Chiar dacă seria de interviuri „Arad still rocks” este dedicată, în principiu, stilului de muzică rock, întâmplarea a făcut să aflăm despre o trupă arădeană care chiar acum se pregăteșe să lanseze un album de muzică folk și nu ne-am putut abține să nu îi luăm pe muzicieni la întrebări, mai ales că modul în care am aflat despre existența formației „Clipa” a fost cât se poate de ironic. Inițial, ne-am propus să facem un interviu cu o formație rock arădeană cu tradiție, care s-a lansat, firește, tot în vestitul club de pe Mureș, „Constru”. Vorbisem cu câteva săptămâni în urmă cu Gabriel Pecican, membru al formației „Blood & Pain” și, din una în alta, ne-a spus că a înregistrat piese noi. Automat, am concluzionat că vorbește despre piese pentru trupa respectivă, astfel că am stabilit o întâlnire la sala de repetiții pentru un interviu. Nu mică ne-a fost mirarea când, pornind reportofonul și întrebând cum a luat naștere formația „Blood & Pain”, ni s-a răspuns cu nelămurire: „Dar noi suntem altă formație…”.

Astfel, am realizat chiar atunci și acolo că am descoperit o formație care a văzut lumina zilei recent, numită „Clipa”, a cărei membrii sunt Gabriel Pecican, Ionuț Cădariu și Codrin Puicaru, iar Bogdan Bălan de la Antract este colaborator la percuție.

Băieții au compus aproximativ 11 piese noi, dintre care 6 sunt finalizate. Muzica este originală, iar versurile aparțin mai multor poeți autohtoni, unii cunoscuți, alții mai puțin. Așadar, haideți să aflăm mai multe, împreună, despre una dintre cele mai noi formații arădene, „Clipa”.

Special Arad: Trupa a mai existat și în trecut, sau acum debutează?

Ionuț: „Clipa” a început să prindă viață undeva acum un an și jumătate. Prin octombrie, noiembrie 2016.

Special Arad: De la început ați avut aceeași formulă?

Ionuț: Nu. Ce vezi acum, aici, este ultima formulă. Chiar la început, am fost împreună cu Codrin și bineînțeles că se ajunge la o anumită formulă după ce ai mai trecut prin altele. Nu chiar zeci, ci vreo șapte. Și am rămas restul de la o altă trupă, practic, după colaborări foarte faine de altfel, doar că nu s-a legat așa cum am vrut. Așa că ne-am zis „ok, ce putem face?”. Am știut că există înțelegere și, petrecând vreo opt sau nouă ani împreună, știam că lucrurile se leagă. Am decis să facem cu totul altceva față de ce am făcut până acum, în sensul că fiind doi am avut posibilități destul de puține. Astfel, ne-am concetrat pe creație – fără coveruri – și am căutat o cale să introducem și flautul în ceea ce facem pentru că este destul de rar, cel puțin la ora asta nu prea se folosește. Așa am ajuns la a compune piese acustice pe versuri ale unor poeți vii sau morți…

Gabriel: Poeți foarte cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, sau total necunoscuți.

Ionuț: Povestea e simplă. După o săptămână și ceva împreună, în formulă de duet, ne-am dat seama că nu se leagă anumite lucruri.

Special Arad: Codrin la bas. Tu, Ionuț, la flaut și voce…

Ionuț: Da, dar eu mai am și chitară. Așa că prima și singura opțiune care am știut că o să facă „click” de la bun început a fost să-l luăm pe Gabi Pecican și cam tot în aceeași perioadă ne-am dat seama că numele o să fie „Clipa”, tocmai pentru că ne-a luat doar o clipă să ne dăm seama că trebuie să cântăm împreună. Asta după numai vreo optsprezece ani! (râde).

Gabriel: Da. Pe Ionuț îl cunosc de când era în leagăn, că eu făceam de la șase ani vioară cu mama lui, la ea acasă. Dar eram atât de mic și nu puteam să țin vioara în mână cum trebuie. Probabil atât de rău ieșea, încât Ionuț plângea în leagăn. Peste ani, ne-am cunoscut cumva, printr-o întâmplare fericită, când aveam spectacol cu o altă gașcă și repetam la Liceul de Muzică. Am ajuns în sala de repetiții – eu până atunci fiind un chitarist „riffaș” înrăit…

Special Arad: Asta cam în ce perioadă era?

Gabriel: Prin 2000? Da. Eu până atunci cântasem doar „backing vocals” la toate formațiile în care am fost, și la austrieci și pe la noi, dar la un moment dat ne-am întâlnit și l-am întrebat: „Tu cine ești?”, „Ionuț Cădariu” . Zic: „Mama ta nu-i cumva profesoară de vioară?”, „Ba da”. „Ah, bun…”.

Special Arad: Regăsirea…

Gabriel: Exact. Na, atunci am făcut niște treburi faine împreună, în formația „Terra”. Pe atunci compuneam, dar făceam și coveruri.

Special Arad: Cine vă inspira pe atunci? Ce stil aveați?

Gabriel: Noi suntem rockeri. Adică… erau o grămadă de influențe, dar la vremea aia se dorea să se meargă pe o linie mai melodică, nu neapărat heavy metal. Un fel de soft/hard rock. Influențe evident că au existat. La mine unele, la Ionuț altele.

Ionuț: Păi, în funcțe de generație. Eu am crescut cu Bon Jovi și după aceea a urmat Iron Maiden. Gabi a început cu Maiden și continuă cu Maiden și va continua cu Maiden până la final (râde).

Gabriel: Da. La mine „declick-ul” cu asta a început. Asta și datorită tatălui meu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că asculta Radio Europa Liberă care era foarte fain. Mă rog, erau treburile politice, dar după aia se băga muzică. Era o emisiune numită „Metronom”. Mai era și „Radio Vocea Americii”. Asta era în 1982, când eu aveam 10 ani și auzeam altceva. Și acel altceva a fost Iron Maiden, care lansa „The number of the Beast”. Era o nebunie! Ca apoi să se transforme, mai târziu, în pasiunea mea pentru muzică rock.

Special Arad: Fiecare dintre voi ați cântat în mai multe formații, de-a lungul timpului… Cum ați intrat în contact unul cu celălalt?

Ionuț: Aici în sală suntem patru care avem fiecare o istorie cu cel puțin trei trupe și, dacă faci calculul, vei descoperi că în ultimii cincisprezece ani fiecare din sala asta a cântat poate în toate trupele din Arad, într-un fel sau altul, împreună sau nu…

Codrin: Eu am început să cânt mai serios cu trupa Six, asta undeva în 1998, iar undeva în 2007 a venit Bogdan. Atunci am cântat cu el până prin 2009.

Bogdan: Iar eu cu Gabi ne știm că am fost într-o altă trupă când eu aveam vreo paișpe’, cinșpe’ ani.

Gabriel: Da. Eu îmi terminasem atunci studiile în Austria și mă întorsesem convins să-mi fac trupă. Formația s-a numit „Second Act”, pentru că toți eram deja la a doua încercare de a face trupă. Bogdan a fost cel propus ca tobar. Ne-am cunoscut direct la sala de repetiții. La început am tot vizionat concerte. Iar după ce Bogdan a văzut, de exemplu, un concert Queensrÿche, aveai impresia că vrea să rupă tot! Pentru că aia făcea el. Și când venea cu o față din aia… ne gândeam: „na, acum să nu vină să ne pună să-i luăm și lanțuri la cinele ca la Scott Rockenfield”.

Special Arad: N-ai vrut și bateria pe un carusel, ca la Tommy Lee de la Mötley Crüe?

Bogdan: Încă vreau!

Gabriel: Ironia face că pe atunci l-am „furat” pe Coco de la Blood & Pain să cânte în Second Act, iar ulterior am ajuns eu, din Second Act, să cânt în Blood & Pain. Iar Second Act a cântat în deschidere la lansarea de album a Blood & Pain… na! Totul se întâmplă ciclic, într-un fel sau altul (râde).

Special Arad: Revenind la „Clipa”. Cum a fost clipa formării unei trupe?

Ionuț: Simplu. După cum spuneam, după zece zile ne-am dat seama că nu merge doar în doi, că vrem mai mult, aveam în cap tot soiul de orchestrații. Am avut și întrebarea asta: „voi cântați folk?”. Nu, noi cântăm ca noi. Nu ne raportăm la cum cântă unul sau altul. Noi vrem să sunăm ca noi. Eu tocmai de aceea, în ultimul an de zile, nu prea am mai ascultat muzică defel. În afară de ceea ce cânt la Filarmonică, aia o simt și o cânt și e cu totul altceva, dar în afară de aia, nu am mai vrut să ascult deloc muzică, nici măcar la radio, pentru că nu mă mai interesează. Nu vreau să-mi vină tot felul de teme muzicale în cap care nu sunt ale mele. Vreau să-mi vină doar ce e al nostru. Și e bine așa, pentru că nu te alterezi. Și când am intrat în studio cu prima piesă, am avut dubii, am avut întrebări și foarte mari emoții. Emoții creative, dar era ciudat. Eu, de exemplu, nu am mai înregistrat niciodată chitară acustică. Și chiar a fost ciudat, primele două ore.

Special Arad: În ce sens ciudat?

Ionuț: Nu eram obișnuit cu sonoritatea respectivă. Noi am înregistrat la studiou la Cosmin Lupan, care este tot arădean, este prietenul nostru, iar din privirea lui simțeam frica de a încerca. Dar după aceea, am trecut peste. În momentul în care a trebuit să înregistrez teme de flaut, am intrat în „bazinul” meu și nu am mai avut nicio problemă.

Special Arad: Ați avut și apariții pe scenă până acum?

Ionuț: Nu. Cu „Clipa” niciodată.

Special Arad: Aveți în plan?

(se uită unul la celălalt și își zâmbesc)

Gabriel: Da. Trupa asta a fost botezată de „Baciul” (n.red. Igrișan de la Cargo). Noi inițial gândisem niște pași. Să înregistrăm. Să nu ne facem apariția până nu avem un disc la care să-i facem o lansare, poate și un clip. De aceea, nu am vrut să ieșim, să dăm din casă, deși prietenii noștri s-au cam prins că începe să se întâmple ceva. Că am început să ne cumpărăm câte o chitară nouă…

Ionuț: Câte două, trei… Apoi cabluri… (râde).

Special Arad: Acum o să se prindă și mai tare, că dați un interviu…

Gabriel: Ne gândeam cum ar fi mai bine să împachetăm copilul ăsta pe care noi îl numim „Clipa” în așa fel încât să fie totul pregătit, dar a venit la un moment dat Igrișan pe la sală – el avea treaba lui cu ce face la Cargo – și a găsit un stick. L-a băgat în calculator și i-a dat drumul.

Codrin: I-a plăcut ce aude. A întrebat apoi de materiale și i-am spus că pregătim ceva. N-am vrut să cerem ajutorul nimănui, am zis că facem noi pe pielea noastră. Dar a insistat să ne motiveze, să ne tot întâlnim, să înregistrăm.

Ionuț: Da, el are un stil de lucru foarte bine pus la punct, iar noi, fiind la început, nu am avut rigurozitate. Nu am avut o ordine. Adică ne-am propus niște pași împreună, dar cam lent. Veneam la repetiții cam cât aveam timp. Aproximativ o dată pe săptămână, câte două, trei ore. În funcție de programul fiecăruia. Eh, o dată ce a ascultat el piesele, lucrurile s-au schimbat puțin. A început să ne motiveze, am schimbat placa, am mers mai des la studio, am încercat să înregistrăm mai repede. Cu Cosmin Lupan am făcut tot ce ține de captarea instrumentelor, absolut tot. Și, împreună cu Igrișan, am pus sare și piper pe toate piesele.

Gabriel: Iar faptul că luna viitoare o să mergem la un festival de la Vama Veche, care este la a treia ediție, la „Vama adus folk!”, e datorită lui. E un festival care e de high class, sunt alte standarde, în sensul că vine foarte multă lume din sfera culturală, atât din partea auditoriului, cât și din partea poeților, artiștilor, compozitorilor.

Ionuț: E un festival de tip atelier, în patru sau cinci zile și nopți. Și se potrivește perfect cu ce facem noi. În sensul că noi am căutat mult pe net. Nu am vrut să facem text la piese, am vrut să avem versuri. Și am găsit versuri „care cântă”. E foarte important pentru noi. În momentul în care am găsit versurile bune, am reușit să facem o piesă chiar și în 10 minute. Dacă ai versuri și nu text, deja pornești de la un alt nivel și ai o altă temelie la o piesă. Iar raportat la treaba asta cu festivalul de tip atelier, poți să găsești în Vamă poeți pe care nu prea îi cunoaște lumea, de exemplu studenți la Litere, care scriu de mori. Ei se întâlnesc acolo. Și atunci te duci la ei, scoți o chitară, un flaut și poate să se contureze o ciornă pentru o piesă superbă. E un farmec aparte. Și nu se întâmplă, din păcate, decât acolo. Acolo vine lume care caută așa ceva, sunt unii care și trăiesc stilul acesta de viață și rezonează cu noi. Acolo nu e „Festivalul Berii”, ci un loc unde merg oameni care citesc cărți, ținându-le în mână. E o lume foarte faină.

Special Arad: Ca o paralelă, cum vedeți scena muzicală în Arad?

Ionuț: E bine că se întâmplă lucruri. Cel puțin, din ceea ce srcieți și voi, mai există oameni care vor să facă muzică, așa cum cred ei că-i bine și asta trebuie respectat. Din partea noastră, acum vorbesc în numele tuturor, respectul merge la orice persoană care încearcă să facă ceva, nu doar pe partea muzicală. Fiecare își alege calea. Noi am ales calea asta pentru că noi credem în ea, noi chiar credem!

Gabriel: Există loc pentru toată lumea. Și indiferent ce faci, fă fain! Noi am ales calea creației și facem diferență cruntă între text și versuri. Am ales calea probabil mai grea: să creezi tu, să-ți pui amprenta ca artist, ca muzician, pe ceva. Fără coveruri. Să facem noi ceea ce simțim. Asta-i „Clipa”, de fapt. Dorim să promovăm versurile românești. Și sunt destui poeți!

Ionuț: Uite! (n.red. frunzărește niște foi) Îl avem pe Păunescu, pe Minulescu, pe Crina Stan care e arădeancă de-a noastră și pe care am descoperit-o absolut întâmplător, uite, Costantin Tomescu, pe care l-am descoperit pe net, Costache Ioanid, de care nu prea știe lumea. Am avut mici surprize și surprize mai mari. Cert este că după ce am făcut cea de-a doua piesă, „Roua”, s-a produs un „click” și ne-am dat seama că este fain!

Gabriel: Într-o perioadă în care domină subcultura, incultura, bădărănismul, kitchs-urile, cocalarii, limbajul de mahala și de „Bă, să moară dujmanii!”,  am zis că de ce să nu punem umărul tocmai la promovarea unei muzici cu versuri frumoase, pentru că dacă versurile se combină cu muzica și ating unde trebuie sufletul, atunci poți să te pui pe spate și să spui: „uite, am făcut un lucru frumos”, iar dacă auditoriul e atins de asta, înseamnă că faci ceva bine.