Arădenii au putut testa, în premieră, unele dintre cele mai performante biciclete, la Cannondale Test Day





Sâmbătă, 6 iunie, arădenii pasionați de ciclism au putut afla care sunt ultimele inovații în domeniul bicicletelor, putând să încerce ultimele modele marca Cannondale, timp de câteva ore, în Rezervația Naturală Lunca Mureșului, de lângă Arad.
Evenimentul a fost primul de acest fel în orașul nostru și a fost organizat de Racing Bike Shop, în parteneriat cu Cannondale, celebrul și inovatorul producător american de biciclete și cu sprijinul Squeezy Performance, producător de suplimente nutrivtive.
Echipa Racing Bike Shop a familiarizat participanții cu tehnologiile inovatoare Cannondale, punându-le la dispoziție o gamă variată de biciclete high-end, a căror preț oscila între 4000 RON, până la 7000 – 8000 de euro, sau „vedeta” expoziției ajungând chiar la suma de 11.000 de dolari.
Bicicletele puse la dispoziție au fost modele de vârf precum Trigger sau Scalpel, echipate cu tehnologia Cannondale Lefty sau Carbon Balistic. Tot ca o premieră, au putut fi testate și modelele de șosea precum Synapse Carbon.
Echipa Racing Bike Shop își dorește pe viitor ca acest eveniment să nu fie nu doar un succes de sine stătător, ci un preambul al unei serii de evenimente de factură similară care să impresioneze, educe și încurajeze la mișcare pe două roți publicul arădean, iubitor de biciclete și nu numai.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)