Aproape 2.800 de cadre medicale, vaccinate anti-Covid până acum în România. La Arad, campania începe săptămâna viitoare





După primele trei zile de vaccinare, 2.778 cadre medicale au fost vaccinate. Dintre acestea, șapte au înregistrat reacții adverse, dintre care șase în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Aceste reacții sunt „comune și minore” după cum explică specialiștii, astfel: două reacții de tip local, cu durere la locul injectării și patru reacții generale, două febrile și două alergice de tip urticarie.
Menționăm că la Arad campania de vaccinare va începe în data de 4 ianuarie 2021, urmând să fie aplicată, în primă etapă, asemenea ca în restul țării, cadrelor medicale care doresc acest lucru. Vaccinul sosește de la Institutul Cantacuzino din București, mai întâi la Timișoara, după care este distribuit în spitalele din Arad. Se estimează că vor fi vaccinate 1000 de persoane în primele 3 zile, potrivit DSP.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)