Aradul, oficial sub asediul gunoiului! Consilierii au respins desemnarea Gospodăririi Comunale ca oficial „curățător” al gunoaielor din municipiu





De astăzi, putem considera oficial că gunoiul a primit undă verde pentru a sufoca orașul cu duhoare, întrucât soluția provizorie pe care o găsise municipalitatea a fost respinsă în ședința CLM, deoarece nu a întrunit cele două treimi din voturi (consilierii PSD nu au fost de acord cu proiectul). Motivul? Gospodărirea Comunală se pare că nu îndeplinește condițiile legale pentru a se ocupa de curățarea străzilor.
Povestea pare a fi fără de sfârșit, iar situația de nerezolvat. Mai îngrijorător este însă faptul că nimeni nu pare dispus să-și asume vina. Contractul cu Polaris a expirat din 31 martie, iar licitația pentru achiziția unui nou operator se poticnește la fiecare pas, la ora actuală fiind îngreunată de 2 notificări, dintre care una reprezintă o contestație. Desemnarea unui operator de salubrizare oficial va putea fi posibilă probabil peste luni de zile în care Aradul rămâne în jeg. Soluția pentru situația de urgență anunțată de Gheorghe Falcă în urmă cu o săptămână a fost desemnarea provizorie a Gospodăririi Comunale, pentru o perioadă de 3 luni.
Consilierii opoziției au luat cuvântul și și-au exprimat dezaprobarea privind legalitatea de a desemna SC Gospodărirea Comunală SA pentru a curăța gunoiul de pe străzile municipiului, întrucât, spuneau aceștia, ar fi fost imposibil ca societatea respectivă să-și primească avizele. Mai mult, Gospodărirea nu deține nici utilajele necesare, nici numărul de angajați necesari pentru a putea face față.
Consilierii locali Marin Lupaș și Beniamin Vărcuș au luat pe rând cuvântul exprimându-și nemulțumirea față de absența primarului de la ședința de astăzi, considerând gestul un afront adus arădenilor și problemelor orașului. Mai mult, aceștia au subliniat că tocmai din cauza legislației defectuoase din România, care îngreunează demersul licitațiilor publice, municipalitatea ar fi trebuit să ia măsuri cu mult timp în urmă. Cine este vinovat pentru acest lucru? Nimeni nu a fost dispus să spună exact.
Discursul în lacrimi a secretarului Lilioara Stepănescu
„Doresc să comunic consiliului local faptul că susțin legalitatea acestui proiect de hotărâre”, a început secretarul Primăriei Arad, Lilioara Stepănescu, cu o voce extrem de emoționată, abia abținându-și lacrimile (Oare de ce?… dar mai vorbim…). Deși a fost asigurată că nu ea este cea luată în vizor, Stepănescu a ținut să sublinieze că se simte arătată cu degetul, că ar fi acuzată că este responsabilă pentru situația creată, însă a ținut să reamintească consilierilor că atunci când s-a pus problema expirării contractului Polaris s-au propus două variante: un proiect care să prelungească contractul pe încă 5 ani sau începerea unei licitații publice, care se știa că va dura mult timp. Aceasta a ținut să dea spre exemplu Sectorul 5 din București, unde s-a întâmplat o situație similară, iar acolo autoritățile au găsit ca soluție munca în folosul comunității efectuată de deținuții unei închisori.
Discursul îndurerat și lung al Lilioarei Stepănesu nu a reușit însă să-i înduioșeze pe consilieri, astfel că în momentul supunerii la vot a proiectului de hotărâre, din cei 20 de consilieri locali prezenți, 12 au votat pentru, însă 8 au votat împotrivă, astfel nu s-a îndeplinit condiția de 2 treimi „pro” necesară, conform legii, iar proiectul a căzut.
Astfel că ne vedem din nou în aceeași situație, cu trotuarele pline de pungi, pahare de plastic și alte gunoaie revărsate din gurile arhipline ale coșurilor de gunoi stradale. Rămâne de văzut când și, mai ales, cum se va remedia problema.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)