Arad Fashion Days – prima seară: Botezatu, Muscă și arădenii, stil, culoare și curaj pe acoperișul Atrium Mall (400 foto)





După ce am scris o viață întreagă despre fotbal și accidente, probabil este o probă de curaj să înșir acum câteva cuvinte despre modă. Dar nu despre modă în general ci despre prezența la Arad a celor mai cunoscuți designeri din țară și din Arad, într-un spectacol plin de culoare și de stil.
Curajul și mai mare l-au avut cei care au organizat acest eveniment. Nu am mai fost la fel de mulți ca la ediția de anul trecut de la Palatul Cultural și este ușor de înțeles de ce. Trebuiau respectate toate măsurile anti-COVID-19, ceea ce a făcut ca și numărul celor care au participat în calitate de spectatori sau de invitați să fie semnificativ mai mic. Un eveniment cât se poate de privat a fost… privat de prezența unui public mai numeros, dar chiar și așa a punctat excelent într-o eventuală recenzie despre cum s-a desfășurat.
Prea multe despre ținutele pe care le-am văzut pe catwalk nu am să spun, urmând a fi salvat de fotografiile pe care le prezint în galeria de mai jos. Sunt aproximativ 400 de fotografii despre colecțiile lui Cătălin Botezatu, Ștefan Muscă, Cosette, cei de la OptiVog care și-au prezentat ochelarii, dar și a arădenilor Paul Micșa – cu elefănțeii lui și o nouă colecție excelentă, Cozacone sau Moda SA.
Botezatu s-a prezentat cu trei colecții. Prima, una plină de culoare, a deschis Viggo by Cătălin Botezatu, o colecție plină de imprimeuri și extrem de elegantă, după care a încheiat cu colecția Viggo Hope, o colecție ecologistă, cu haine confecționate din peturi…
Ștefan Muscă ne-a confirmat stilul cu ale sale creații pline de buzunare, de piele, de alb și negru sau uneori color, o colecție destinată clubbing-ului, o colecție care emana tinerețe. După Muscă a trebuit să facem rapid trecerea de la alb-negru la culorile vii ale lui Cosette.
Cozacone a adus eleganța pe scena de la Arad Fashion Days, eleganța cu care arădenii care calcă pragul acestui brand sunt obișnuiți de mai bine de 15 ani. Apoi, Moda SA ne-a prezentat o colecție clasică, puțin conservatoare, despre o anume parte a modei care nu va fi niciodată… demodată.
Arad Fashion Days, sau Rooftop Fashion Show, având în vedere că se desfășoară pe acoperișul Atrium Mall, continuă și în această seară după ora 18.30.
Vezi mai jos galeria foto:
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)