Arădenii n-au uitat ce înseamnă libertatea prin rock: „Remember Constru`”, la Club Flex





Anii `90 au fost poate unii dintre cei mai extraordinari pentru oamenii din România. Au însemnat eliberarea de sub jugul comunismului, au însemntat gustul dulce al libertății după aproape treizeci de ani de cenzură. La Arad, locul în care o mare parte a tinerilor puteau simți asta cel mai bine a fost cu siguranță clubul Rock Only de la Constructorul. Acolo puteau asculta pentru prima dată, fără nicio teamă, muzica lor de suflet care le vorbea poate cel mai bine despre libertate: rockul. Clubul Rock Only era un fenomen aproape unic în țară, în acele vremuri. Punea în fiecare zi doar muzică rock de cea mai înaltă calitate, iar în weekenduri organiza spectacole live cu formații atât din scena underground a vremii, cât și nume mari de pe scena românească.
Arădenii n-au uitat acele clipe eliberatoare și tocmai pentru a-și conserva cât mai bine amintirile din clubul de pe malul Mureșului, au făcut dintr-un eveniment pornit în urmă cu câțiva ani o tradiție anuală.
„Remember Constru`”, spectacolul din club Flex care își propune retrăirea atmosferei din serile nebune de la Constructorul, s-a organizat, firește, și anul acesta. La petrecerea de vineri seară au participat foarte mulți arădeni care erau prezenți și la petrecerile din Rock Only, în urmă cu mai bine de 20 de ani, transformând clubul Flex parcă într-o adevărată capsulă a timpului. Au urcat pe scenă cei de la Underdose, care au rupt scena cu un sound mai progressive, iar pe urmă Blood & Pain care au catapultat publicul direct în sufletul unui party de la Constru, prin melodiile lor heavy metal demențiale.
„În anii ’90, Rock Only Club Constructorul din Arad a însemnat pentru mine şi pentru foarte mulţi alţii nu doar un club de rock, ci o adevărată stare de spirit probabil unică la acea vreme în România. O libertate în cel mai pur sens, din care am muşcat cu toţii după anii întunecaţi ai dictaturii comuniste. Unice trăiri!”, ne-a spus Gabriel Pecican, solistul formației Blood & Pain.
„Am avut un deal cu cei care aveau Constructorul și am organizat acolo seri live cu trupe din Arad, Timișoara și alte orașe. Au venit și nume mari: Cargo, Dan Ionescu Electric Version (jazz-rock), Ultimatum, Neurotica, Quo Vadis, Călin Pop (de la Celelalte Cuvinte) etc. Clubul avea program zilnic, se asculta muzică iar în weekend se cânta live. A fost un fenomen, mai ales că era printre primele din țară cu acest profil”, ne-a spus Claudiu Cristea, unul dintre membrii fondatori ai clubului Rock Only Constructorul.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)