vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Arădenii din Micălaca se opun unui nou proiect „blocuri între case”. Zeci de familii au ieșit în „stradă” să ceară Consiliului Local Municipal să nu le facă viața un calvar

    de Mihai Todoca | 24 noiembrie 2021, 1:19 PM | Reportaj

    3

    În ultima vreme în Arad se vorbește foarte mult despre dezvoltare. În unele locuri vedem cu ochii noștri că nu sunt doar vorbe, parcele de teren fiind deja cumpărate de investitori, terenuri pe care au și început construcțiile. Pe lângă aceasta sunt și zone care dacă în trecut păreau a fi locuri părăsite, acum sunt cartiere rezidențiale sau mici cartiere de blocuri. Un lucru bun am spune, dezvoltarea atrage bani, investiții, mai multe locuri de muncă etc.

    Se pare că administrația orașului de-acum e pe punctul de a face unele greșeli enorme în ceea ce privește aceste dezvoltări și explicăm de ce. Dezvoltarea imobiliară trebuie făcută cu cap, într-un mod uniform, să nu existe discrepanțe majore în peisajul urban deja existent. Cum ar fi, de exemplu, ridicarea unor blocuri în cartiere de case. Nu trebuie să mergem prea mult în istorie și dăm exemplul celor aproximativ 60 de locuitorilor din zona străzii Tabacovici, care au strâns semnături și au depus plângere împotriva unui astfel proiect care se pune la cale în apropiere, pe strada Măcieșului. Amintim și controversatul proiect din Grădiște, unde și acolo se dorește construirea unor blocuri (de 5 etaje!) în zonă de case… Iar în vară avem și un exemplu pozitiv, în care consilierii USR PLUS, PSD, PMP și UDMR s-au opus construirii unui bloc pe Voinicilor.

    Memorii, cereri și sesizări

    În continuare vom prezenta o situație trasă aproape la indigo cu cea de pe strada Măcieșului. Arădenii din Micălaca, în speță, cei de pe strada Păstorului se află în aceeași situație. Un dezvoltator ar dori să construiască locuințe colective cu regimul de înălțime de P+2E, P+2E+M și P+3E+M, într-o zonă în care acum nu e nimic altceva decât un teren gol. Problema pe care o ridică locuitorii printr-un memoriu – alături de alte cereri și sesizări (semnat de numai puțin de 87 de persoane!) trimis Primăriei este că locul unde se dorește ridicare acestor locuințe colective, adică niște blocuri mai mici, se află taman în spatele curții lor. Un lucru care, pe bună dreptate, aduce o violare a intimității, dat fiind faptul că zona respectivă, incluzând strada Păstorului, sunt doar case!

    Ne-am deplasat la fața locului pentru a afla direct de la cei care au semnat sesizarea trimisă la Primărie care sunt nemulțumirile lor. În urma discuțiilor purtate cu aceștia, varianta era aceeași: cu toții își doresc ca zona în care locuiesc să rămână una liniștită, să aibă propria lor intimitate, fără ca cineva „să le sufle în ceafă”.

    „Nu ne opunem dezvoltării, dar lucrurile astea în Arad trebuie să înceteze!”

    Asta ne-a spus Cosmin Bâtea, un locuitor de pe strada Păstorului care, dacă PUZ-ul va fi aprobat, va avea parte de câțiva ani buni de praf, zgomot și trafic greu. Și asta deoarece PUZ-ul prevede crearea unui drum de acces către zona menționată, prin demolarea unei case care este exact lângă a lui. Adică, dacă acum Cosmin are o singură stradă care îi trece prin fața casei, o dată PUZ-ul aprobat, casa lui va fi delimitată de nu mai puțin de trei străzi. Peste toate acestea, miniblocurile construite vor aduce un grav deserviciu în ceea ce privește intimitatea acestuia.

    „Eu nu am o problemă cu aceste construcții, dar nu în regimul în care este exprimat în PUZ. Este ridicol! Eu am investit sume importante de bani pentru a avea parte de liniște și intimitate. Acum ce mă așteaptă? Stradă pe care vor circula camioane grele și blocuri în spatele curții. Este inadmisibil să fiu obligat să suport așa ceva într-un cartier de case. Nu înțeleg cum se fac aceste lucruri, dar trebuie să înceteze! Nu putem construi, doar de dragul de a construi”, ne-a spus acesta.

    „Mi-am căutat liniștea aici în Micălaca”

    De aceeași părere este și Raul Radu: „Eu sunt micălăcean de patruzeci de ani, de când mă știu. Am căutat o zonă liniștită, departe de blocuri și tocmai de aceea m-am mutat aici într-un cartier de case. Ce o să mă fac când voi avea un bloc în fundul curții? Nu mai spun că traficul va fi infernal. Locuiesc aici știu cum e. Cum va fi atunci când numărul de mașini va crește cu câteva sute? Clar, vând! Vând și plec! Pentru că eu am căutat liniștea. Apoi mă duc pe Tabacovici. Și acolo vor construi blocuri. Ce fac? Mă tot mut? Nu se poate! Sunt de acord să se construiască, dar să se păstreze specificul de case cum este exprimat în PUG! Nu poți construi blocuri în zone de case”, ne spune cu amărăciune Raul.

    Antecedente

    Într-o comisie în care se dezbătea la Primărie, anul acesta, construirea unor blocuri în zone de case cu încălcarea specificațiilor PUG-ului pentru acea zonă (chiar dacă PUG-ul este expirat de mai bine de patru ani, iar cel nou acum se întocmește), o arhitectă împreună cu un consilier local motivau aprobarea unui PUZ deoarece „mai sunt blocuri acolo”. O remarcă ce a fost imediat contrată de un alt consilier: „Dacă în trecut s-a construit prost și ilegal, asta nu înseamnă că e normal și legal să se poată contrui și acum”.

    Cum a mai fost menționat în articolele precedente „…astfel de probleme vor tot apărea până în momentul în care Aradul va avea pus la punct noul Plan Urbanistic General, documentul care reglementează oficial toate construcțiile de pe raza municipiului. Cel existent este de mult timp expirat, fiind gândit în anii 1997, chiar dacă legea cere să fie reînnoit odată la 10 ani.”

    Primăria îi pasează la inițiatorul documentației

    Reprezentantul tuturor semnatarilor Memoriului trimis Primăriei face niște obiecții documentate și, am zice noi, normale vizavi de PUZ, acesta aflându-se în faza de studiu de oportunitate. El cere Primăriei „Respingerea oricăror intenții de dezvoltare a zonelor de locuit colective și cu regim de înălțime mediu spre mare, solicitate pentru implementare în zone de locuit existente – zone rezidențiale cu locuințe individuale(n.red. Documentele la care facem referire se pot regăsi în galeria articolului).

    Cu toate acestea, semnatarii memoriului, cererilor și sesizărilor se declară neîncrezători în demersul lor deoarece răspunsul venit de la Primărie a fost mai mult decât nesatisfăcător. Municipalitatea a rămas propriu-zis doar simplu intermediar care a trimis plângerea lor la inițiatorul PUZ-ului și le-a redirecționat apoi răspunsul oferit de arhitectul Stancu Ioan, care consideră că nu este o problemă de legalitate din moment ce terenul pe care se dorește ridicarea acestor construcții intră în categoria de „intravilan” și astfel „Procedura inițiată de beneficiarul SC ECOSYSTEME SRL respectă întru totul Legea 350/2001, H.G.R. 525/ 1996, Ghidul privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al Planului Urbanistic zonal GM 010-200, Etapele de consultarea populatie: MDRT nr. 2701/2010. Argumentarea Studiului de Oportunitate și studiile aferente se face la indicația CTATU Primairia Municipiului Arad” .

    În același răspuns se menționează că „Opiniile transmise de contestatari vor fi aduse la cunoștință Consiliului Local Municipal Arad în scopul fundamentării deciziei de aprobare/neaprobare a documentației”.

    Așadar vorbim din nou despre o ultimă decizie care rămâne în mâinile consilierilor locali. Rămâne de văzut care va fi aceasta.

    În continuare, vă prezentăm cererile și sesizările făcute de cetățeni către Primărie unde sunt argumentate obiecțiile referitoare la cele prezentate în articol.





    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Greva.k si soferii si vatmanii aradeni.mergeti cu taxi,au salarii de mizerie.se va bloca depoul si garajul.in momentul ala sa vina nea-omul primarul,n-spe televiziuni si presa,in secunda urmatoare se rezolva totul.la primarie sunt bani,dar nu pt ei.se va ieftini si biletul la 2,5 lei si se v-or face m.multe incasari,deci bani de salarii de incadrare.ministrul transportului,prim-ministru,presedintele tarii stiu ASTA??

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru cristi

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.