nu se bucură la gândul că le-ar putea ajunge în cap câte una. Noi o să ne mai plimbăm, poate vedem vreo diferență, dar în ultimii 20 de ani parcă toate arată la fel, deci e greu de crezut că diferența o s-o vedem peste o săptămână sau două. Și, totuși, ce strălucește deja?