joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Apariții, dispariții, contestații și despre tot felul de gunoaie în plină caniculă

    de Valer Mărginean | 3 august 2021, 8:46 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    5

    (foto: https://www.ziardearad.ro/)

    Am avut parte de o săptămână cu aproape de toate, de la incendii și reapariții, la contestații și deloc surprinzătoare dispariții. Unele dintre acestea, în legătură directă cu natura, altele cu omul, cu natura umană, cu năravul. Canicula a făcut să se aprindă groapa de gunoi a Aradului. Sau a fost o mână criminală? Acum încă nu se știe dar, băieți serioși, pompierii vor afla curând și, dovadă supremă de seriozitate!, ne vor spune, spre deosebire de alți colegi de minister. Oricum, nu vă bucurați, nu s-a aprins chiar tot gunoiul din Arad… Doar cel menajer și ce-o mai fi fost depozitat pe lângă el. Ciudat, și focul a reușit să reapară, după ce duminică a fost „arestat” prin stingere, vântul a reușit să-l reaprindă, dar, sperăm, pentru puțin timp. Știu, despre gunoiul din Arad ar fi multe de spus, dar mă opresc deocamdată aici – cu promisiunea că vom analiza, curând, și acel celebru contract încheiat pentru ridicarea deșeurilor de la populație.

    Înainte de a apărea pe cerul Aradului fumul gros și negru venit dinspre groapa de gunoi, a reapărut, tot în plină caniculă, „liderul grupării” căreia noi i-am zis „țigareta de Pecica”, Mladin (o glumă tot mai proastă asta cu „Mladin, liderul grupării…”, întreținută de organele de cercetare, poate din motive strategice). Sigur, „reapărut” este un fel de a spune pentru că, așa cum au informat instituțiile care se ocupă cu cercetarea acestui caz, Mladin nu a mai apărut, ca prima dată (la Tribunalul Municipiului București), arogant, zeflemitor și extrem de încrezător, ci a fost pur și simplu săltat și dus în arest – găsit, ținut, deținut, reținut, arestat. Meserie. Trebuie să recunosc, nu mă așteptam să fie găsit și, mai ales, săltat atât de repede. Era de bun simț bănuiala că instituțiile de cercetare știau cam pe unde își poartă veacul „liderul”, dar la fel era și suspiciunea că vor acționa foarte ardelenește, adică fără grabă. Dacă până acum i-am criticat și, mai ales, bănuit, acum se cuvine să le spunem un sincer bravo, care va fi complet atunci când vor reuși cu adevărat să destructureze „gruparea Pecica” (nu Mladin, să ne înțelegem!). Chiar suntem curioși dacă arestarea lui Mladin a fost o scăpare din partea grupului sau grupul l-a lăsat în seama anchetatorilor, cu convingerea că nu va spune nimic. N-o fi Mladin liderul, dar cu siguranță știe multe iar dacă se pune pe povestit, va fi interesant.

    A cam făcut ravagii canicula asta, nu-i așa? Nu degeaba au apărut și contestațiile. Prima pe care o semnalăm acum este cea a ardelenilor. Aceștia contestă pur și simplu codul portocaliu (despre cel galben nici nu mai are rost să vorbim!), aducând ca argument suprem vasta lor experiență de viață: tot ce-i sub 40° este răcoritor. Evident, este o glumă care circulă în mediul online și pe rețelele de socializare. Facem și noi haz de necaz… Așa cum facem și de altă contestație, depusă, se pare, de Antal Pentru, primar în Pecica (da, orașul ăla cu multe țigări) după strălucitul eșec de la examenul de titularizare. Dacă într-adevăr a contestat rezultatul (reamintim, a obținut nota 1,20!), cu siguranță tot canicula o fi fost cea incriminată. Parcă, totuși, ne-am dori să fie greșită informația noastră și un pic mai sus numitul să-și fi recunoscut pur și simplu eșecul. În fond, la ce i-o mai fi trebuit să se facă de râs la examenul de titularizare? Îi putea ajunge că este primar de câteva mandate, că este președintele PNL din orașul în care este, totodată, și unul dintre cei mai bogați oameni (evident, a avut salariu mare în timpul celor multe mandate, că înainte…, dar toate la vremea lor). Oricum, dacă a depus, totuși, contestație, îi dorim să obțină măcar câteva zecimi, dacă nu chiar câteva puncte, ca să iasă din clasamentul rușinii după acest examen. Dacă n-ați știut, domnul primar Antal Petru, a reprezentat, la examenul de titularizare, cu toată cinstea și onoarea de care este el în stare, atât orașul Pecica, cât și organizația PNL pe care o prezidează, reușind să obțină a doua cea mai slabă notă din județ și a treia din țară – au fost 21 de note sub 2 în țară, din care două note de 1 curat (una în județul Arad!), după care urmează magistrala notă a domnului Antal Petru: 1,20! Este de la sine înțeles că pecicanii sunt realmente încântați să fie reprezentați de un asemenea erudit. Ca să nu mai vorbim despre valul de simpatie din PNL, multe voci susținând că ar fi cel mai potrivit om pentru a conduce Învățământul românesc sau măcar Cercetarea…

    Fără nicio legătură cu canicula, ne vedem siliți să semnalăm o dispariție colectivă din peisajul public arădean: parlamentarii. Nu vă grăbiți, știu că acum sunt în vacanță și e normal ca, după atâta muncă (!) să se mai relaxeze și ei. Tocmai de aceea am precizat că dispariția lor nu are legătură cu canicula, ei fiind dați dispăruți imediat după alegeri. S-au instalat cu cu.., creierele-n Parlament și au dispărut din peisaj. Vă mai amintiți cum spuneau că vor „duce problemele arădenilor în Parlament”? Ei, ați simțit lipsa vreuneia dintre probleme, pe motiv că ar fi fost luată de vreun parlamentar și dusă-n Parlament pentru prezentare, analiză și, eventual rezolvare? Nici noi… Dar, ca să vă faceți și domniile voastre o imagine despre activitatea memorabilă a parlamentarilor de Arad, vă prezentăm acum timpul consumat de fiecare dintre domniile lor pentru cuvântări în Parlament. În ordine alfabetică: Adrian Alda (PSD) – 3 minute și 39 de secunde; Ovidiu-Sergiu Bîlcea (PNL) – 13 min., 52 sec.; Petru Farago (UDMR) – 0 (zero) min., 43 sec.; Mihai-Viorel Fifor (PSD) – 3 min., 15 sec.; Nagy Vasile (AUR) – 18 min., 41 sec.; Glad-Aurel Varga (PNL) – 5 min., 15 sec.; Adrian Wiener (USR-PLUS) – 11 min., 43 sec. Dumnealor sunt cei 7 deputați de Arad și au cuvântat în Parlament, de la alegeri și până acum, în total, 57 minute și 28 de secunde. Altfel spus, în aproape opt luni, cei „șapte magnifici” de Arad au vorbit mai puțin de o oră, împreună, cu un „plus” pentru domnul Farago care a cuvântat mai puțin de un minut (43 de secunde întregi, în opt luni, timp în care a primit peste 20.000 de lei lunar!).

    În Senat lucrurile par și mai simple, cei 3 senatori, Cristina Ioan (PNL), Eusebiu-Manea Pistru (PSD) și Sergiu-Cosmin Vlad (USR-PLUS) au cuvântat, împreună, 23 de secunde, trecute în contul lui E. Pistru. Ce să mai zicem? Merită încă un mandat! Toți.

    Evident, toți și-au primit cu punctualitate și în integralitate salariile, plus, desigur, banii ăia pentru care nu trebuie să dea nicio socoteală.

    Știu, vor spune că au avut tot felul de inițiative legislative sau că, ajunși acasă, au avut păreri în problemele arădenilor, că au transmis comunicate de presă, au criticat primăria, s-au luptat cu opozanții politici. Doar că, dacă bine ne amintim, altceva au promis.

    Iată, deci, dragi arădeni, cum sunt prezentate („duse”) în Parlament problemele dumneavoastră!

    Cum spuneam, numai menajerul s-a aprins și arde de câteva zile…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Fa-ain dar trist… Justiție coruptă, mult mai murdară decât corupătorii… În privința lui Antal, ce să spun?! Greu să întâlnești virtual sau în realitate, (înafara mult curajosului Lucian Valeriu), un jurnalist care să stăpânească fără temere un subiect bine documentat și să-l publice pamfletar (cum altfel?!)…. Trist, încă odată… Dar dacă e pe bune, totul se plătește și trebuie (răs)plătit cum se cuvine după lege. Trebuie să vă fi supărat rău acest Antal… Dar una e să superi un om și alta e când superi o comunitate! Vedeți? Aici e buba noastră ca nație: nu suntem uniți! Asta însă nu trebuie să oprească niciodată condeiul ascuțit! Așteptăm noi scrieri la temperaturi caniculare!

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. … cât despre ”parlamentari” , nicio noutate! În 8 luni, 57 min= activitatea celor 7 de Arad!…. Era surpriză dacă vorbeau câte 57 min fiecare. Dar asta nu se va întâmpla în acest secol care – până la urmă va fi religios sau deloc, vorba cuiva important! Trist, revoltător dar prostia și domnia se plătesc. Ei și-u plătit domnia iar noi… ne-am votat prostia.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru mandala

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.